Sari direct la conținut

China le-a cerut profesorilor din întreaga țară să predea pașapoartele. Cum se explică măsura neașteptată

HotNews.ro
Xi Jinping, Foto: Sheng Jiapeng / Xinhua News / Profimedia Images
Președintele Chinei, Xi Jinping, își consolidează controlul asupra societății. Foto: Sheng Jiapeng / Xinhua News / Profimedia Images

Profesorii care refuză să își predea pașapoartele sau care călătoresc în străinătate fără permisiune vor fi supuși „criticii și educației” sau vor fi deferiți autorității anticorupție din China, în funcție de gravitatea cazului lor. De asemenea, contravenienților li se va interzice să călătorească timp de doi până la cinci ani, scrie Financial Times.

Autoritățile chineze cer unui număr tot mai mare de profesori și alți angajați din sectorul public să își predea pașapoartele, în contextul în care președintele Xi Jinping își consolidează controlul asupra societății.

Colectarea pașapoartelor, desfășurată în cadrul unei campanii generale ce vizează „gestionarea călătoriilor personale în străinătate”, permite oficialilor administrației locale să controleze și să monitorizeze cine poate călători în străinătate, cât de des și unde, scrie Financial Times.

Această acțiune vine într-un moment în care Xi intensifică implicarea statului în viața de zi cu zi și ia măsuri drastice împotriva corupției publice. Puternicul aparat de securitate de stat al Chinei și-a intensificat, de asemenea, campania împotriva spionajului străin.

Vrei să călătorești, depui mai întâi o cerere

Interviurile cu cel puțin zece angajați chinezi din sectorul public și notificările de la birourile de educație din mai multe orașe arată că restricțiile privind călătoriile internaționale au fost mult extinse de anul trecut pentru a include angajații de rând ai școlilor, universităților, administrațiilor locale și companiilor de stat.

„Tuturor profesorilor și angajaților din sectorul public li s-a spus să își predea pașapoartele”, a declarat un profesor de școală primară dintr-un oraș important din provincia vestică Sichuan.

„Dacă vrem să călătorim în străinătate, trebuie să depunem o cerere la biroul de educație al orașului și nu cred că va fi aprobată”, a spus profesorul citat de Financial Times, cerând ca numele său și al orașului său să nu fie divulgate.

Profesorii din Yichang, în provincia centrală Hubei, și din alt oraș din provincia vecină Anhui au declarat pentru cotidianul britanic că li s-a spus, de asemenea, să își predea documentele de călătorie. În această vară, în săptămânile premergătoare începerii anului școlar, cadre didactice din provinciile Guangdong, Jiangsu și Henan s-au plâns de asemenea pe rețelele sociale că au fost forțate să își predea documentele de călătorie.

„Forțe străine ostile”

Partidul comunist a acordat în mod special prioritate insuflării loialității în rândul elevilor și a făcut din educația politică a profesorilor un element central al acestor eforturi.

Instrucțiunile prealabile călătoriei pentru profesorii din orașul Wenzhou, situat în estul țării, indică faptul că autoritățile locale sunt preocupate de ideile pe care aceștia le-ar putea întâlni în afara țării.

Profesorii care călătoresc în străinătate nu trebuie să aibă contact cu mișcarea spirituală Falun Gong, interzisă, sau cu alte „forțe străine ostile”, conform instrucțiunilor publicate de biroul pentru educație al districtului Ouhai din Wenzhou în martie.

Districtul a cerut ca toți profesorii din învățământul public preșcolar, primar și secundar să își predea pașapoartele și a precizat că numele lor vor fi înregistrate la unitatea de control al frontierelor a biroului de securitate publică.

Ce riscă cei care călătoresc fără voie

Pentru a călători în străinătate, profesorii trebuie să depună cereri la școlile lor și, în general, vor fi limitați la o singură călătorie de mai puțin de 20 de zile în fiecare an, se arată în avizul districtului.

Profesorii care refuză să își predea pașapoartele sau care călătoresc în străinătate fără permisiune vor fi supuși „criticii și educației” sau vor fi deferiți autorității anticorupție din China, în funcție de gravitatea cazului lor, se arată în notificare.

De asemenea, contravenienților li se va interzice să călătorească timp de doi până la cinci ani.

Restricțiile impuse personalului din întreprinderile de stat par să fie legate de o campanie în creștere de eradicare a spionajului străin.

O vânzătoare începătoare de la o bancă din Nanjing a declarat că i s-a spus să își predea pașaportul atunci când s-a alăturat băncii anul trecut. După ce a demisionat în martie, ea a trebuit să aștepte șase luni pentru un „proces de desecretizare” înainte de a-l putea recupera.

În provincia centrală Hunan, un funcționar de nivel mediu de la un fond de investiții al guvernului local a declarat că a obținut aprobarea a nouă departamente diferite pentru o vacanță în străinătate, dar tot nu și-a putut recupera pașaportul.

„Nimeni nu a vrut să-mi spună ce anume este necesar pentru a-mi recupera pașaportul”, a spus el.

INTERVIURILE HotNews.ro