Sari direct la conținut

Cernobîl (1986), Covid-19 (2020): Un nou atac de panică la nivel global. In mod intenționat, dezinformarea și teoriile conspirației amplifică teama

Contributors.ro
Marian Voicu, Foto: TNB
Marian Voicu, Foto: TNB

Astăzi trăim un atac de panică la nivel global, al doilea după accidentul de la Cernobîl. Și atunci, și acum, cei aflați în prima linie, „salvatorii”, luptă cu un inamic nevăzut purtând simple măști textile. Și atunci, și acum, dezinformarea și teoriile conspirației au amplificat în mod intenționat panica.

26 aprilie 1986 a picat într-o duminică luminoasă, parfumată; primăvara avea să fie înghițită apoi de norul radioactiv care venea de la Cernobîl și care avea să lase moarte în urmă. Românii au avut atunci noroc – norul s-a îndreptat către Belarus, spre nord-vest, și nu către sud.

Atunci când oamenii de știință suedezi au observat o creștere puternică a radiațiilor, au suspectat că sursa este pe teritoriul URSS. Moscova a negat. În schimb, a trimis soldații la Prîpeat, orașul construit pentru angajații centralei nucleare, fară să li se spună că își riscă viața. Aveau să fie cunoscuți ca „lichidatori”, dar și ca „salvatori”. A doua zi, cei peste 40.000 de locuitori ai oraşului au fost evacuați.

Sovieticii datorau omenirii o explicație – aceasta a venit abia pe 14 mai, de la Mihail Gorbaciov. Mai întâi, el anunță că situația este sub control: „Mulțumită măsurilor eficiente luate, putem spune acum că ceea ce a fost mai rău a trecut. Cele mai grave consecințe au fost evitate.” Apoi, în doua parte a discursului, se ocupă de guvernele, politicienii și mass media din „unele țări NATO, SUA în special”, care „au salutat incidentul”: „Aceștia au lansat o campanie nestăvilită antisovietică. Doar Cel de Sus știe câte au spus și scris în aceste zile despre «mii de victime», «gropi comune», «Kievul abandonat», «întreaga Ucraină otrăvită» și câte și mai câte… Una peste alta, ne-am confruntat cu un ghem uriaș de minciuni răutăcioase.” Gorbaciov a găsit și motivul acestei campanii: „ei aveau nevoie de un pretext pentru a ponegri URSS și politica sa internațională, pentru a minimiza impactul propunerilor sovietice privind interzicerea testelor nucleare și abolirea armelor nucleare”.

Moscova a admis că are nevoie de ajutor abia peste patru ani, în 1990. Centrala a fost securizată în 1986 și 2016, de o echipă internațională, la cererea Ucrainei. Peste patru milioane de oameni din Ucraina, Belarus şi Rusia trăiesc şi astăzi în zone contaminate radioactiv. Prîpeatul este un oraş-fantomă, din ce în ce mai căutat de turiști. Mihail Gorbaciov avea să afirme mai târziu că disoluția Uniunii Sovietice a început la Cernobîl.

Dezinformarea a acoperit tragedia cu o mâzgă groasă. Campania de sabotarea a adevărului continuă și astăzi iar teoriile conspirației abundă. Un serial realizat de HBO a provocat furie la Moscova. Kremlinul susține că ar fi doar o conspirație împotriva industriei nucleare rusești, calificând serialul drept dezinformare și acuzând CIA că nu este străină de accident. Presa de stat a anunțat că Rusia va realiza propria versiune cinematografică a evenimentelor.

În cazul pandemiei provocate de COVID-19, dezinformarea, știrile fake[1] și teoriile conspirației care însoțesc răspândirea virusului sunt la fel de letale. Una din sursele majore ale dezinformării este Moscova. În narațiunile create și amplificate de presa de stat sau pro-Kremlin se vorbește despre o armă creată de Pentagon în laboratoare din Armenia, Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan și Georgia, despre arme biologice, unele create pentru a-i omorî pe italienii în vârstă, cum SUA a creat virusul în 2015, că sfârșitul UE este aproape, ca urmare a pandemiei, aceasta fiind varianta ocultei mondiale pentru un război mondial, cu scopul de a impune o tiranie globală și a asigura hegemonia americană. Pandemia a fost doar un alt pretext pentru a reveni asupra unor narațiuni fake întreținute de Kremlin după anexarea Crimeii.

Dacă în cazul dezastrului de la Cernobîl tăcerea a fost urmată de dezinformări și teorii ale conspirației, acum, infodemia – abundența de informații false și fake – îi face pe oameni să nu mai aibă încredere în presă și autorități.

Un document intern din 16 martie al Serviciului European de Acțiune Externă arată că „o campanie semnificativă de dezinformare dusă de presa de stat rusă și pro-Kremlin privind COVID-19 este în curs de desfășurare”, obiectivul fiind „agravarea crizei în țările occidentale”, în linia strategiei mai largi a Kremlinului de a „destabiliza societățile europene”. Au fost documentate peste 80 de cazuri de dezinformare. Principalele narațiuni fakesunt că UE a eșuat în incercarea de a face față crizei, este în pragul colapsului, este egoistă și și-a trădat propriile valori, trage foloase de pe urma crizei, în timp ce Rusia și China sunt puteri responsabile.

Campaniile de dezinformare sunt una din specialitățile serviciilor de informații sovietice și ruse: de-a lungul timpului, KGB a acuzat CIA că a răspândit febra Dengue în Cuba și malaria în Pakistan, că a fabricat HIV/SIDA, iar mai nou că vaccinurile produc autism și sunt o armă de supunere a populației în mâna ocultei mondiale.

Un raport al Departamentului de Stat din februarie 2020 a oferit informații despre campania de dezinformare rusă care a început în 20 ianuarie, documentând peste 2 milioane de tweeturi produse de troli și boți într-o perioadă de doar 3 săptămâni. Administrația americană a revenit apoi, spre sfârșitul lunii martie, cu noi informațiidespre campania Federației Ruse, dar și despre China și Iran.

Frica se consumă individual, panica este amplificată de mulțime; frica ne-a însoțit în evoluția ca specie, panica este frica contagioasă, patologică; frica este o emoție pe care o poți stăpâni, panica este incontrolabilă la nivelul unei comunități. Colectivitățile sunt prinse rar în vortexul panicii, în momente excepționale. Atunci când informațiile lipsesc sau sunt puternic distorsionate, panica poate fi devastatoare. Ceea ce trăim astăzi, această infodemie care însoțește pandemia, este zgomotul infernal al unui alt atac de panică la nivel global care nu implică un război.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro