Chiar înainte de alegeri, managerii români devin foarte îngrijorați. „Brusc, jumătate dintre ei spun că în următoarele 6 luni situația firmelor lor se va înrăutăți”, declară un expert
Brusc, managerii român devin extrem de îngrijorați, jumătate dintre ei spunând că în următoarele șase luni situația propriei lor companii se va înrăutăți, a spus Andrei Cionca, CEO-ul Impetum Group, cu ocazia prezentării celei de-a 11-a ediții a studiului Confidex, care măsoară încrederea oamenilor de afaceri în economie.
„Acum 6 luni doar 24% dintre ei se așteptau la o înrăutățire”, mai spune Cionca.
Potrivit fondatorului Impetum Group, patronii români încearcă să-și asigure centuri de siguranță pentru eventuale turbulențe care ar putea veni, digitalizând, identificând piețe noi sau creând produse noi.
„În foarte multe sectoare de activitate managerii devin mult mai realiști, conștienți că trebuie să devină proactivi în companiile pe care le conduc, în întâmpinarea vremurilor tulburi care înțelegem că urmează să vină”, consideră Cionca.
„Sunt îngrijorați, dar sunt și optimiști și fac lucruri care să-i găsească cu centurile de siguranță puse”
Interviurile calitative derulate de Impetum arată o preocupare reală a managerilor români pentru diversificarea produselor, pentru accesul pe piețe noi, pentru digitalizare și pentru acces mai facil la capital.
„Practic, managerii nu mai așteaptă ca ceva rău să se întâmple pentru a reacționa, ci preîntâmpină și încearcă să digitalizeze să caute noi piețe, noi clienți…Ei sunt îngrijorați, dar sunt și optimiști și fac lucruri care, în caz că apare ceva neprevăzut, să-i găsească cu centurile de siguranță puse”, mai spune Andrei Cionca.
El a amintit o discuție pe care a avut-o cu Alexandru Stânean- CEO-ul Teraplast, care a făcut achiziții în regiune, a devenit un jucător regional, iar asta i-a redus foarte mult riscul comercial.
Rezultatele acestui studiu încorporează discuțiile din mediul public referitoare la creșterea deficitului public, măsurile care urmează să fie luate după alegeri, stadiul economiei europene, precum și toate aceste politici protecționiste la nivel Mondial, mai explică CEO-ul Impetum.
Mă aștept la o creștere a veniturilor la buget, creștere care să vină de undeva, din niște taxe noi
El consideră că e puțin probabil să putem gestiona deficitul fiscal doar tăind din costuri și că va fi nevoie de creșterea veniturilor. „Eu ca om de afaceri și ca investitor înțeleg lucrul ăsta, că dacă vrem să balansăm deficitul bugetului de stat, lucrul ăsta se poate face doar prin venituri suplimentare. Mai ales că noi nu avem un Elon Musk, sau nu suntem încă în America, să vedem un proces de eficientizare a structurilor de stat. Mă aștept la o creștere generală a veniturilor la bugetul de stat, creștere care trebuie să vină de undeva, din niște taxe noi. Nu știm ce fel de taxe, iar asta generează o stare de îngrijorare general”, explică Cionca.
Avem un potențialul foarte mare pe piața locală, în contextul în care piețele externe scad, pe care companiile române simt că nu l-au atins.
Piața de recuperare medicală, de exemplu, are 2 milioane de pacienți pe an și spitalele publice pot să deservească doar un milion. Pentru diferența de 1.000.000 de persoane de servisat acolo și care e o nevoie reală, încep să se dezvolte noi jucători. În materie de digitalizare e o piață foarte mare în care te poți dezvolta.
Indicele CONFIDEX, care măsoară nivelul de încredere în economie, a rămas la un nivel similar cu prima jumătate a anului, situându-se la 52 de puncte. La conturarea indicelui CONFIDEX 11 au participat aproape 700 de oameni de afaceri din România.
Procentul managerilor și antreprenorilor care se declară relaxați cu privire la evoluția economiei este de doar 29%, în scădere cu 5%, față de S1 2024. Proporțional, crește procentul celor îngrijorați la 34%.
Pentru prima dată în cei 4 ani de analiză, 1 din 3 manageri afirmă că situația companiei sale s-a înrăutățit, iar jumătate dintre ei cred că lucrurile se vor agrava în următoarele 6 luni.
În același timp, 81% dintre manageri au o impresie favorabilă sau chiar foarte favorabilă despre investitori, iar aprecierile au crescut considerabil comparativ cu prima jumătate a anului 2024.
Indicele CONFIDEX rămâne la o valoare similară cu cea din S1 2024, pe fondul unui an relativ stabil, fără evenimente majore care să afecteze considerabil economia României. Cu toate acestea, mediul de business manifestă o tendință de îngrijorare atât în ceea ce privește viitorul economiei locale, în contextul actual local și internațional, cât și raportat la evoluția propriilor companii.
Conform studiului CONFIDEX S2 2024, sustinut de fondurile de private equity ROCA, Agista și de CITR, liderul pieței de insolvență și restructurare din România, doar 29% dintre manageri se declară optimiști cu privire la perspectivele economiei românești, în scădere față de procentul de 34% înregistrat în semestrul anterior. În același timp, 34% dintre respondenți își exprimă îngrijorarea, marcând o creștere de 6 puncte procentuale comparativ cu S1 2024.
„La fiecare ediție a studiului CONFIDEX observăm o sezonalitate: încrederea mediului de business în economie este la un nivel mai ridicat primăvara, în timp ce, la final de an, managerii manifestă pesimism. La această a 11-a ediție a studiului însă, valoarea totală a indicelui a rămas aproape neschimbată față de valoarea măsurată în S1 2024, ceea ce ne poate indica reziliența antreprenorilor și managerilor români – rămânem relativ încrezători și navigăm, găsim soluții chiar și în perioade marcate de impredictibilitate. Deși, conform datelor colectate, viitorul îngrijorează respondenții, observăm că managerii români nu abordează contextual o atitudine fatalistă, ci sunt mai degrabă axați pe acțiune – caută variante de diversificare a produselor, de digitalizare și capătă tot mai multă încredere în investitori. Este o atitudine corectă, ce ne poate ajuta să devenim mai rezilienți si să susținem în mod activ dezvoltarea economiei românești și transformarea țării noastre într-un pilon de creștere și stabilitate în regiune”, a declarat Andrei Cionca, co-fondator al fondurilor de private equity ROCA și Agista, și inițiatorul studiului CONFIDEX.
În contextul diversificării surselor de capital în piață, percepția pozitivă a antreprenorilor și managerilor față de investitori a crescut față de S1 2024, 81% dintre manageri având o părere bună sau foarte bună despre investitori.
„Tot mai mulți antreprenori și manageri realizează că pentru a crește și a-și consolida afacerile, pe termen lung, au nevoie de un partener care să aducă atât resurse financiare, cât și know-how, rețele de relații și suport strategic. CONFIDEX ne-a demonstrat, pe parcursul celor 4 ani de analiză, că mediul de afaceri românesc devine din ce în ce mai conștient de nevoia unui ecosistem robust, care să faciliteze atragerea de capital în sectoare strategice și să creeze condițiile necesare pentru ca investitorii să joace un rol activ în dezvoltarea economiei locale,” a explicat Andrei Cionca.
Managerii consideră că investitorii contribuie la stabilitatea financiară a companiilor în care investesc (70%), gestionează eficient business-ul și consolidează managementul companiilor în care investesc (60%).
Prin comparație cu S1 2024, in S2 2024 antreprenorii au o atitudine precaută față de viitor – inflație în creștere și PIB în scădere, principalele perspective pentru 2025.
Rezultatele ediției a 11-a a studiului CONFIDEX indică o tendință de precauție asupra contextului economic actual, marcat de incertitudini și potențiale riscuri, cum ar fi schimbările politice și variațiile de pe piață.
Majoritatea managerilor (56%) prognozează o accentuare a inflației, iar 1 din 3 se așteaptă ca PIB-ul României să scadă în următoarele luni. În plus, 49% dintre liderii de business estimează o creștere a ratei șomajului, iar 53% anticipează o depreciere a leului în raport cu euro, ceea ce adaugă un strat suplimentar de nesiguranță asupra stabilității financiare a companiilor.
Un aspect îngrijorător îl reprezintă percepția negativă a managerilor asupra evoluției propriilor afaceri: 1 din 3 manageri afirmă că situația companiei lor s-a înrăutățit, iar 50% dintre aceștia cred că situația se va deteriora și mai mult în următoarele 6 luni.
Potrivit CONFIDEX, companiile din domeniul serviciilor sunt cele mai optimiste (indice de încredere 52.7 la nivelul sectorului), urmate de cele din IT (52.9) și transporturi, distribuție și depozitare (52.3). La polul opus, cu o abordare mai precaută, se regăsesc afacerile din agricultură (45.7) și energie (49.3).
Profit în scădere pentru 46% dintre companii. Inovația, cheia competitivității
Managerii prognozează că numărul de angajați și costurile de finanțare vor rămâne stabile. În schimb, se așteaptă ca atât costurile de producție și funcționare, cât și prețurile de vânzare să continue să crească, exprimând îngrijorare cu privire la evoluția profiturilor în anul următor. Astfel, 46% dintre companii estimează valori ale profitului în scădere, iar 73% dintre manageri și antreprenori se așteaptă la creșterea cheltuielilor de producție și funcționare în următoarele 6 luni. 61% dintre respondenți intenționează să crească prețul produselor și serviciilor pe care le oferă și doar 42% dintre manageri iau în calcul investiții în propriile companii în următoarele 6 luni.
În contextul actual al pieței, prioritățile mediului de business sunt reprezentate de creșterea vânzărilor (49% dintre respondenți), retenția angajaților (27%), digitalizarea și automatizarea (27%), îmbunătățirea relației cu clienții (25%) și accesul la finanțare (21%).
Principalele oportunități pe care le iau în considerare oamenii de afaceri din România sunt introducerea unor tehnologii inovatoare în activitățile companiilor lor (79% dintre participanții la studiul actual), explorarea de piețe noi și atragerea unor noi clienți (72%).