Sari direct la conținut

Cele mai bume filme ale anului 2010 premiate la Best Film Fest

HotNews.ro
Trofeul Best Film Fest 2010, Foto: Asociatia Film Romania
Trofeul Best Film Fest 2010, Foto: Asociatia Film Romania

Cele mai apreciate filme de catre criticii de film si presa de specialitate din Romania in 2010 vor fi premiate vineri, 28 ianuarie 2011, ora 19.00, la Cinema Studio din Capitala – in cadrul celei de-a 11-a editii a Galei Best Film Fest – Cele mai bume filme ale anului.

Best Film Fest este unul dintre cele mai longevive evenimente cinematografice anuale din Romania si ofera posibilitatea spectatorilor de a (re)vedea CELE MAI BUNE FILME ALE ANULUI 2010, alese pe baza voturilor presei de specialitate din Romania.

Pentru prima data, anul acesta evenimentul se va desfasura pe o perioada de 3 saptamani, in 3 orase: Bucuresti (28 ian. – 3 feb.), Vaslui (4 -10 feb.) si Ramnicu Valcea (11-17 feb.).

In Bucuresti retrospectiva va dura 7 zile si va avea loc la Cinema STUDIO. Saptamana va incepe in 28 ianuarie cu o Seara de Gala la care vor fi invitate 300 de personalitati din toate domeniile de activitate: actori, regizori, distribuitori, producatori, vedete TV, dar si VIP-uri din domeniul presei, culturii, sportului si afacerilor.

In cadrul Galei se vor prezenta TOPURILE ANULUI 2010, alcatuite pe baza voturilor presei de specialitate din Romania si se vor inmana trofeele pentru:

CEL MAI BUN FILM CARE A RULAT IN ROMANIA IN 2010

CEL MAI BUN FILM EUROPEAN CARE A RULAT IN ROMANIA IN 2010

CEL MAI BUN FILM ROMANESC AL ANULUI 2010

CEA MAI BUNA ACTRITA INTR-UN FILM ROMANESC IN 2010

CEL MAI BUN ACTOR INTR-UN FILM ROMANESC IN 2010

CEL MAI BUN REGIZOR ROMAN AL ANULUI 2010

Iata primele trei pozitii nominalizate, in ordine alfabetica, pentru cele sase categorii de premii:

1. Cel mai bun film european al anului 2010

Iluzionistul / L’illusionniste – Regia Sylvain Chomet, Distribuit de Transilvania Film

Marioneta / The Ghost Writer – Regia Roman Polanski, Distribuit de Ro Image 2000

Panglica alba / Das Weisse Band – Regia Michael Haneke, Distribuit de Independenta Film

2. Cea mai buna actrita a anului intr-un film romanesc

Ozana Oancea / Felicia, inainte de toate – Regia Razvan Radulescu si Melissa de Raaf

Mirela Oprisor / Marti, dupa Craciun – Regia Radu Muntean

Maria Popistasu / Marti, dupa Craciun – Regia Radu Muntean

3. Cel mai bun actor al anului intr-un film romanesc

Hathazi Andras / Morgen – Regia Marian Crisan

George Pistereanu / Eu cand vreau sa fluier, fluier – Regia Florin Serban

Victor Rebengiuc / Medalia de Onoare – Regia Calin Peter Netzer

4. Cel mai bun regizor al anului 2010

Radu Muntean – Pentru regia filmului MEDALIA DE ONOARE

Florin Serban – Pentru regia filmului EU CAND VREAU SA FLUIER, FLUIER

Andrei Ujica – Pentru regia filmului AUTOBIOGRAFIA LUI NICOLAE CEAUSESCU

5. Cel mai bun film romanesc al anului 2010

Autobiografia lui Nicolae Ceausescu – Regia Andrei Ujica, Distribuit de Voodoo Film

Eu cand vreau sa fluier, fluier – Regia Florin Serban, Producator Strada Film, Distribuitor Metropolis Film

Marti, dupa Craciun – Regia Radu Muntean, Producator Multimedia Est, Distribuitor Voodoo Film

6. Cel mai bun film care a rulat pe ecranele romanesti in 2010

Autobiografia lui Nicoale Ceausescu – Regia Andrei Ujica, Producator Icon Production, Distribuit de Voodoo Film

Reteaua de socializare / The Social Network – Regia David Fincher, Distribuit de Intercom Film

Shutter Island – Regia Martin Scorsese, Distribuit de Ro Image 2000

Se vor mai acorda trofee pentru categoriile:

FILMUL ROMANESC CU CELE MAI MARI INCASARI IN 2010

FILMUL CU CELE MAI MARI INCASARI IN ROMANIA IN 2010

In cadrul galei vor fi prezentate date statistice referitoare la piata de cinema din Romania si se vor proiecta in avanpremiera trailerele celor mai importante filme care se vor lansa in 2011. De asemenea vor fi invitati sa ia cuvantul critici de film, cineasti si reprezentanti ai autoritatilor romane care tuteleaza activitatea cinematografica din Romania.

Potrivit organizatorilor, seara se va incheia cu proiectia unui film surpriza.

BEST FILM FEST a ajuns la a 11-a editie si este un eveniment anual, realizat de catre Asociatia Film Romania in colaborare cu Asociatia Criticilor de Film din Romania din cadrul Uniunii Cineastilor si www.videofil.ro, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei si al distribuitorilor de film.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro