Skip to content

Cine este amiralul care conduce operațiunea militară a SUA contra Iranului. Discursul său, comparat cu cel al lui Pete Hegseth: „Să fim nemiloși și letali”

În vara lui 2024, amenințarea la adresa transportului maritim din Marea Roșie era la apogeu. Rebelii Houthi din Yemen trăgeau asupra navelor internaționale, forțând traficul maritim să ocolească una dintre cele mai importante căi navigabile din lume și să parcurgă în schimb mii de kilometri în plus în jurul Africii. Până în august, aceștia scufundaseră două nave și uciseseră mai mulți membri ai echipajului, în condițiile în care loviturile lansate de Statele Unite și Marea Britanie nu au reușit să-i descurajeze.

Viceamiralul Brad Cooper, pe atunci numărul doi în Comandamentul Central al Statelor Unite, a vrut să vadă cu ochii lui care era problema, relatează CNN, care dedică un material amplu înaltului oficial militar american.

Cooper, care era însărcinat cu elaborarea unui plan de combatere a rebelilor Houthi, cunoștea bine apele respective, fiind fost comandant al Flotei a V-a a Marinei SUA, cu baza în Bahrain, a explicat Dan Shapiro, care a lucrat la Departamentul american al Apărării pe chestiuni legate de Orientul Mijlociu.

Iar pentru a experimenta direct problema, asta însemna că viceamiralul Cooper urma să se afle sub comanda unor ofițeri cu mult mai tineri decât el. „În loc să se limiteze doar la a asculta rapoartele comandanților acelor nave, el a ieșit pe mare și a navigat alături de ei. S-a pus în pericol”, a declarat Shapiro pentru CNN. „Asta spune ceva despre modul în care el înțelege legătura dintre informațiile în timp real de pe teren și strategie”.

Doi ani mai târziu, Brad Cooper, acum amiral, se află la conducerea Comandamentului Central, sau CENTCOM, care coordonează efortul de război comun al Statelor Unite și Israelului împotriva Iranului. Cu o zi înainte ca Donald Trump să dea ordinul de lansare a operațiunii, pe 28 februarie, Cooper l-a informat pe președinte la Casa Albă cu privire la opțiunile militare.

Însă, pe măsură ce războiul se extinde în întreaga regiune – Iranul atacând obiective americane, pe vecinii din Golf și nave comerciale – deznodământul conflictului devine din ce în ce mai neclar. Iar miza a crescut considerabil.

La fel ca generalii Norman Schwarzkopf și David Petraeus, comandanți ai CENTCOM care au condus operațiuni militare americane anterioare în Orientul Mijlociu, Cooper se află sub o presiune imensă pentru a obține o victorie decisivă pe câmpul de luptă. Însă i s-a cerut totodată să pună în aplicare un plan de război împotriva Iranului care există în interiorul Pentagonului, într-o formă sau alta, de ani de zile. Președinții anteriori au ales în cele din urmă să nu pună în aplicare acele planuri – în parte din cauza repercusiunilor care se desfășoară acum.

Piețele sunt zguduite de închiderea Strâmtorii Ormuz, cea mai importantă rută maritimă din lume pentru transportul de energie. Un număr de 13 militari americani au fost uciși, iar alți 140 au fost răniți. În plus, congresmeni din ambele partide cer explicații cu privire la ce a determinat Statele Unite să lanseze un atac asupra unei școli de fete din Iran, în urma căruia au murit 168 de copii.

Depinde acum de Cooper să mențină campania militară pe direcția stabilită până când va fi luată o decizie politică privind încheierea acesteia, oricât de mult ar dura acest lucru.

Legături „din inimă” cu Israelul

Iar surse care au colaborat îndeaproape cu Brad Cooper spun că el este deosebit de bine pregătit pentru acest moment, nu doar datorită priceperii sale pe câmpul de luptă, ci și datorită instinctelor sale politice, având în vedere că a învățat să se descurce atât în apele tulburi ale Orientului Mijlociu, cât și în culisele puterii de la Washington.

Potrivit CNN, interviuri cu foști sau actuali ofițeri militari, oficiali din domeniul apărării sau din Congres, arată că, de-a lungul unei cariere navale de peste trei decenii, Cooper s-a dovedit eficient atât în interacțiunile sale cu congresmenii care îi supravegheau bugetele, cât și cu omologii săi aliați din Orientul Mijlociu.

Iar acest lucru a fost valabil mai ales în relația cu Forțele de Apărare ale Israelului (IDF), care desfășoară acum operațiuni militare comune cu SUA împotriva Iranului.

