Skip to content

Chișinăul adoptă sancțiuni împotriva liderului separatist de la Tiraspol, după ce a fost decorat de Putin la Moscova: „Este o provocare”

Liderul administrației separatiste de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, va fi supus unor măsuri restrictive, inclusiv interdicției de a părăsi teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de 5 ani, după revenirea sa de la Moscova. Anunțul a fost făcut de Biroul Politici de reintegrare, din cadrul Guvernului de la Chișinău, la o zi după ce președintele rus Vladimir Putin i-a acordat Ordinul de Onoare al Federației Ruse, în cadrul unei ceremonii organizate la Kremlin. 

Reprezentanții Guvernului califică vizita lui Krasnoselski la Moscova și decorarea acestuia de către Vladimir Putin drept o provocare a Rusiei, menită să împiedice integrarea europeană a Republicii Moldova.

„Este o provocare a Rusiei pentru a împiedica integrarea europeană a Republicii Moldova. Condamnăm acțiunile Rusiei și vom analiza măsurile de răspuns posibile fără a escalada situația, ținând cont că intenția Rusiei de destabilizare a Republicii Moldova este una continuă. La revenire, îi vom aplica lui Krasnoselski măsuri restrictive, inclusiv interdicția de a părăsi teritoriul țării pentru o perioadă de cinci ani”, se arată în comentariul instituției.

Biroul precizează că plecarea liderului de la Tiraspol în Rusia a avut loc în contextul unor discuții facilitate de Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) privind aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene în perioada de iarnă. Instituția de la Chișinău mai subliniază că eforturile OSCE “rămân importante pentru identificarea unor soluții privind livrările de gaze, prevenirea escaladării tensiunilor și consolidarea încrederii între cele două maluri ale Nistrului, în vederea unui proces sustenabil de reintegrare a regiunii”.

Putin l-a decorat pe Krasnoselski de Ziua Unității Naționale a Rusiei

Pe 4 noiembrie curent, președintele rus Vladimir Putin i-a acordat lui Vadim Krasnoselski Ordinul de Onoare al Federației Ruse, în cadrul unei ceremonii organizate la Kremlin cu ocazia Zilei Unității Naționale a Rusiei.

Potrivit președinției ruse, distincția i-a fost oferită “pentru contribuția la consolidarea prieteniei și cooperării dintre popoare și apropierea culturilor și națiunilor”. În discursul său, Putin a lăudat activitatea lui Krasnoselski, afirmând că regiunea transnistreană “se dezvoltă constant sub conducerea acestuia, în pofida condițiilor dificile și a presiunilor externe”. Liderul rus a menționat, de asemenea, că locuitorii regiunii “își apără interesele, păstrează memoria istorică și limba rusă”.

La rândul său, Krasnoselski i-a mulțumit lui Putin pentru sprijinul acordat regiunii, menționând în special operațiunea de menținere a păcii desfășurată de Rusia pe Nistru, care durează de aproape 35 de ani. Acesta a vorbit și despre legăturile regiunii cu Rusia, afirmând că Transnistria face parte din „marea Patrie” și invocând armonizarea legislației locale cu cea rusă, precum și utilizarea standardelor și manualelor rusești în sistemul educațional.

Krasnoselski conduce administrația de la Tiraspol din 2016

Vadim Krasnoselski conduce administrația separatistă de la Tiraspol din decembrie 2016, când a câștigat alegeri nerecunoscute de comunitatea internațională. Vadim Krasnoselski a mai fost ministru de interne al administrației separtiste în perioada 2007-2012, iar în decembrie 2015 a devenit președintele așa-numitului Soviet Suprem de la Tiraspol. În decembrie 2021, Krasnoselski a obținut al doilea mandat de lider al administrației separatiste. Acesta se încheie în decembrie 2026, iar Krasnoselski nu mai poate candida pentru un al treilea mandat consecutiv. Alegerile pentru funcția de lider al administrației de la Tiraspol sunt programate pentru 13 decembrie 2026. 

Scrutinul organizat de structurile separatiste nu este recunoscut de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova. Vizita la Moscova și decorarea lui Krasnoselski au loc, astfel, în ultimele săptămâni ale celui de-al doilea mandat al acestuia, într-un context marcat de negocierile privind aprovizionarea regiunii transnistrene cu gaze naturale pentru sezonul rece.