Sari direct la conținut

Cercetătoare româncă, în linia întâi a luptei mondiale cu cancerul. Ce spune despre șansele de a avea vaccinuri anticancer până în 2030

panorama.ro
Vaccin BioNTech-Pfizer, Foto: Chepa Beltran/VWPics / Sciencephoto / Profimedia
Vaccin BioNTech-Pfizer, Foto: Chepa Beltran/VWPics / Sciencephoto / Profimedia

Suntem la începutul anului 2023 și pandemia de coronavirus pare acum un coșmar colectiv îndepărtat. Ieșim din nou din case, indiferent de oră și de anotimp, nu mai trebuie să purtăm măști afară și nu mai avem teama de a ne vizita rudele în vârstă sau bolnave.

Normalitatea a fost din nou posibilă datorită eforturilor cercetătorilor, care au reușit să ne ofere vaccinuri nesperat de repede. Sunt companii de biotehnologie și farmaceutice care au grăbit pasul, pentru ca viața așa cum o știam să-și reintre în drepturi.

Majoritatea celor care ne-am vaccinat – puțini, raportat la alți europeni – am făcut-o cu BioNTech Pfizer sau cu Moderna, companiile care au livrat serurile cu cea mai crescută eficacitate, dar și cu cele mai reduse reacții adverse.

Recent, Uğur Şahin and Özlem Türeci, fondatorii BioNTech, au anunțat că sunt șanse mari ca până în 2030 să avem ceva și mai revoluționar: un vaccin anticancer, posibil tot cu ajutorul aceleiași tehnologii ARN mesager, folosită împotriva virusului SARS-COV-2.

Citește articolul integral pe Panorama.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro