Sari direct la conținut

China: A început procesul cetăţeanului canadian Michael Kovrig

HotNews.ro
Huawei China, Foto: Profimedia Images
Huawei China, Foto: Profimedia Images

Procesul cetăţeanului canadian Michael Kovrig, închis de mai bine de doi ani în China sub acuzaţii de spionaj, a început luni dimineaţa la Beijing, a anunţat un înalt oficial al ambasadei canadiene, transmit AFP și Agerpres.

Procesul are loc la trei zile după cel al compatriotului său, Michael Spavor, care a avut loc la Dandong (nord-estul Chinei) şi care s-a încheiat în aproximativ două ore fără ca verdictul să fie făcut public. Cei doi canadieni au fost arestaţi în decembrie 2018, la scurt timp după arestarea în Canada a directoarei financiare a gigantului chinez al telecomunicaţiilor Huawei, Meng Wanzhou.

Ottawa acuză Beijingul că i-a arestat pe cei doi cetăţeni canadieni ca măsură de represalii, acuzaţie negată de autorităţile chineze.

La fel ca în procesul de vineri, reprezentanţilor ambasadei Canadei în China nu li s-a permis accesul nici luni.

Un funcţionar al Tribunalului popular intermediar numărul doi din Beijing, unde este judecat Michael Kovrig, a declarat presei că acest proces ţine de „securitatea naţională” şi de aceea se desfăşoară fără public.

„Suntem foarte îngrijoraţi de acest refuz al accesului şi de lipsa de transparenţă a întregii proceduri judiciare”, a declarat Jim Nickel, însărcinatul cu afaceri al ambasadei Canadei, după ce i s-a refuzat accesul în clădirea tribunalului.

Cu toate acestea, el a salutat prezenţa unui grup de diplomaţi din 26 de ţări, printre care Germania, SUA şi Marea Britanie.

Grupul de diplomaţi a pozat în faţa clădirii tribunalului, după care l-a aplaudat pe Jim Nickel, care a mulţumit pentru sprijinul acordat Canadei.

Diplomatul canadian a declarat că se aşteaptă ca procesul să continue până după-amiază.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro