Sari direct la conținut

China: O alunecare de teren a îngropat 44 de persoane în provincia Yunnan din sud-vestul ţării

HotNews.ro
Operatiuni de salvare in China, Foto: IMAGO / imago stock&people / Profimedia
Operatiuni de salvare in China, Foto: IMAGO / imago stock&people / Profimedia

O alunecare de teren a îngropat luni 44 de persoane în provincia Yunnan din sud-vestul Chinei, conform unei estimări preliminare, informează AFP și Agerpres, citând presa de stat.

Tragedia s-a produs la ora locală 5:51 a.m. (21:51 p.m. GMT duminică) în satul Liang Shui din cantonul Zhenxiong, iar „44 de persoane din 18 gospodării au fost îngropate”, a informat televiziunea naţională CCTV.

„Peste 200 de locuitori (din împrejurimi) au fost evacuaţi de urgenţă, 10 excavatoare, 33 de autospeciale de pompieri şi peste 200 de salvatori sunt mobilizaţi pentru operaţiunile de căutare”, a precizat canalul de televiziune.

Clipurile video publicate pe reţeaua de socializare chineză Douyin arată un sat de munte acoperit de zăpadă şi cu case parţial îngropate de ceea ce pare a fi o alunecare de stânci.

Alunecările de teren se produc în mod regulat în munţii din sud-vestul Chinei, în special după precipitaţii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro