Celebrul balerin Serghei Polunin, care are trei tatuaje cu figura lui Putin, anunță că pleacă din Rusia
Dansatorul ucraineano-rus Serghei Polunin, un star al baletului mondial, cunoscut pentru decizia sa șocantă de a renunța la scena Baletului Regal din Londra, dar și pentru tatuajele sale cu chipul lui Vladimir Putin, a anunțat miercuri că intenţionează să plece din Rusia, transmite AFP.
„Mulţumesc pentru tot ceea ce Rusia a făcut pentru mine. Însă vine uneori un timp când sufletul nu se mai simte acolo unde ar fi trebuit să fie”, a scris el într-o postare pe contul său de Instagram.
„Timpul meu în Rusia s-a încheiat de multă vreme, ca şi cum mi-aş fi îndeplinit pentru moment misiunea de aici”, a adăugat el într-un mesaj lung, confuz şi plin de erori, adresat celor peste 219.000 de urmăritori ai săi.
„Locul în care vom merge nu este încă stabilit”, a mai scris Serghei Polunin. El publicase deja acest mesaj pe contul său de Telegram duminică, însă informaţia nu a fost preluată de presa rusă.
Balerinul în vârstă de 35 de ani, născut în sudul Ucrainei şi care deţine cetăţenia rusă din 2018, nu a explicat cu claritate motivul pentru care doreşte să părăsească Rusia.
În vara acestui an, Serghei Polunin afirmase într-o serie de videoclipuri distribuite online că era urmărit şi că se temea pentru „siguranţa” familiei sale.
El a fost înlocuit săptămâna trecută de la conducerea Teatrului de Operă şi Balet din Sevastopol, un oraş din peninsula ucraineană Crimeea anexată de Rusia, potrivit agenţiei de presă Ria Novosti.
Supranumit „băiatul rău al baletului” datorită interpretărilor sale pasionale, dar şi declaraţiilor generatoare de polemici, Serghei Polunin a părăsit brusc Royal Ballet din Londra în 2012, după ce fusese promovat la statutul de prim-balerin.
În ultimii ani, s-a făcut remarcat datorită sprijinului său neclintit faţă de Vladimir Putin şi faţă de ofensiva militară rusă în Ucraina, lansată în februarie 2022.
De asemenea, a salutat anexarea în 2014 de către Rusia a peninsulei Crimeea, unde a trăit şi a lucrat de atunci.
În august 2024, Serghei Polunin încă afirma pe Instagram că Rusia luptă împotriva „naziştilor” din Ucraina, reluând argumentul intens utilizat de Kremlin pentru a îşi justifica atacul asupra ţării vecine.
Cine este Serghei Polunin
La doar 19 ani, Serghei Polunin a devenit cel mai tânăr prim-balerin din istoria London Royal Ballet, una dintre cele mai prestigioase companii de balet din lume şi a fost numit „cel mai bun balerin al generaţiei sale”.
La 21 de ani, Serghei Polunin a şocat lumea baletului anunţând că se retrage de la London Royal Ballett, unde avea parte de o apreciere enormă, şi că alege un nou drum, cel de dansator independent, care nu se încadrează în şabloanele riguroase ale acestui domeniu.
În prezent, Polunin deţine propria companie de producţie, Polunin Ink, prin intermediul căreia realizează show-uri în toată lumea, în colaborare cu mari artişti, printre ei şi românca Alina Cojocaru. Repertoriul lui Polunin include acum spectacole originale precum „Sacre”, „Rasputin” (coregraf Yuka Oishi), „Little Red & The Wolf” (coregraf Ross Freddie Ray), „Satori” (coregraf Serghei Polunin, regia: Gabrielle del Vecchio) şi „Romeo şi Julieta” (coregraf Johan Kobborg).
Născut în 1989, el a dansat pe marile scene ale lumii – la Staatsballet Munchen şi Teatrul Balşoi din Moscova. Videoclipul în care Polunin dansează pe melodia lui Hozier „Take Me to Church”, regizat de David LaChapelle, a devenit viral şi a adunat peste 30 de milioane de vizualizări pe YouTube. Artistul a apărut în filmul regizat de Kenneth Branagh „Crima din Orient Express” (2017), în thrillerul „Red Sparrow” (2018) şi în filmul „Corbul alb” (The White Crow, 2018). Polunin a apărut şi în videoclipul „Movement” al lui Hozier.