Cine a fost Sir David Amess, parlamentarul britanic mort după ce a fost înjunghiat de mai multe ori într-o biserică
Unul dintre cei mai vechi parlamentari britanici, David Amess, care a muritdupă ce a fost înjunghiat de mai multe ori în timpul unei întâlniri cu alegătorii, era un eurosceptic, dar și un fervent apărător al bunăstării animalelor și unul dintre cei mai dedicați activiști anti-avort, relatează The Guardian.
Conservatorul Sir David Amess, în vârstă de 69 de ani, a fost unul dintre cei mai longevivi deputați, fiind ales mai întâi ca reprezentant al orașului în 1983 și apoi pentru Southend West în 1997.
Eurosceptic de cursă lungă, el a susținut Brexit-ul în referendumul din 2016 și a postat pe Twitter o imagine din carton de marime naturală a lui Margaret Thatcher în ziua în care Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană.
Tată a cinci copii, s-a născut în Plasitow, Essex, și a devenit inițial profesor de școală primară în Bethnal Green, estul Londrei, după ce a absolvit economia la ceea ce este acum Universitatea Bournemouth. Ulterior a devenit consultant în recrutare.
După ce a fost ales parlamentar pentru circumscripția Basildon a devenit secretar parlamentar al lui Michael Portillo timp de 10 ani.
Printre cauzele importante pentru care a militat de-a lungul timpului sunt drepturile animalelor, el fiind unul dintre puținii parlamentari în favoarea interzicerii vânătorii de vulpi.
De asemenea, a adus în discuție deficitul de carburanți, iar în timp ce era în comisia de sănătate, în perioada 1998 – 2007, a vorbit despre problema obezității, dar și despre endometrioză.
Catolic devotat, a fost descris ca fiind unul dintre cei mai mari activiști anti-avort din parlamentul britanic.
Majoritatea eforturilor sale de campanie din ultimii ani au fost asociate localității de coastă din Essex pe care l-a reprezentat, inclusiv campania sa de lungă durată pentru a face din Southend un oraș.
El și soția sa, Julia, care lucrează cu soțul ei cu jumătate de normă, erau părinții a patru fete și a unui fiu. Fiica lor cea mare, actrița Katie Amess, a criticat poziția tatălui ei cu privire la drepturile homosexualilor, după ce acesta l-a provocat pe prietenul său David Cameron să voteze împotriva căsătoriei între persoane de același sex.