Sari direct la conținut

China solicită Congresului american să nu mai încerce să întervină în situația din Hong Kong

HotNews.ro
Drapel China, Foto: Wikipedia
Drapel China, Foto: Wikipedia

Ministerul chinez de Externe a anunțat miercuri că Beijingul se opune noilor măsuri adoptate de către Camera Reprezentanților din Statele Unite legate de protestele din Hong Kong și a făcut apel la politicienii americani să nu mai încerce să intervină în privința situației din acel teritoriu, scrie Mediafax, citând Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Geng Shuang, a declarat că relația dintre China și Statele Unite ar urma să aibă de suferit în cazul în care proiectul aprobat de către Camera Reprezentanților ar deveni lege, potrivit Reuters.

Oficialul chinez a făcut referire la un document adoptat de Camera Reprezentanților, potrivit căruia secretarul american de Stat ar urma să se asigure în fiecare an că autonomia regiunii Hong Kong este respectată. Potrivit proiectului, analiza secretarului de Stat ar fi necesară pentru ca Hong Kong să continue să beneficieze de tratament special din partea Statelor Unite în ceea ce privește relațiile economice.

Protestele în Hong Kong, care deseori au fost marcate de incidente violente între demonstranți și forțele de ordine, au izbucnit în urmă cu patru luni, ca reacţie la un controversat proiect de lege ce ar fi facilitat extrădările spre China continentală.

Manifestanţii contestă politicile Guvernului local pro-Beijing, condus de Carrie Lam. Fostă colonie britanică, Hong Kong-ul a fost cedat Chinei de către Marea Britanie în anul 1997, cu condiţia ca acest teritoriu să păstreze „un nivel ridicat de autonomie, cu excepţia afacerilor externe şi a domeniului apărării” pentru o perioadă de 50 de ani. Astfel, acest teritoriu are un sistem legislativ diferit de cel al Chinei, prin intermediul principiului „O ţară, două sisteme”.​

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro