Sari direct la conținut

China simulează lovituri împotriva unor „ținte cheie” din Taiwan / „O încercuire totală”

HotNews.ro
China desfășoară manevre militare de amploare în apele din jurul Taiwanului, Foto: Hector RETAMAL / AFP / Profimedia
China desfășoară manevre militare de amploare în apele din jurul Taiwanului, Foto: Hector RETAMAL / AFP / Profimedia

China a simulat duminică lovituri împotriva unor „ținte-cheie” din Taiwan, în a doua zi a unui exercițiu de „încercuire totală” programat până luni și prezentat de Beijing ca un „avertisment serios” pentru autoritățile insulei, după ce președintele acesteia s-a întâlnit cu un înalt oficial american, potrivit AFP.

Operațiunea, denumită „Joint Sword”, a fost denunțată cu fermitate de Taiwan, iar Statele Unite au cerut Beijingului să dea dovadă de „reținere” și să păstreze „deschise” canalele de comunicare.

Manevrele au fost lansate după ce președintele taiwanez Tsai Ing-wen s-a întâlnit miercuri în California cu președintele Camerei Reprezentanților, Kevin McCarthy, la care Beijingul a promis că va răspunde cu măsuri „ferme și energice”.

Ele vizează să stabilească capacitatea Chinei de a „prelua controlul asupra mării, spațiului aerian și informațiilor (…) pentru a crea o descurajare și o încercuire totală” a Taiwanului, a declarat sâmbătă televiziunea de stat chineză.

Duminică, Ministerul Apărării din Taiwan a detectat nouă nave de război și 58 de avioane chineze în jurul insulei, după ce cu o zi înainte a reperat tot atâtea nave și 71 de avioane.

Acesta a declarat că monitorizează mișcările armatei chineze prin intermediul unui „sistem comun de informații și recunoaștere”, precizând că avioane de luptă și bombardiere se numără printre avioanele zburătoare detectate.

Tot duminică, armata chineză a simulat „lovituri de precizie” împotriva unor „ținte cheie de pe insula Taiwan și din apele înconjurătoare”, implicând zeci de avioane și trupe terestre, potrivit televiziunii de stat.

Beijingul a precizat că nave, avioane de luptă, avioane-cisternă și tehnici de bruiaj sunt mobilizate în cadrul manevrelor, care ar trebui să dureze până luni.

„Sunt puțin îngrijorat, aș minți dacă v-aș spune altceva”, a declarat duminică Donald Ho, în vârstă de 73 de ani, pentru AFP. „Dacă va fi un război, ambele părți vor avea mult de suferit”.

China consideră Taiwanul (23 de milioane de locuitori) o provincie pe care nu a reușit încă să o reunifice cu restul teritoriului său de la sfârșitul războiului civil chinez din 1949.

Manevrele „servesc drept avertisment serios împotriva coliziunii dintre forțele separatiste care urmăresc ‘independența Taiwanului’ și forțele exterioare, precum și a activităților provocatoare ale acestora”, a avertizat un purtător de cuvânt al armatei chineze, Shi Yi.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro