China, SUA și «războiul comercial». Fabrica Lumii din Estul Îndepărtat

Primul lucru pe care îl faci dimineața e să închizi alarma de la brățară. Fitbit, brand californian, asamblată în China, până acum n-a dezamăgit. Încă ești pe pilot automat. Ca să te restartezi, îți târăști picioarele până la automatul de cafea. DeLonghi, marcă italiană, design italian, fabricată în China. Un espresso te repune în circulație. Vrei să citești știrile până se trezesc cei mici, deschizi laptopul HP, produs în Chongqing. Când e prea cald, pornești aerul condiționat Haier, importat de la fabrica din Qingdao. În mașină, în drum spre școală sau serviciu, folosești cu încredere frânele, cu plăcuțe produse în regiunea Jiangsu. Daca e 31 octombrie și vrei să fii pregătit de Halloween, oprești la supermarket. Agricultorii chinezi te ajută să sperii vârcolacii draculieni. Doar furnizează peste 2/3 din producția mondială de usturoi. Deși nu îți place să recunoști, petreci o mare parte din restul zilei cu ochii în adoratul iPhone, venit tocmai din Foxconn City, uriașa fabrică Apple din Longhua Town, Shenzen.

i-Economia mondială de consum se bazează pe mâinile harnice ale milioanelor și milioanelor de membri ai Partidului Comunist Chinez. Consumatorul e Rege și dacă ar avea o coroană, ar fi cu siguranță inscripționată (discret) Made in China. Produsele marii industrii de la est pornesc spre cele mai îndepartate colțuri ale lumii și, spre bucuria noastră, a miliardelor de consumatori, se vând la prețuri imbatabile. Atât de mici, încât de ani buni au cucerit majoritatea piețelor, declanșând alarme în consiliile de administrație ale corporațiilor vestice și măsuri de protecție din partea guvernelor, într-un rar consens transpartinic și transatlantic, despre care am relatat în articolul anterior.

Aparent, chinezii au adoptat cu succes tehnicile de producție occidentale. Marii lor competitori susțin altceva. Nimeni nu le contestă capacitatea uriașă de muncă, calitățile deosebite de negociere și organizare sau extraordinarul talent pentru științele exacte. Nemulțumirile se referă la cadrul legal și instituțional, la modul în care statul chinez înțelege să participe la jocul economic, atât pe propriul teritoriu, cât și la nivel global. Să parcurgem în continuare câteva din practicile controversate, ce au contribuit în anii trecuți la remarcabilul succes comercial al Beijingului. Salariile mici sunt importante, dar nu reprezintă factorul decisiv.

• Relațiile comerciale cu restul lumii au loc sub semnul asimetriei. Condițiile de acces pe piața chineză, tarifele, respectarea normelor de poluare sau siguranță, toate sunt dezechilibrate: un autoturism de import era tarifat cu 2,5% în SUA, dar cu 25% în China. Se poate muta producția în țara asiatică, dar ceva important trebuie cedat la schimb.
• Costurile reduse de producție sunt obținute de multe ori prin metode pre-moderne, fără preocupare pentru siguranța salariaților, a consumatorilor sau mediului înconjurător;
• În ultimul deceniu structura exporturilor s-a schimbat, China devenind cel mai mare producător și exportator în industriile cu valoare adaugată mare. Rețeta aplicată – capitalism de stat, caracterizat prin intervenția masivă a statului în economie: subvenții, credite, manipularea cursului de schimb, controlul statului asupra principalilor actori economici.
• Efectul celor de mai sus – o uriașă supraproducție, fără legatură cu nevoile pieței, ce prăbușește prețurile mondiale, ducând la eliminarea competiției la nivel global: de exemplu, între 2011 și 2012, China a produs mai mult ciment decât SUA în tot secolul XX.
• Din aceste motive, Uniunea Europeană, alături de Statele Unite, refuză Beijingului recunoașterea statutului de economie de piață.

Tabelul lui Peter Navarro

Probabil principalul obiectiv al Chinei din ultimii 15 ani în relațiile economice internaționale a fost să fie recunoscută ca economie de piață în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), situație în care ar fi protejată de măsurile anti-dumping inițiate în special de SUA și UE. În anii ‘90 țara asiatică abia începea să lucreze la construirea unei baze economice, necesare pentru recuperarea decalajelor față de lumea civilizată. Anul trecut PIB-ul Chinei era la peste 65% din cel al SUA. Primirea în OMC a jucat cu siguranță un rol major, dar însemna nu doar deschiderea unor noi posibilități pentru exporturi, ci și confruntarea cu o competiție acerbă. Care să fie rețeta unui asemenea succes, pentru o țară uriașă, într-o perioadă atât de scurtă?

