China avertizeaza SUA "sa nu-si umfle muschii" dupa ce Barack Obama a anuntat cresterea prezentei militare americane in Asia
Presa de stat din China a avertizat Statele Unite „sa nu-si incordeze muschii” dupa ce presedintele Barack Obama a anuntat joi noua strategie de aparare a SUA, care prevede, printre altele, intarirea prezentei militare americane in regiunea Asia-Pacific, transmite BBC. Liderul american a prezentat „Defense Strategic Review” in cadrul unei declaratii de presa facute la Pentagon, in prezenta secretarului Apararii, Leon Panetta.
Agentia Xinhua a afirmat intr-un editorial ca decizia lui Obama de a creste prezenta SUA in regiune poate fi perceputa ca un stimulent binevenit pentru stabilitate si prosperitate, insa a adaugat ca orice militarism din partea Statelor Unite ar putea sa creeze ostilitate si „sa ameninte pacea”.
Joi, intr-o declaratie facuta la Pentagon, Obama a afirmat: „Ne vom intari prezenta in Asia-Pacific, iar reducerile de buget nu vor afecta aceasta regiune critica”.
Xinhua sustine ca rolul SUA poate fi bun pentru China daca ajuta la sustinerea unui „mediu pasnic” de care are nevoie pentru a-si continua cresterea economica. Agentia de presa de la Beijing afirma insa: „In timp ce-si intareste prezenta militara in Asia-Pacific, Statele Unite trebuie sa se abtina la a-si incorda muschii, deoarece acest lucru nu va ajuta la rezolvarea disputelor regionale”.
„In cazul in care Statele Unite aplica in mod imprudent militarismul in regiune, va fi ca un taur intr-un magazin de portelanuri, punand in pericol pacea in loc sa consolideze stabilitatea regionala”, afirma Xinhua.
Ziarul „Global Times”, ce apartine Partidului Comunist din China, a afirmat ca America nu se poate opune ascensiunii Chinei, cerand ca Beijingul sa dezvolte mai multe arme cu raza lunga de actiune pentru a descuraja Marina americana.
Oficialii de la Beijing nu au comentat inca pe marginea noii doctrine militare americane.