Charlie qui rit est mort – Charlie care rade a murit. Cum stam cu Karl?

Dupa masacrul de la redactia publicatiei Charlie Hebdo de la Paris, cel putin trei lucruri nu vor ramane la fel. Statul isi va intari masurile de supraveghere, preventie si reprimare a actelor de presupus terorism, ceea ce e un lucru sigur. Presa isi va recalibra balanta intre libertatea de exprimare absoluta si nevoia pastrarii pacii sociale, un lucru oarecum incert. Cetatenii de diferite credinte religioase vor incerca „sa-si treaca peste umbra“, incercand sa nu anatemizeze pe cei care cred altfel si nu accepta ca tabu-urile lor religioase sa fie trase prin noroi. Ceea ce este destul de improbabil, deoarece in clivajul existent nu e mult loc pentru toleranta, pe nici un front.

Europa se confrunta cu o puternica modificare de structura a populatiei. Insa pare a nu dori, cu adevarat, sa ia foarte in serios acest fapt. Libera circulatie a cetatenilor UE disloca intregi comunitati, plecate spre bunastare in vechile tari ale Occidentului. Saracia, regimurile dictatoriale si razboaiele din lume alunga sute de mii de oameni din tarile lor decimate si in care, momentan, nu mai au nici un viitor. Toti acesti oameni nu vin nici in Franta, nici in Germania doar ca brate si creiere bune de pus la lucru. Ei aduc cu ei greul bagaj al propriei identitati, pe care dupa ani, si poate decenii, inca il au la purtator.

Aproape un sfert din populatia globului este musulmana. In Franta, numarul celor care cred in Alah si al sau Profet e de cca cinci milioane. In Germania, numarul musulmanilor a crescut constant: de la 6.000 in 1945, la 500.000 in 1972, la 2.700.000 in 1995, conform portalului Statista.com. In 2009, sunt contabilizati 4.250.000 de musulmani, iar daca trendul s-a continuat, ne putem gandi la aproape 5 milioane in anul curent, adica peste 6% din populatia Germaniei. E mult? E putin? In orice caz, nu e de neglijat.

Si nici nu a fost neglijata problema integrarii strainilor, indiferent de credinta lor. Mai cu seama turcii au fost incurajati in a-si construi lacasuri de credinta in zonele in care locuiau mari comunitati ale lor. Despre ritualul de sacrificare Kurban Bayram si „Cerul Germaniei strapuns de minarete” -unele dintre moschei atingand proportii gigantice, cum e cea din Duisburg- am relatat in detaliu, inca din anul 2008. Sunt cateva sute de moschei in Germania si aproape 3.000 de locuri de rugaciune pentru musulmani.

Cu toate acestea, inca din toamna lui 2010, cancelarul Angela Merkel afirma ca „multiculturalismul a esuat”. Concomitent cu catalogarea realizarii societatii multiculturale din Germania ca un esec, Angela Merkel a sustinut insa pozitia fostului presedinte al tarii, Christian Wulff, care declarase anterior ca “Islamul e o parte din Germania”. Am putea spune „tipic pentru Merkel”, a carei diplomatie de partid si sociala nu-si poate permite un radicalism pagubos.

Ca Islamul nu e, pentru multi, „parte din Germania”, o dovedeste tirajul de milioane de exemplare al cartii „Deutschland schafft sich ab” (Germania se dezintegreaza, ed. DVA, august 2010), de Thilo Sarrazin. Fara a se considera un rasist, Sarrazin afirma ca exista o „identitate germana”, conditionata genetic, la fel cum exista aceasta identitate la evrei sau la basci. El pune degetul si pe rana unei tematici prezente, de decenii, in toate campaniile electorale din Germania: migratia si integrarea sociala a strainilor. El considera insa ca atentia acordata acestei problematici este insuficienta si „despre costurile sociale ale unei migratii necontrolate se tace chitic… si politic corect”.

Sarrazin pune accente in special pe „migratia islamica”. In opinia sa, migrantii musulmani ar fi insuficient integrati pe piata muncii, in consecinta beneficiari de ajutor social. Desi in randul acestor familii ar exista o inalta rata de natalitate, interesul fata de programele educationale germane ar fi scazut. In consecinta, s-ar remarca tendinta „crearii unei societati paralele”, deviante de la societatea din Germania, in ansamblul ei. Imigratia islamica ar fi, in opinia autorului, „marcata de convingeri diferite, misogine si criminale… cu extensii curente catre terorism”. Iar aceasta s-ar petrece cu sprijinul tacit al statului social.

De la aparitia cartii lui Sarrazin au trecut patru ani si jumatate. Succesele „integrarii”, ca si „apropierea dintre fronturi” se lasa inca asteptate. Numarul incendierilor si atacurilor asupra unor moschei din Germania a crescut de la o medie anuala de 22, intre anii 2001-2011, la 35 in 2012, respectiv 36 in anul 2013. „De la inceputul lui 2012, pana in martie 2014, au fost inregistrate 78 de atacuri”, relateaza Welt.de, citand surse guvernamentale si ilustrand cu fotografii ale unor pereti manjiti cu zvastici si parole naziste.

Insa nici „adversarii” nu se lasa mai prejos. Salafistii (neo-fundamentalisti ai Islamului) au inceput sa imparta Corane gratis prin centrul marilor orase, predicatorii lor nefiind straini de atitudini jihadiste si de un discurs care provoaca la violenta. O parte dintre cei cca 5.000 de salafisti de pe teritoriul Germaniei sunt considerati incompatibili, ca ideologie, cu principiul constitutionalizat al libertatii democratice si prin urmare, luati sub lupa Oficiului pentru Protectia Constitutiei (Verfassungsschutz).

Nici politicul nu incearca intotdeauna sa raspandeasca moderatie. Ca extremistii de dreapta (Nationaldemokratische Partei Deutschlands – NPD) sunt la limita legalitatii prin politica lor nationalista si revansarda e un lucru stiut si tinut in frau de autoritatile germane, chiar daca nu s-a reusit nicicum (poate ca nu s-a dorit suficient) sa fie scosi in afara legii. Altceva ingrijoreaza: fulminanta ascensiune a partidului xenofob Alternativa pentru Germania (AfD), care, intr-un an de la infiintarea din 2013, a reusit sa-si trimita reprezentanti in parlamentele din trei landuri germane (Saxonia, Turingia, Brandenburg), dar si in Parlamentul european.

Mai ingrijoreaza miscari civile ca Hogesa (Huligani contra Salafisti), sau Pegida (Europeni Patrioti impotriva Islamizarii Occidentului). Despre aceste miscari care au luat amploare, incepand cu toamna anului trecut, degenerand pe alocuri in violente contra fortelor de ordine sau cioniri cu contra-manifestantii, am relatat in detaliu la finele anului trecut. Iar ideea ca in Germania „dusmania mocneste la mijloc”, nationalismul si xenofobia contaminand cetateni din patura de mijloc a societatii, am ilustrat-o prin concluziile unui studiu al Fundatiei Friedrich Ebert, din noiembrie 2014.

Prin urmare, si Germania are un nivel „Charlie”, caruia nu ii plac turbanele, minaretele si femeile cu batic pe cap. Sa-l numim Karl. Insa Karl e mai rational si nu are atata umor ca francezii. Satira atinge pe toata lumea si Karl nu intinde intr-atat coarda incat sa deseneze o stea pe fundul unui profet. In emisiunile TV satirice din Germania, ca si in redactiile unor publicatii centrale, apar si nume de turci sau cu rezonanta araba. Sunt pasi inca mici, insa arata ca, in principiu, coexistenta pasnica, rezonabila si chiar aducatoare de plusvaloare, poate avea loc.

A fost „miercurea neagra” la Charlie Hebdo, in 7 ianuarie 2015, iar crimele, ca si terorismul, nu isi au scuze, de nici un fel. Majoritatea teroristilor se sinucid sau sunt anihilati mortal de fortele de ordine, iar opinia publica e „scutita” de prezenta lor ulterioara intr-o sala de judecata si depozitia lor. Ne intereseaza de ce niste tineri cu cetatenii europene, nascuti in tari libere, democratice, isi radicalizeaza atitudinile, recazand in bezna unei uri atavice provenind parca din alte vremi?

Da, ne-ar interesa. Pentru moment, avem doar informatii „second-hand”, provenite din inregistrari ale unor asa-zise confesiuni parvenite unei televiziuni franceze de la un presupus complice al atacatorilor, acum mort si el. Ne-ar interesa, in general, sa stim de la sursa ce „i-a manat in lupta” pe faptasi. Caror frustrari proprii ale acestora le-a dat apa la moara fanfaronada si propaganda teroristilor de profesie, a caror religie e doar arma?

Ne-ar mai interesa ca pe vecinul masliniu din bloc sa nu fim automat tentati sa-l privim suspect, cu alti ochi. Si in fine, ne-ar face bine sa auzim ca e loc de pace intre oameni, ca si intre dumnezei.