Cele trei femei din Europa de est care ar putea conduce în curând NATO

Trei femei din Europa emergentă sunt în prezent avute în vedere pentru a deveni următorul secretar general al NATO. Și totuși, deși s-a acordat deja multă atenție sexului și naționalității lor, ce ar însemna pentru Alianță politicile celor trei femei-lider? – scrie publicaţia londoneză Emerging Europe, citată de Rador.

Faptul că următorul șef al NATO ar putea veni dintr-o țară din Europa Centrală și de Est a provocat, aşa cum era de aşteptat, mirarea unora, în ultimele săptămâni, nu în ultimul rând date fiind numeroasele implicații pe care le-ar avea acest lucru pentru rolul pe care aceste state îl joacă în cadrul organizației, precum și pentru relația Alianţei cu una dintre principalele sale preocupări de securitate – Rusia.

În mod similar, faptul că următorul șef al NATO ar putea fi o femeie a atras, de asemenea, multă atenție. Totuși, mulți analiști consideră că este timpul pentru asta. Unul dintre aceștia este Dan Hamilton, director al Programului Europa Globală de la Woodrow Wilson Center.

„Este timpul ca NATO să aibă o femeie secretar general”, spune el pentru Emerging Europe. „De asemenea, toți șefii NATO au venit până acum exclusiv din Europa de Vest, așa că este timpul pentru un secretar general din Est. Acest lucru ar consolida solidaritatea Alianței și ar asigura respectarea intereselor întregii Alianțe”.

Cu toate acestea, în ciuda faptului că sunt adesea evaluate împreună, fiecare dintre cele trei femei despre care se spune că ar putea fi luate în considerare pentru această funcţie va aduce, probabil, abordări contrastante în mandatul lor de conducere.

Dalia Grybauskaitė

„Rusia este una dintre amenințările majore pentru NATO și, prin urmare, perspectiva sa contează, așa că selectarea Daliei Grybauskaitė – Doamna de fier din țările baltice – ar trimite un mesaj destul de puternic, care ar putea fi, de asemenea, conflictual”, spune pentru Emerging Europe Stefano Braghiroli, profesor asociat la Institutul Johan Skytte de Studii Politice de la Universitatea din Tartu, Estonia.

Grybauskaite a ocupat funcția de președinte al Lituaniei din 2009 până în 2019 și a primit porecla „Doamna de fier”, pentru poziția sa dură față de Rusia.

De-a lungul mandatului său, a fost unul dintre puținii lideri europeni care a criticat deschis Rusia pentru desfășurarea de trupe în estul Ucrainei, precum și pentru căderea unui avion de pasageri Malaysia Airlines în 2014, comparând tacticile președintelui rus Vladimir Putin cu cele ale lui Stalin și Hitler și referindu-se la Rusia ca la un „stat terorist”.

„Grybauskaite ar fi un secretar general competent, iar pentru Lituania ar fi minunat să o aibă în această poziție, deoarece ar fi mai ușor să-și promoveze agenda, cum ar fi consolidarea flancului estic al NATO în general și a regiunii baltice în special, în fața așa-numitei amenințări rusești”, spune pentru Emerging Europe Vadim Volovoj, de la Institutul de Relații Internaționale și Științe Politice de la Universitatea din Vilnius, Lituania.

Totuși, Volovoj recunoaște, de asemenea, că „ar fi un semnal pentru Rusia că relațiile se vor baza în continuare pe principiile rivalității”.

Braghiroli susține că s-ar putea ca Grybauskaite să nu fie susținută de țările vest-europene care doresc să mențină legături comerciale cu Rusia.

„Actuala administrație [Joe] Biden deschide posibilitatea unui șef al NATO din ţările baltice. Dacă [Donald] Trump ar fi la putere astăzi, nu aș crede că s-ar întâmpla aşa ceva. Chiar și acum, Grybauskaitė ar putea fi văzută ca o alegere in extremis, nu atât din perspectiva lui Biden, cât mai mult din cea a țărilor din sudul și vestul Europei, cum ar fi Franța și Italia, precum și Germania, care ar putea fi mai reticente”, sugerează el.

Cu toate acestea, Gediminas Vitkus, de la Institutul de Relații Internaționale și Științe Politice al Universității din Vilnius, spune pentru Emerging Europe că atitudinea dură a lui Grybauskaitė față de Rusia nu ar trebui să fie un obstacol pentru aliații din NATO.

„Nu pot exclude faptul că aceasta ar putea fi o problemă pentru Rusia. Dar de ce ar trebui să ne pese de Rusia, care nu este un stat membru?”, întreabă el.

„Cred că este momentul să scăpăm de contra-poziția artificială a Europei de Vest și a statelor membre post-comuniste ale UE. „Comunismul” și dominația rusă s-au încheiat acolo cu mai bine de treizeci de ani în urmă”, spune el pentru Emerging Europe. „Prin urmare, nu există niciun motiv specific pentru a crede că acei candidați la funcția de top NATO veniţi din țările „post-comuniste” ar fi cumva diferiți”.

„Calificările și abilitățile personalității candidate și capacitatea lui/ei de a asigura funcționarea solidă a organizației sunt mult mai importante”, spune Vitkus.

Kolinda Grabar-Kitarović

Kolinda Grabar-Kitarović a ocupat funcția de președinte al Croației din 2015 până în 2020, iar, înainte a ocupat funcția de secretar general adjunct al NATO pentru diplomația publică, din 2011 până în 2014, astfel ea fiind unul dintre cele mai experimentaţi candidați pentru acest post.

„Candidata croată ar putea deschide ușile unor relații oarecum mai prietenoase cu Rusia, indiferent de cât de eficient sau realist ar fi un astfel de dialog”, susține Braghiroli.

„Alegerea Kolindei Grabar-Kitarović poate fi descrisă ca fiind mai „pașnică”. Depinde de NATO ce semnal vrea să trimită Rusiei atunci când îşi va alege un nou secretar general”, sugerează Volovoj.

Grabar-Kitarović, ale cărei politici propuse în cursa prezidențială croată din 2019 au fost descrise ca flirtând cu extrema dreaptă, a fost, de asemenea, acuzată că ar putea fi puțin prea aproape de Moscova.

În mandatul său de președinte, Croația a sporit relațiile de afaceri cu giganții ruși precum Gazprom și Sberbank și, în timp ce se afla într-o călătorie la Moscova, în 2017, Grabar-Kitarović a cerut „extinderea cooperării” între cele două țări.

„Fyodor Lukyanov, șeful grupului de reflecţie numit Consiliul de politici externe și de apărare, apropiat de guvernul rus, și al Clubului de discuții Valdai, a declarat că Grabar-Kitarović este un candidat mai „promițător” decât Grybauskaitė – pentru că este mai puțin radicală, dar și mai frumoasă, și astfel „iubită și prețuită de toată lumea””, spune pentru Emerging Europe Mila Mikalay, lector de politică la Universitatea din Freiburg, Germania.

„Serghei Ermakov, de la grupul de reflecție guvernamental Institutul rus pentru Studii Strategice, a susținut că Grabar-Kitarović era pricepută în războiul de propagandă și informatic, dar și o profesionistă, capabilă să „mențină o aparenţă de echilibru” în relațiile dintre NATO și Rusia”, a adăugat Mikalay.

„În același timp, Ermakov a pus sub semnul întrebării importanța unei femei ca șef al NATO: „Dacă lucrurile devin serioase, generalii armatei – în primul rând din SUA – vor pune pe tuşă un secretar general în fustă”.

Kersti Kaljulaid

„Kersti Kaljulaid ar putea reprezenta un echilibru bun”, susține Stefano Bragholi. „Perspectiva baltică aduce realismului necesar asupra Rusiei, dar nici ea nu este „un șoim”, cum este prezentată uneori Grybauskaitė. Nu este la fel de vădit conflictuală”.

Actualul președinte eston de centru-dreapta este în funcție din 2016. În ciuda faptului că a folosit adesea un limbaj mai ponderat decât Grybauskaitė, mesajul lui Kaljulaid către Alianță a fost destul de similar – Rusia rămâne o amenințare majoră de securitate pentru Europa.

„Prezenţa militarilor în teren i-a făcut pe toți aliații NATO să se gândească mai atent la posibilele lor reacții, așa că suntem mult mai bine [instruiți] chiar și în gândirea noastră politică cu privire la securitatea flancului de nord-est al NATO. Sincer vorbind, ne simțim mai în siguranță”, a declarat Kaljulaid, în timpul unei vizite recente în Norvegia, referindu-se la cele 5.000 de trupe NATO staționate în cele trei state baltice.

„Țările europene își dau seama în mod colectiv că, în timp ce, în timpul Războiului Rece, riscul nostru regional era îngrijorarea globală a tuturor, care este Rusia, [acum] Rusia este o economie care se micşorează din ce în ce mai mult, demografia sa este proastă – trebuie să fim încrezători și capabili să ne ocupăm singuri de riscurile noastre regionale. Desigur, întotdeauna susținuţi de legătura noastră transatlantică”, a afirmat Kaljulaid într-o declarație din decembrie 2020 pentru Financial Times, recunoscând totodată nevoia tot mai mare de a fi prudenți față de China.

În timp ce Grybauskaitė, Grabar-Kitarović și Kaljulaid sunt considerate ca primele trei candidate la funcție, nu sunt singurele nume care au fost prezentate ca potențiali succesori ai lui Jens Stoltenberg, al cărui mandat expiră anul viitor.

Printre celelalte personalităţi despre care se spune că au șanse rezonabile de a prelua funcția de secretar general al NATO se numără fostul premier britanic Theresa May, fostul ministru italian de externe Federica Mogherini și președintele român Klaus Iohannis.