Papa Francisc: Până în 1978, papii erau transportați pe un tron purtat pe umerii celorlalți, în timp ce Bergoglio a ales să meargă prin oraș cu un mic Fiat și „a luat masa în sala comună, la vederea tuturor vizitatorilor care treceau”

Preotul ”venit de la capătul lumii”, argentinianul Jorge Bergoglio, a murit în Lunea Paştelui, la vârsta de 88 de ani. Și-a lăsat amprenta asupra timpului său și e plâns de toată lumea, din Italia care i-a spus ”prieten al Italiei, apără-ne de sus”, și până în orașele strălucitoare ale musulmanilor din exorbitantul Golf Persic. Dar el a fost adversarul opulenței.

• S-a opus cu toată puterea războaielor. De altfel, Papa Francisc a numit ceea ce trăim acum drept „un al treilea război mondial pe bucăți”.
• În ciuda atmosferei de exasperare a multor occidentali contra migranților, el a continuat să ne roage să ne gândim că ființele umane nu pot fi „aruncate precum nişte şerveţele Kleenex”, pe valurile unei Mediterane devenite ”un mare cimitir”.
• Nu s-a temut să fie consecvent pe chestiuni pe care valurile opiniei publice ”le retrogradau”. A fost primul lider mondial care a făcut din ecologie o luptă la care n-a renunțat niciodată. Francisc ne-a avertizat că nu vom putea fugi de răzbunarea planetei.

Niciun papă nu a fost supus vreodată la atât de multă presiune ca Francisc. Viața și activitatea lui au fost scrutate în contextul multitudinii canalelor de ştiri şi a reţelelor sociale, într-o eră zguduită de multiple perturbări şi în calitate de şef al unei Biserici fracturate, subminată de criza sistemică a abuzurilor sexuale. Dar pe care nu le-a mai strecurat sub covor. În singura sa vizită din SUA, amintește New York Times, Papa Francisc s-a întâlnit, departe de rumoarea publică, în vizite private, cu supraviețuitori ai abuzurilor sexuale comise de prelați.

Prin personalitatea şi poziţiile sale clare, Papa Francisc și-a marcat pontificatul de 12 ani, notează săptămânalul parizian Le Point. Le Point, via Rador România, a realizat una dintre cele mai profunde, dar și uman-pitorești, conturări a destinului lui Francisc, în care se oglindește și lumea noastră, contemporană.

Francisc I, primul papă iezuit şi non-european

Relaţiile dintre papalitate şi iezuiţi au fost adesea furtunoase. Ordinul, fondat în 1540 de bascul Ignaţiu de Loyola, s-a situat întotdeauna la marginea puterii Vaticanului. Iezuiţii, un ordin de elită, au fost întotdeauna preocupaţi de independenţa şi particularitatea lor. Atât de mult încât la Roma, Curia lor Generală se află la marginea Pieţei Sf. Petru, dar cu o privelişte uluitoare asupra bazilicii.

Putem să apreciem mai bine evenimentul istoric reprezentat de alegerea lui Jorge Bergoglio, fost provincial al iezuiţilor din Argentina, la 13 martie 2013. Mai ales că Societatea lui Isus fusese mai degrabă îndepărtată de la puterea de la Vatican de către Ioan Paul al II-lea – care prefera mişcarea Opus Dei.

Iar acum am avut un papă iezuit! Şi care și-a luat ca patronim pontifical numele de Francisc, un omagiu adus Sfântului Francisc de Assisi, părintele franciscanilor.

După cum ne-a spus odată prietenul său, fratele dominican Timothy Radcliffe, cu umorul său ironic, “Francis este un iezuit îmbrăcat ca un dominican şi care se numeşte franciscan”. Cele trei ordine religioase catolice se regăsesc într-o singură persoană. Lucru nemaiavut înainte.

Și acest papă este și primul pontif non-european, de vreme ce s-a născut în Argentina la 17 decembrie 1936. Să ne amintim că, până la polonezul Ioan Paul al II-lea și la germanul Benedict al XVI-lea, toți papii epocii contemporane erau italieni.