„După cinci ani petrecuți în regiune, nu cred că exista vreun general în Israel care să nu-l cunoască”, a declarat pentru CNN un oficial militar israelian aflat în funcție, referindu-se la perioada în care Cooper a condus Flota a V-a a Marinei. Cooper a vizitat Israelul de atât de multe ori încât a ajuns să-i cunoască pe nume și pe mulți colonei israelieni, a adăugat oficialul. Mai mult, Cooper a vorbit aproape zilnic – și uneori de mai multe ori pe zi – cu șeful armatei israeliene.

Și un fapt rar pentru un ofițer militar, Cooper s-a alăturat luna trecută ginerelui lui Trump, Jared Kushner, și trimisului special al SUA, Steve Witkoff, pentru discuții diplomatice indirecte cu Iranul în Oman. A doua zi, Kushner și Witkoff au vizitat portavionul american USS Abraham Lincoln la invitația lui Cooper.

De altfel, Cooper are de ani de zile o legătură strânsă cu Israelul, una care vine „din inimă”, potrivit unui fost înalt oficial militar israelian care a lucrat îndeaproape cu el, scrie CNN.

Relație care, într-adevăr, datează din perioada în care Cooper era comandantul Flotei a V-a americane. „A existat atunci o cooperare fără precedent cu marina israeliană”, a spus fostul oficial militar israelian. „Una dintre principalele decizii luate la acea vreme a fost aceea de a plasa un ofițer de legătură american în marina israeliană și un ofițer de legătură israelian la baza navală din Manama, ceea ce arată amploarea parteneriatului”.

Fostul oficial a spus că Cooper a organizat întâlniri între forțele navale din regiune și a pus în legătură comandanții pentru a crea o „supraveghere maritimă regională împotriva terorismului”.

Brad Cooper, alături de premierul israeliean Benjamin Nentanyahu. Foto: Staff Sgt. Michael Ito / AP / Profimedia

„Este un politician”

De când a preluat funcția în august 2025, la două luni după loviturile SUA asupra instalațiilor nucleare iraniene, Brad Cooper este abia al doilea amiral al Marinei americane care conduce CENTCOM.

Oficialii spun că el este total diferit față de predecesorul său, generalul în rezervă Michael „Erik” Kurilla, care avea o personalitate puternică și uneori îndrăzneață, dar prefera în mare parte să rămână în culise, în timp ce Cooper se simte mai confortabil în lumina reflectoarelor.

Kurilla, a cărui carieră militară a inclus comanda forțelor de operațiuni speciale, se bucură de un statut aproape mitic în anumite părți ale Armatei datorită experienței sale de luptă, inclusiv o misiune în Irak, când a fost împușcat de mai multe ori, dar a continuat să lupte. O figură și o personalitate impunătoare, „nimeni nu se întreba cine era la comandă” când Kurilla se afla într-o încăpere, a declarat pentru CNN un fost oficial din domeniul apărării.

Kurilla a fost un „comandant strălucit”, a adăugat oficialul. Dar Cooper – mai mic de statură și cu un ton mai blând, cu o carieră petrecută în mare parte la bordul navelor Marinei SUA – pare să se fi acomodat mai repede cu aspectele politice ale funcției sale decât a făcut-o vreodată Kurilla, a spus oficialul. „E un politician, strânge mâini, pare sincer interesat de ceea ce vorbești, ține minte numele oamenilor – stăpânește mult mai bine această artă decât Kurilla”.

Sub conducerea lui Cooper, mesajele transmise de CENTCOM au devenit într-un fel mai politice, cu mai multe referiri la Trump în comunicatele de presă și în videoclipuri, a mai declarat fostul oficial.

De asemenea, limbajul său pare uneori să îl reflecte pe cel al secretarului Apărării, Pete Hegseth: într-un mesaj adresat militarilor la începutul operațiunilor împotriva Iranului, Cooper le-a spus trupelor să fie „nemiloase și letale”, o expresie folosită frecvent de Hegseth și echipa sa de la Pentagon.

Într-o declarație dată CNN, Hegseth a afirmat că Cooper „se bucură de încrederea mea deplină” și că „înțelegerea profundă a regiunii și concentrarea sa asupra planului de luptă sunt esențiale pentru misiune și succesul continuu al soldaților noștri care sprijină astăzi Operațiunea Epic Fury”.

Brad Cooper și secretarul american al Apărării, Pete Hegseth. Foto: American Photo Archive / Alamy / Profimedia