Într-o conferință din vara lui 2018, la Hudson Institute, profesorul Peter Navarro ilustra principalele axe ale „agresiunii economice chineze” cu un tabel, o matrice a acțiunilor prin care China își promovează interesele comerciale în lume: 6 linii strategice susținute de peste 50 de politici și practici, marea majoritate încălcând regulile OMC. Sursele tabelului sunt diverse, atât americane cât și europene, guvernamentale dar și provenind din mediul priva t (i).De menționat că multe din obiectivele și metodele analizate se regăsesc în documente și declarații oficiale chineze: de la al 13-lea Plan Cincinal al PCC (obiective și politici industriale) și Made in China 2025 (saltul tehnologic), până la Inițiativa Drumul Mătăsii/ One Belt One Road (proiecția forței chineze în lume – infrastructură, resurse, rute comerciale).

La momentul când au devenit membrii OMC chinezii au acceptat o serie de condiții, care să ducă la deschiderea pieței naționale pentru investițiile externe și la diminuarea substanțială a rolului statului în tranzacțiile comerciale. Respectă ei aceste angajamente? Ultimele rapoarte sugerează contrariul.

Jocul asimetric – cursa cu încălțări de plumb

Conform datelor din 2017 ale Băncii Mondiale, media ponderată a taxelor vamale aplicate de China asupra importurilor era de două ori mai mare decât în UE sau SUA.

Tarife aplicate la import bunuri (%, medie ponderată)

Sursa: date Banca Mondială

China menține un control strict asupra capitalului prin câteva instrumente legale importante((ii)). Eventualii investitori străini care vor să deschidă o afacere trebuie să consulte întâi Lista Negativă pentru a verifica dacă investiția externă este permisă în acel sector specific și ce structură a acționariatului este obligatorie. Apoi să examineze ce alte licențe/ certificări mai sunt necesare. Sunt stipulate 4 industrii unde accesul este interzis complet și 147 pentru care se solicită licențe speciale. Printre afacerile cu interdicție la capital străin – toate cele legate de Internet. O serie de campioni IT globali precum Google, Facebook, Twitter, sunt interziși, total sau parțial.În ultimul deceniu, pentru un autoturismChevrolet fabricat în SUA și importat în China se aplicau taxe vamale de 25%. Dacă ar fi fost produs în China și importat în SUA ar fi fost tarifat cu doar 2,5%. Un stimulent puternic pentru General Motors de a muta fabrica in Asia. Lucru realizabil, însă doar cu condiția intrării în asociere (Joint Venture) cu parteneri chinezi, unde străinii puteau deține maximum 50% participație. Operatorii de servicii de stocare a datelor de tip cloud aveau condiții asemănatoare – 50% în Joint Ventures cu parteneri locali. Situația era similară pentru multe alte sectoare. În cazul sistemului financiar, investitorii străini aveau voie sa dețină participații de max. 20-25%. Numărul de filme străine distribuite în cinematografe cu drept de încasări din vânzarea biletelor este limitat la 34 anual. Pentru acces la o piață cu așa potențial, un producator de la Hollywood ar trebui să fie foarte grijuliu cu sensibilitățile cenzorilor chinezi.

Concluzia americană:condiția de acces pe piața chineză este în cele mai multe cazuri cedarea controlului de către proprietari sau a tehnologiei prin intrarea în aranjamente tip Joint Venture dezavantajoase cu entități locale.Rapoartele Uniunii Europene ajung la rezultate similare. Dintr-un studiu asupra a 1.000 de firme europene a reieșit că doar 12% ar intra în asocierile JV propuse de chinezi dacă ar avea de ales.

Elon Musk își exprima frustrarea pe Twitter, declarând că barierele comerciale chineze creează un spațiu de joc incorect, ca și cum “ai participa la o întrecere olimpică cu încălțări de plumb”.

Metodele vechi sunt cele mai ieftine

Între factorii de producție, munca ieftină ocupă un loc important, în mare parte datorită salariilor mici la nivel național, care totuși s-au dublat în ultimii zece ani. În prezent, în unele zone din China nivelul mediu al remunerațiilor e comparabil cu cel din Europa de Est. În afară de variabilele economice tipice, au o contribuție importantă și practicile discutabile de utilizare a mâinii de lucru, ca și ignorarea standardelor de siguranță și poluare:

• utilizarea Muncii Forțate, neremunerate, însoțită de rele tratamente și tortură a condamnaților – “Laogai”, sau reeducarea prin muncă, a fost oficial abolită în 2013, dar conform activiștilor pentru drepturile omului practicile continuă pe scară largă; multe închisori funcționează ca centre de profit cu bugete, cote de producție și echipe de vânzări, după cum povestește Harry Wu, fondatorul Laogai Research Foundation, fost deținut politic timp de 19 ani în lagarele chineze; printre produsele preferate ale acestui gen de „fabrici” – luminițele de Crăciun. Merry Christmas everyone !
• ignorarea condițiilor de Securitate a Muncii – numărul de morți cauzat de nerespectarea sau inexistența măsurilor de protecție este uriaș, decesele se numără cu zecile de mii anual, doar în 2017 s-au înregistrat oficial 38.000; în 2015 explozia de la depozitele portuare din Tianjin a provocat 173 de morți și peste 800 de răniti și a fost atât de puternică încât a putut fi fotografiată de sateliții meteorologici japonezi. Spre comparație, puteți întreba un antreprenor european la cât ajung costurile lunare cu protecția muncii, chiar dacă vorbim doar de cursuri, fără echipamente și alte investiții. Se adaugă o multitudine de piedici și interdicții privind drepturile salariaților de asociere și negociere colectivă pentru obținerea unor venituri mai mari sau a unor condiții mai bune de muncă.
• nerespectarea normelor de Protecție a Mediului – în timp ce SUA s-au retras din Acordul Climatic de la Paris, China l-a semnat și promovat în multiple ocazii, angajându-se să reducă emisiile de carbon. Până la îndeplinirea promisiunilor, rămâne cel mai mare poluator al planetei. Dacă în 2016 se vorbea de atingerea unui vârf al poluării, în 2018, conform Greenpeace, amprenta de carbon chineză rămâne nu numai cea mai mare din lume, ci și în creștere accelerată. În SUA situația stă invers, în mare parte datorită noilor tehnologii de extracție a gazelor și petrolului. În urmărirea visurilor de refacere a Imperiului Celest, Beijingul a preluat o parte definitorie din aerul victorian al Londrei imperiale – smogul.

În timp ce locuitorii orașelor se plâng de calitatea aerului, în zonele rurale altceva stârnește îngrijorare – peste 70% din lacurile și râurile țării sunt poluate, probabil în mai mult de jumatate din cazuri apa nefiind potabilă. Cele mai dramatice relatări privesc așa numitele „sate ale cancerului” situate în proximitatea unor fabrici poluante, câteva sute după unele estimări. În ultimii 30 de ani, mortaliatatea având drept cauză cancerul a crescut în China cu 80%.

Această uriașă problemă de sănătate publică se dovedește însă un important stimulent financiar pentru industria chineză. Potrivit lui Tom Danjczek, timp de 15 ani președinte al Asociației Producătorilor de Oțel americani, costul cu cheltuielile de protecție a mediului reprezenta în SUA aproximativ 5% din costul de producție pentru o tonă de oțel; lipsa unor asemenea cheltuieli pentru o fabrică din China ar fi însemnat deja un avantaj competitiv ce depășea marja de profit a oțelarilor americani.

• nerespectarea sau lipsa de Standarde de siguranță a produselor – materialele ieftine reduc costurile productive. U.S.-China Economic and Security Review Commission raporta către Congresul american că, în 2014, peste 51% din totalul produselor retrase de pe piață din rațiuni de nerespectare a siguranței consumatorilor erau chinezești, deși doar 23% din totalul bunurilor importate provenea din China. Dintre cazurile mai cunoscute, menționăm jucăriile a căror vopsea conținea plumb ce depășea de 50 de ori standardele admise (17 milioane de unitați retrase de pe piață); varul lavabil cu emisii periculoase, cauzând astm, dureri de cap, amețeli, sângerări nazale (peste 100.000 de locuințe afectate); recentul scandal al vaccinurilor periculoase fabricate de Changsheng Biotechnology Co, care a vândut peste 250.000 de doze neconforme, generând o uriașă emoție în opinia publică internă și intervenția directă a prim-ministrului Li Keqiang. În afară de slaba impunere a normelor de siguranță pentru clienți, o problemă deosebită o constituie lipsa posibilității reale de a acționa în justiție vinovații pentru daune consistente, care să descurajeze astfel de comportamente.
• Produse piratate și contrafăcute – de la programe informatice utilizate fără licență până la produse de lux, suplimente alimentare sau chiar medicamente. Europol desemnează China ca fiind sursa centrală de proveniență pentru bunurile contrafăcute((iii)), estimate la 12% din exporturile totale chineze, sau peste 1,5% din PIB. Mai mult de 70% din cele prezente pe piețele din UE, SUA sau Japonia au fost exportate din China. În 2015, China împreună cu Hong Kong au fost zonele de plecare pentru peste 86% din produsele contrafăcute la nivel global – în valoare de cca. 400 miliarde $.

Practicile enumerate mai sus au drept consecință reducerea prețurilor la nivel global prin costuri scăzute. Ele denotă dezinteresul sau incapacitatea statului chinez de a proteja consumatorii și angajații. Următoarele metode ilustrează intervenția statală pentru susținerea producției chinezești în detrimentul regulilor competiției de piață.

Capitalism de stat

În 2000 China era importator net de oțel. Până în 2007 devenise cel mai mare producător mondial, cel mai mare consumator și cel mai mare exportator. Din 2008 până în 2013 capacitatea de producție a industriei de panouri solare chineze a crescut de mai mult de zece ori, supraoferta rezultată la nivel mondial provocând o prăbușire a prețurilor cu 75%.

Cele două industrii au în comun faptul că necesită investiții masive de capital în active fixe. Costurile cu munca au o pondere mică în total costuri, ca atare munca ieftină nu mai aduce avantaje determinante; avansul tehnologic și economiile de scară devin esențiale pentru rentabilitate. Acum două decenii ponderea industriilor intensive în muncă în totalul exporturilor chineze era 37%. În 2010 scăzuse la 14%. Deși industriile de oțel, hârtie, sticlă și panouri solare erau destul de fragmentate și dotările cu noi tehnologii nu se numărau printre caracteristici, totuși produsele chinezești se vindeau cu 25%-30% mai ieftin decât cele europene sau americane.

Între 2008 și 2013 China a schimbat structura exporturilor, devenind cel mai mare producător și exportator în industriile cu valoare adaugată mare. Concomitent, țări industrializate au devenit exportatori de materii prime și materiale reciclabile către China. Singura explicație pentru o astfel de transformare rapidă, capabilă să genereze asemenea avantaje de preț, nu poate fi decât o masivă intervenție exterioară pieței, un sistem opac de subvenții și credite la care se adaugă manipularea cursului de schimb, după cum arată studiile profesorilor Usha și George Haley ((iv)).

• Subvenții – Fabricilor chineze li se asigură accesul la materii prime și componente la prețuri artificial de mici, energie subvenționată, teren gratuit pentru fabrici; suport statal pentru cercetare și achizitii de tehnologie; ignorarea rentabilității, returnări de TVA, granturi pentru proiecte de export. Se estimează că peste 90% din companiile listate la bursă au primit subsidii de la guvernul central. La acestea se adaugă ajutorul autorităților regionale și locale.
• Credite preferențiale – Pentru a evita finanțarea guvernamentală directă, interzisă de OMC, necesarul de capital este furnizat prin intermediul sistemului bancar, controlat practic integral de stat și dominat de 5 mari bănci comerciale. Care creditează principalii clienți, “campionii industriali” chinezi, conduși de guvernul central prin holdinguri responsabile direct în fața Consiliului de Stat (Guvernul). Antreprenorii privați au acces dificil la finanțare, chiar și la costuri mai mari. Dobânzile la depozite sunt fixate la un nivel artificial de redus, permițând astfel băncilor să finanțeze întreprinderile statului la costuri mici.

Deși instituțiile de credit chineze sunt uriașe din punct de vedere al activelor, metodele de creditare ce urmăresc direcții de politică industrială duc la acumularea de volume impresionante de credite neperformante (NPL). În 1999, în vederea aderării la OMC, au fost create 4 companii de management al activelor (Huarong, China Orient,China Great Wall și Cinda) al căror scop era curățarea bilanțurilor celor mai mari bănci prin preluarea de NPL. La acel moment, nivelul finanțărilor problemă era estimat la peste 340 miliarde $. Activitatea lor a continuat până în prezent, NPL-urile transferate la valoarea nominalăreprezentând practic o metodă de a acoperi pierderile băncilor. Mai departe, unele ajung la Ministerul de Finanțe unde în multe cazuri pur și simplu dispar.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro