Che Guevara a murit datorita lui Klaus Barbie

Istoria lumii e complicata, dar marile evenimente nu sunt capitole izolate, asa cum le invatam la scoala. Al Doilea Razboi Mondial, Razboiul Rece si dictaturile din America de Sud nu sunt placi tectonice lipsite de legatura intre ele. In documentarul „Dusmanul dusmanului meu”, scotianul Kevin Macdonald arata, printre altele, ca nazistul Klaus Barbie a lucrat in solda americanilor dupa ce a fugit in Bolivia, si ca tot in Bolivia a pus umarul la prinderea lui Che Guevara.

Autorul „Ultimului rege al Scotiei”/”Last King of Scotland” nu stia ca documentarea pentru film il va duce la Che Guevara. Intr-un interviu acordat cu ocazia premierei (anul trecut), a spus ca aceasta a fost una dintre marile descoperiri ale filmului.

Descoperire cu atat mai importanta cu cat sprijina exact tema filmului – care nu e aceea de a retrasa biografia lui Klaus Barbie, cu rememorarea crimelor infaptuite la Lyon (in special arestarea celor 44 de copii din Izieu sau maltratarea si uciderea lui Jean Moulin, seful Rezistentei) -, ci demonstrarea ideii ca lumea veche, incheiata cu al doilea razboi mondial, si cea noua, postbelica, au puncte clare de jonctiune.

Macdonald a intervievat un numar impresionant de oameni – victime ale lui Barbie, fiica lui Barbie, prietenul cel mai apropiat si bodyguardul din Bolivia, spioni britanici, jurnalisti si istorici, anchetatori, politicieni, sindicalisti si ziaristi bolivieni, Serge si Beate Klarsfeld, vanatorii de nazisti care l-au gasit pe Barbie in Bolivia.

A vorbit inclusiv cu Jacques Verges, cel care l-a aparat pe Klaus Barbie in procesul din 1987, la capatul caruia Barbie a fost condamnat la inchisoare pe viata pentru infaptuirea a 17 crime impotriva umanitatii (pentru crimele de razboi fusese judecat deja in contumacie).

Cei care au vazut si documentarul lui Barbet Schroeder despre Verges („Avocatul terorii”/”L’avocat de la terreur”) au ocazia sa-l vada pe acesta la lucru si sa constate ca personajul ramane invaluit in mister, dar si ca e, intr-adevar, infricosator. Ar putea sa te cumpere usor.

Nici Klaus Barbie nu se trada. Plecat in Bolivia, si-a schimbat numele in Klaus Altmann, nume preluat de la rabinul din orasul natal, care a sfarsit la Auschwitz. In Bolivia a facut afaceri mai mult sau mai putin legale, dar in principal a facut demersuri pentru stabilirea celui de-al patrulea Reich in Anzi. Cu alte cuvinte, si-a continuat munca.

Documentarul lui Macdonald contine si fragmente din interviul pe care jurnalistul Ladislas De Hoyos i l-a luat pentru televiziune, unde Klaus Altmann neaga cu seninatate ca se numeste Barbie si ca a fost seful Gestapoului din Lyon. Pretinde ca nu stie franceza, dar cand De Hoyos il intreaba brusc ceva in franceza, raspunde fara sa-si dea seama tot in franceza.

Nu am de gand sa povestesc filmul pentru ca sigur veti merge sa-l vedeti (la cinema Europa sau, in weekend, la Eurocinema Tinerimea Romana). Dar nu pot sa nu spun ca se urmareste intre stupoare si oroare.

Cu o parte a creierului pui cap la cap momentele istorice si ramai stupefiat sa constati ca Barbie a fost folosit de aliati, ca si alti fascisti, ca instrument impotriva comunismului. Notiunile de adevar si vinovatie ies cam decolorate din masina de spalat a istoriei.

(Stiati, de pilda, de asa-numitele „stay-behind armies”? Grupari paramilitare initiate de englezi si americani in Europa, ca zid impotriva invaziei sovietice. „Veteranii” fascisti au fost aici folositi cu precadere, pentru ca erau cei care aveau cele mai bune informatii despre sovietici.)

Din cealalta parte a creierului vine sentimentul de oroare fata de un personaj care, desi a avut atatea morti pe constiinta, n-a manifestat pana in ultima clipa nicio remuscare, punand crimele pe seama faptului ca erau justificate de starea de razboi.

Klaus Barbie nu e reprezentantul unei specii cu un singur specimen. Aceasta e natura umana, in manifestarile ei cele mai odioase. Ce reactie poti sa ai cand o auzi vorbind pe fiica lui Barbie, Ute Messner, referindu-se la porecla tatalui sau: „Macelarii din Lyon sunt foarte contrariati pentru ca meseria lor e foarte onorabila…”?

„Dusmanul dusmanului meu”/”Mon meilleurennemi”- 2007, 1h27, documentar de Kevin Macdonald. Cu: Klaus Barbie, Serge Klarsfeld, Beate Karlsfeld, Ute Messner, Jacques Verges s.a.

Fragment din film