Sari direct la conținut

CFR anunță întârzieri ale trenurilor de călători și de 120 de minute

HotNews.ro
Tren CFR Calatori, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro
Tren CFR Calatori, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro

Urmare avizării managerului de infrastructură – CFR SA cu privire la defectarea instalației electrice de dirijare a traficului feroviar între Zăvestreni – Vadu Lat, în circulația trenurilor de pe ruta București Nord – Craiova se înregistrează întârzieri, ale trenurilor, de aproximativ 30 – 60 minute, anunță CFR

De asemenea pe secțiunea Merișor – Crivadia se înregistrează o defecțiune la firul de contact și este afectată circulația trenului IR 1836, pentru care s-a avizat o întârziere de peste 120 minute. În stația Petroșani călătorii vor primi apă și produse preambalate.

Aceste întârzieri vor genera decalări ale orarelor de circulație și pentru alte trenuri de călători.

Echipele de intervenție ale CFR SA lucrează la remedierea deranjamentelor. Circulația trenurilor CFR Călători de desfășoară în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare.

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate şi le mulţumește pentru înţelegere.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro