Chinul unei familii din București de a-și înscrie copiii cu nevoi speciale la grădiniță. Cum au fost primiți pe loc?
Deși îndeplinea condițiile cerute de lege, o familie din București cu doi copii cu nevoi speciale a fost refuzată de cinci grădinițe din apropierea casei înainte de a reuși abia la a șasea încercare să-i înscrie pe cei mici. Și asta abia după ce au eliminat certificatul de handicap al băieților din dosarul de înscriere, scrie site-ul de educație Școala 9.
La final de lună mai, Carmen* împreună cu soțul au început să caute grădinițele din jurul casei unde ar putea să-și înscrie băieții. Ambii copii au certificate de handicap pentru întârziere cognitivă – au fost născuți prematur – aveau nevoie de un profesor de sprijin sau de shadow – un însoțitor plătit de părinte. Asta adăuga 4.000 de lei peste taxa lunară la grădiniță pentru doi copii, iar părinții nu și-au mai permis să-i țină la grădinițele private la care cei mici fuseseră anterior.
Au căutat online care sunt cele mai apropiate unități de casa lor și așa au aflat că acestea sunt grădinițele nr. 225, „Dumbrava minunată” și nr. 4 și au trecut cele trei opțiuni în cererea de înregistrare, după cum o cere regulamentul.
Șirul de refuzuri
„La «Dumbrava minunată» am fost în audiență la directoare înainte de înscrieri, că voiam să văd grădinița, iar ea mi-a zis că ei nu iau copiii de la adresa mea, că nu sunt cei mai apropiați. Și mi-a recomandat grădinița 225. «Dumbrava minunată» a fost a doua opțiune la noi, adică, practic, dacă ei nu intrau la 225, potrivit apropierii de casă, ar fi trebuit să intre la «Dumbrava Minunată». Când, după afișarea rezultatelor am sunat la 225, mi-au zis că nu ei sunt cea mai apropiată grădiniță, deși conform Google ei sunt, ci e «Dumbrava minunată» și că ei n-ar lua nici ei de pe partea asta a bulevardului”, povestește mama despre acest ping pong.
Nu știe de ce i-a respins nici grădinița nr. 4, aceasta fiind a treia ca distanță de casă și a treia lor opțiune. Criterii legale după care se face selecția pot fi citite aici.
Copiii lui Carmen îndeplineau patru criterii și aveau prioritate pentru locuri.
„Existau tabele cu locuri libere și copiii mei îndeplineau patru condiții din cele șapte – cea mai apropiată grădiniță de casă, ambii părinți să lucreze, să aibă vârsta împlinită, au 4 ani deja, și certificat de handicap. Practic, ar fi obligați să-i bage în sistem, pentru că grupa mijlocie cu grupa mare au devenit obligatorii.” Doar că nu s-a întâmplat asta.
„La prima grădiniță, la 225, când m-am dus eu prima dată să vorbesc și să-i înscriu, doamna directoare mi-a spus că niciodată nu mai avusese copii cu probleme. Mi-e greu să cred că în sectorul 4 nu ai mai avut niciun copil cu autism sau măcar cu o tulburare de spectru”, își amintește ea.
În etapa a doua i s-a spus chiar „vedeți că s-ar putea să vă încurce certificatele astea de handicap”. Așa că după 17 iunie, când a început a doua etapă de înscrieri, au pornit iar cu dosarele sub braț.
Au trecut pe la grădinițele școlilor 190 și 194 până când, deja la a șasea grădiniță – „Ciupercuța”, soțul ei a scos din dosar certificatele de handicap. „Și i-a primit pe loc!”