Cherchez l'erreur

Pe vremuri, copil fiind, jucam uneori sah impotriva unui unchi de-al meu foarte priceput la treaba aceasta. Partidele dintre noi semanau intre ele. Pe la inceputul jocului, unchiul meu imi atragea atentia ca facusem o mutare gresita si imi propunea sa o refac. O mutare aparent anodina, ba care mi se parea uneori chiar foarte buna. Incapatanat de felul meu, refuzam propunerea, scrie Mihai Damian, pe blogul lui, Inventarul Stricaciunilor Politice.

Si de la aceasta mutare, treptat, dar ireversibil pozitia mea se deteriora in timp ce incercam cu toate fortele mentale sa ma apar si sa-i demonstrez in acelasi timp ca nu gresisem. Pana cand ma vedeam obligat sa abandonez.

Dar sa lasam deoparte aceasta povestioara care nu este decat un pretext pentru ceea ce urmeaza. Sa enuntam niste adevaruri obiective. Sistemul nostru public de sanatate functioneaza prost. Oamenii nu sunt multumiti de modul in care sunt tratati. Asistam la un veritabil exod al medicilor in tarile vestice. Un studiu publicat de un institut international, nu mai devreme decat luna decembrie a anului trecut, arata ca doar 6% dintre romani sunt multumiti de sistemul public de sanatate. Sase la suta !! Procentul cel mai mic din toate cele 28 de tari in care s-a efectuat acest studiu. O reforma profunda a sistemului medical si de asigurari este deci absolut necesara, dar niciunul dintre cei saisprezece ministri ai sanatatii din 90 si pana acum nu s-a gandit sa o faca. Il includ aici si pe actualul ministru Ritli, fiindca dupa cum se stie proiectul depus recent de guvern a fost initiat de presedintele Basescu. Faptul ca presedintele ‘si-a depasit atributiile constitutionale’ deranjeaza mai ales pe la anumite televiziuni, dar pana la urma din punctul de vedere al cetateanului, cel mai important ar trebui sa fie continutul acestui proiect. Si aici putem enunta un al doilea adevar obiectiv: proiectul, asa cum este prezentat pe site-ul ministerului, creeaza premisele unei schimbari pozitive in sistemul de sanatate. Se instituie conceptul de ‘pachet de baza’ de servicii medicale de care contribuitorul la fondul national de asigurari are dreptul sa beneficieze ; acesta isi poate alege in mod liber casa de asigurari care sa i-l ofere. Se reorganizeaza spitalele, pastrandu-se cateva spitale zise ‘de interes national’ in domeniul public si deschizand posibilitatea privatizarii celorlalte. In fine, se creeaza posibilitatea subscrierii optionale la asigurari complementare care sa completeze serviciile oferite de pachetul de baza. De ani de zile cetatenii contribuie la sistemul de asigurari obligatorii, dar cand au nevoie de tratament au de ales plata spagii de la spitalul public sau a taxei de la clinica privata. O garantare a drepturilor lor in calitate de asigurati este deci binevenita. O concurenta intre cei care ofera aceste servicii – dintre care unele sunt, repet, garantate – nu poate fi decat benefica de asemenea.

In fine, fapt este ca din cele 275 de articole pe care le contine proiectul, dezbaterea televizata s-a concentrat pe unul singur, cel cu numarul (predestinat) 66. Acesta din urma, in ton cu ideea generala a legii, da posibilitatea unor operatori privati sa presteze asistenta medicala prespitaliceasca de urgenta, in paralel cu SMURD. Dar a spune ca s-a dezbatut acest articol e mult spus: mai presus de toate s-a dezbatut conflictul intre presedintele Basescu si Raed Arafat, creatorul SMURD. Si astfel s-a ajuns la mitinguri de sustinere pentru cel din urma, in urma carora presedintele Basescu a decis astazi in mod destul de surprinzator sa ceara retragerea legii. Sa recapitulam deci faptele: un sistem de sanatate prost, un proiect care incearca sa-l indrepte, o discutie despre un articol din 275 care vizeaza doar segmentul ingust al urgentei prespitalicesti, de fapt, in principal persoana lui Raed Arafat, manifestatii de protest cu lozinci idioate gen ￢privatizarea ucide￢ si in final retragerea legii. Care este parerea celor 94% dintre romani care nu sunt multumiti de sistemul medical ? Unde e greseala ??

Tentatia e mare in randul sustinatorilor presedintelui de-a i-o pune in carca lui Raed Arafat. Nu-i mai putin adevarat ca, folosindu-se de pozitia sa oficiala, acesta a incercat sa impiedice modificarea legii acolo unde aceasta ar fi putut afecta creatia sa personala, si anume sistemul SMURD. Fara pledoaria sa pro domo nu am fi asistat astazi la deznodamantul retragerii unei legi foarte necesare. Argumentele sale despre relele pe care le-ar produce modificarea legii sunt la fel de speculative cu cele care ne promit un serviciu medical de urgenta mai performant, odata cu adoptarea faimosului articol 66. Pe de alta parte, criticile care se aduc astazi impotriva persoanei doctorului Arafat sunt – pana la proba contrarie – la fel de lipsite de temei. Se vorbeste de legaturile sale cu PSD/USL, de faptul ca si-ar folosi banii primiti la fundatia sa ca sa intre in politica, si asa mai departe. Mai ales insa, exista o parte a argumentatiei sale, care este foarte solida. El pune intrebarea simpla :

„De ce trebuie sa reformam un sistem public care functioneaza bine ?”

Iar celor care contesta ultima propozitie le aduce argumentul implacabil al parerii pozitive exprimate de oficialii FMI si UE.

De partea cealalta a conflictului, il avem pe presedintele Basescu. Initiatorul unei legi necesare, care trebuie, o data in plus, impusa reprezentantilor unui sistem ineficient si refractar la orice reforma. Nimic nou pana aici, asa se intampla si in invatamant si in justitie, si peste tot. Si totusi, nu cumva greseala este a lui ? Presedintele a inceput prin a-l numi pe dl. Arafat ‘cel mai mare dusman al privatizarii sistemului de sanatate’ ceea ce este o exagerare la fel de mare cu cea care consista in a dezbate un singur articol dintre toate cele 275. La intrebarea de mai sus a reactionat numindu-l pe acesta ‘stangist’. Ca si cand a fi de stanga este neaparat un lucru rau si a privatiza este prin definitie un lucru bun. Procedand astfel, dl Basescu a facut doua greseli in acelasi timp. In primul rand a identificat -in mod eronat- opozitia fata de aceasta lege cu persoana doctorului Arafat. Or, spre deosebire de dl Vantu, dl Patriciu sau alti opozanti ai presedintelui, Raed Arafat are un capital de simpatie foarte mare, iar demisia n-a facut decat sa i-l sporeasca. In al doilea rand, presedintele a gresit atunci cand a pus problema pe baze ideologice: stanga vs. dreapta, privatizare vs. sistem public. Din nou eronat, fiindca proiectul de lege contine suficient de multe aspecte sociale, cum e de exemplu pastrarea fondului de asigurari nationale finantat din contributiile obligatorii in scopul finantarii pachetului de baza mai sus amintit. Mai cu seama insa, aceasta greseala a dat apa la moara opozitiei: putem sa-i imputam acesteia ca n-a utilizat tema favorabila care i-a fost servita, impreuna cu persoana dlui Arafat, numai buna de exploatat politic ? Eu zic ca nu. (Totusi nu pot sa nu marturisesc aici ilaritatea care m-a cuprins vazandu-l pe liberalul Eugen Nicolaescu pledand contra privatizarii). Si uite asa am ajuns la privatizarea care ‘ucide’, la saracii care vor muri si la sustinerea fata de Raed Arafat.

In concluzie, chiar daca demersul presedintelui pentru initierea unei legi a sanatatii este laudabil, responsabilitatea esecului ii apartine tot lui in mare masura. Si aceasta nu fiindca proiectul de lege asa cum a fost el prezentat contine destul de multe lipsuri (ca de exemplu faptul ca faimosul pachet de baza nici macar nu e definit). Sau fiindca noile reglementari in ceea ce priveste medicina de urgenta ar fi neaparat proaste. Greseala este insa de natura politica. Fiindca forma, modul in care sustii un proiect de lege, este la fel de importanta ca si fondul respectivului.

Atunci cand a neglijat opozitia dlui Arafat fata de articolul 66 din lege, Traian Basescu a facut o prima mutare gresita. Putea sa si-o retraga propunand de exemplu doar proiecte pilot in anumite regiuni pe domeniul urgentei, pentru a vedea efectul noii legi, dar a preferat sa continue. Fara argument puternic pentru anularea monopolului SMURD, a preferat sa-l atace direct pe Raed Arafat, strategie perdanta. Demisia dlui Arafat n-a fost o mutare prevazuta, daca judecam dupa numirea care a urmat, a unui personaj controversat, demis doua zile mai tarziu (de ce ? din ordinul cui ?). Ideologizarea dezbaterii, a oferit o pozitie avantajoasa opozitiei, iar din clipa in care reforma in sanatate a devenit asociata cu privatizarea ucigasa, propria tabara a presedintelui nu prea mai avea interes politic s-o sustina. Aceasta presupunand ca l-ar fi avut deja ceea ce e discutabil. Ramas singur pe tabla, dl. Basescu a trebuit sa abandoneze.

La sfarsitul partidei noastre de sah unchiul meu imi strangea mana si-mi spunea cu voce blanda – ‘vezi, ti-am spus ca ai facut o mutare gresita’. Iar eu eram furios, desi stiam ca are dreptate. Sau poate tocmai din acest motiv. Cu toate acestea, la urmatoarea partida procedam in acelasi fel. Sper ca dl Basescu sa fie mai intelept. El este totusi presedinte.

Comenteaza pe Inventarul Stricaciunilor Politice