Francisc, Papa cu cel mai simplu stil de viață din istorie

Vremea în care Papa se deplasa pentru aparițiile sale publice într-o sedia gestatoria (tron purtat pe umeri) nu este atât de îndepărtată, deoarece Ioan Paul I a fost ultimul care l-a folosit, în audiență publică, la 27 septembrie 1978, cu o zi înainte de moartea sa (după o lună de domnie). Ioan Paul al II-lea a desființat acest obicei și chiar a inventat termenul de „papa globe-trotter”, făcând 104 vizite pastorale în străinătate – mai mult decât orice alt pontif.

Papa Francisc merge mai departe în inovație, rupând-o cu fastul bisericesc și cu aurăria. Riturile – chiar dacă unele sunt relaxate – și marile sărbători care sunt secretul Bisericii Catolice sunt păstrate, dar Jorge Bergoglio relaxează considerabil protocolul și modul de viață. Francis declară vânătoare pompei!

S-a instalat în reședința Santa Maria, deschisă pelerinilor, într-un apartament și a luat masa în sala comună, la vedere tuturor vizitatorilor care treceau. Argentinianul nu vrea să se lase „zidit” în spatele zidurilor cetății pontificale acoperite de secole de istorie.

Suna de unul singur: ”Bună ziua, sunt Francisc!”

Preferă puterea directă, bazându-se pe un „task force” de opt cardinali (C8), ocolind membrii Curiei, pe care îi dojenește la intervale regulate, reproșându-le funcționarea lor în circuit închis, ceea ce el numește „clericalism”, denunțând modul lor de viață și „mondenitățile” (sic) și nelăsându-se înghițit de o mașinărie vaticană care seamănă cu un „mamut”. Le telefonează el însuși interlocutorilor săi, care sunt șocați: „Bună ziua, sunt Francisc!”.

La fel ca Pius al XII-lea, care a folosit televiziunea încă din 1949, Francisc s-a impus rapid pe rețelele de socializare, creând pentru comunicarea Vaticanului o platformă digitală reactivă, Vatican News. Ca dovadă a succesului său, Papa va fi una dintre primele ținte ale unei IA virale, care l-a prezentat înfășurat într-o mare pufoaică albă.

Le spunea șefilor de stat: ”Roagă-te pentru mine”

În relațiile cu șefii de stat și de guvern care defilează la Vatican, el impune adresa informală (tutuirea), în stil latin, și își încheie inexorabil conversațiile cu un umil „roagă-te pentru mine”. Nu este neobișnuit să-l vezi conducând cu un Fiat mic și chiar făcând cumpărături în magazinele din oraș.

Un papă care n-a fugit de responsabilitatea de ”conștiință a lumii”

Mandela nu mai este, Dalai Lama nu vorbește, laureații Premiului Nobel și-au pierdut aura… În lipsa unei icoane globale, Papa Francisc este ultima voce pașnică pe scena internațională. Mulți îi deplâng pozițiile, îi critică linia de neutralitate diplomatică, care duce, în special în anumite conflicte (Rusia-Ucraina, Hamas-Israel), la punerea la același nivel a agresorilor și a agresaților.

Acțiunea lui Francisc este în concordanță cu doctrina stabilită de Benedict al XV-lea în timpul Primului Război Mondial și pe care declarațiile Papei Paul al VI-lea la tribuna ONU în 1965 au rezumat-o perfect: „Niciodată război, niciodată din nou război! Pacea, pacea, trebuie să călăuzească destinul popoarelor și al întregii omeniri!” O formulă repetată aproape cuvânt cu cuvânt de Francisc pe balconul Bazilicii Sf. Petru, înfruntând o lume care trece prin ceea ce el numește „un al treilea război mondial pe bucăți”.

Clericul în alb nu s-a abătut de la acest obiectiv: pacea. Ceea ce echivalează cu indulgența adesea greșit înțeleasă față de dictatori care însângerează lumea și pe care el acceptă să-i primească (Vaticanul nu face niciodată invitații), cum a făcut cu Erdogan sau Putin, pe care i-a întâlnit.

Împotriva drujbei

În schimb, a vorbit mereu, i-a înfruntat. În fața „brutelor” lumii, Sfântul Părinte în alb a stat drept o pavăză pentru a-i proteja pe cei mai vulnerabili, pe cei amenințați de politicile radicale de imigrare ale lui Donald Trump sau ale compatriotului său Javier Milei, ale cărui politici cu drujba duc la explozia sărăciei. Drujba a devenit simbolul lui Elon Musk.

Acțiunile Papei nu sunt, de altfel, lipsite de motive ascunse, pentru a avansa pozițiile Bisericii în anumite țări în care este interzisă, de unde și apropierea sa de șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, pro-Putin, sau chiar în China lui Xi Jinping, unde iezuiții au jucat un rol istoric și în care niciun papă nu a intrat vreodată.

Această acțiune de „dezamorsare” în lume îi încurajează pe oameni să-i denunțe pe liderii care preferă „să construiască ziduri mai degrabă decât punţi” – precum Trump – și să ajungă la toată lumea, în special la islam, prin întâlnirea la Cairo cu rectorul Universității al-Azhar, cea mai respectată autoritate sunnită din lume.

Primul lider mondial care pune accentul pe migranți și pe catastrofa ecologică

„Sunt fiu de imigranți”, își amintește Jorge Bergoglio, ai cărui strămoși au părăsit Italia spre Argentina și ar fi putut, de altfel, să piară în scufundarea unui vas de croazieră dacă, printr-un miracol, nu ar fi ratat plecarea acestuia.

Povestea lui personală rezonează, desigur, pe deplin în sprijinul neclintit pe care el l-a arătat migranților de-a lungul pontificatului său. De la început, el a făcut din aceasta una dintre cauzele majore ale puterii sale, un marker.

Prima sa călătorie papală a fost la Lampedusa, insula italiană unde copiii, femeile și bărbații se îngrămădesc pentru a bate la poarta Europei. În noiembrie 2014, într-un discurs semnificativ la Parlamentul European de la Strasbourg, el a încercat să evidențieze amenințarea ca Marea Mediterană să fie transformată într-un „mare cimitir” – o frază șoc repetată la Marsilia în 2023.

Francisc este unul dintre primii lideri, dacă nu chiar primul, care a alertat lumea cu privire la problema migrației, o provocare majoră a începutului de secol al XXI-lea.

Așa cum atrage atenția asupra catastrofei ecologice globale, prin enciclica sa Laudato Si, din 2015, care va deveni un breviar pentru o generație, și priveşte problema – aceasta este inovația – într-o dimensiune globală pe care o desemnează prin „ecologie integrală”, legând atât loviturile aduse naturii, cât și atacurile asupra ființelor umane „aruncate precum nişte şerveţele Kleenex”.

Lupte pe care le asociază cu o denunțare a exceselor ultraliberalismului economic, pe care le critică dur în enciclica sa din 2020 Fratelli Tutti. Cei mici, în primul rând! Francisc primește migranții la Vatican și, în fiecare Vinerea Mare, spală picioarele deținuților. Ca Arhiepiscop de Buenos Aires, a continuat să viziteze parohiile sărace din suburbii. Ori de câte ori are ocazia, Papa îi pune în lumina reflectoarelor pe cei mai vulnerabili.

Jorge Bergoglio, papă al poporului și al „periferiilor”

Prin urmare, nu este surprinzător că Francisc, în decembrie 2024, a preferat să participe la o conferință la Ajaccio decât la ceremonia de redeschidere a Notre-Dame de la Paris. Această alegere a făcut să curgă multă cerneală. Dar cu greu îi surprinde pe cei care îl cunosc. Nu este nimic mai bergoglian decât asta!

În loc să apară într-o companie de lideri politici și economici – inclusiv Trump și Musk, noi vestitori ai unei lumi cu care se luptă – Papa a ales să celebreze evlavia populară, legată intrinsec de familia sa și de cultura argentiniană și pe care o consideră un vector major al credinței pentru (re)cucerirea inimilor.

Francisc, care și-a rezervat deplasările pentru țările mici, cele pe care le numește „periferii”, va fi încurajat pe fiecare, pentru Anul Sfânt 2025 (un eveniment care are loc la fiecare 25 de ani), să fie „un pelerin al speranței”. Ceea ce el, Jorge Bergoglio, a fost, în mijlocul furtunilor brutalei lumi noi, timp de peste zece ani.