Cine este Eugen Tomac, nominalizat de președinte pentru funcția de premier
Eugen Tomac, europarlamentar și consilier onorific pentru relația cu românii de pretutindeni al lui Nicușor Dan, a fost desemnat premier, joi seară, de către președintele Nicușor Dan. El este un apropiat al fostului președinte Traian Băsescu și succesorul lui la conducerea Partidului Mișcarea Populară.
Eugen Tomac este în prezent la al doilea mandat de membru al Parlamentului European, din care face parte din iulie 2019.
Dacă primul mandat l-a câștigat după ce a candidat pe lista PMP, în 2024 el a fost reales după ce PMP a făcut parte dintr-o coaliție cu USR și Forța Dreptei.
Această alianță a dus și la schimbarea grupului politic. Dacă în primul mandat a fost în grupul Partidului Popular European, acum el este în grupul politic Renew Europe, alături de Dan Barna şi Vlad Voiculescu (USR).
În octombrie 2025, președintele Dan l-a numit pe Tomac consilier onorific în relația cu românii de pretutindeni. El exercită această funcție în paralel cu cea de europarlamentar. Dacă va fi învestit însă ca premier, Tomac va trebuie să renunțe la mandatul european.
În Parlamentul European, Tomac este membru în Comisia pentru Cultură și Educație, Comisia pentru ocuparea forței de muncă, Comisia specială pentru Scutul democrației europene, în Delegația la Comisia parlamentară de asociere UE–Republica Moldova, precum și în Adunarea Parlamentară Euronest.
Ce studii are Eugen Tomac
Eugen Tomac s-a născut în 1981 în localitatea Babele, la vremea respectivă în Uniunea Sovietică, acum aflată în raionul Ismail din Ucraina. A venit în România la 17 ani printr-o bursă oferită de Guvern etnicilor români din jurul granițelor.
Tomac a absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București în 2003, iar din 2006 s-a înscris la doctorat la aceeaşi facultate, dar nu a finalizat o lucrare de cercetare, conform CV-ului său.
Funcții ocupate în administrația Băsescu
În perioada 2000–2004 a fost președinte al Ligii Tinerilor Români de Pretutindeni, după care a coordonat proiecte de tineret prin Centrul pentru Educație Democratică.
În perioada 2004–2006 a fost redactor la revista Magazin Istoric. Înainte de această perioadă a lucrat și la publicații pentru Ziua, TVR sau Radio România Cultural.
Cariera politică este una în care a lucrat aproape de fostul președinte Traian Băsescu.
În 2006-2007, Tomac a fost expert pentru relațiile cu românii de pretutindeni în cadrul Administrației Prezidențiale.
În perioada 2009-2012, a fost secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, iar apoi a devenit consilier de stat în cadrul Cancelariei Președintelui României, Traian Băsescu.
Între 2012 și 2019, Eugen Tomac a fost parlamentar al României. În 2012, a fost ales parlamentar de diaspora reprezentând PDL. Un an mai târziu, pe fondul ruperii dintre Traian Băsescu și PDL, Tomac a trecut la PMP, partidul fondat de fostul președinte al României.
A fost reales din partea PMP pentru un mandat de deputat în 2016, poziție din care a demisionat în 2019 pentru a merge la Bruxelles.
Dispută în instanță pentru șefia PMP
Eugen Tomac a fost președinte al PMP între 2015 și 2020, apoi a revenit în fruntea partidului în 2022 după un congres care a fost constestat în instanță de Cristian Diaconescu, care a condus formațiunea între 2020 și 2022.
În vara anului 2025, Eugen Tomac câștiga definitiv la Tribunalul București procesul cu Cristian Diaconescu. La acea vreme, instanța stabilea definitiv că trebuie înregistrat în Registrul Partidelor Politice congresul de partid din februarie 2022, în care Tomac fusese ales președinte.
Judecătorii au respins plângerile formulate de Cristian Diaconescu împotriva deciziilor luate la congresul respectiv.
„După mai bine de trei ani de hărțuiri și provocări, justiția a făcut dreptate”, spunea Tomac la momentul deciziei din 2025.
PMP, partidul fondat de Traian Băsescu și condus de Eugen Tomac, nu are parlamentari la acest moment. În alegerile din decembrie 2024, PMP a candidat alături de Forța Dreptei, dar lista comună a înregistrat mult sub pragul electoral de 5%.
Averea lui Eugen Tomac
Politicianul deţine două terenuri intravilane, în localitatea 23 August din judeţul Constanţa (1.300 m2), respectiv lângă Cheile Bicazului, în satul Bârnadu din Neamţ (3.886 m2), conform celei mai recente declarații de avere, din 2024.
El are două locuințe și în Belgia: un apartament cumpărat în Bruxelles (95 m2) în 2021 și o casă în Charleroi (353 m2), achiziţionată în 2023. El are aceste imobile alături de soția sa, Diana Postică.
În declarația din 2024 mai are două maşini, un Audi Q5 şi o Dacia Sandero.
Eugen Tomac mai are și aproximativ 130.000 de euro, contribuţii la fonduri de investiţii sau depozite bancare, în mai multe conturi în bănci, dar şi criptomonede în valoare de aproximativ 25.000 de dolari.
El are datorii de 50.000 de euro la două persoane fizice, respectiv credite la bănci de aproape 300.000 de euro.
Bani europeni pentru o afacere din familia lui Tomac
O firmă patronată de soacra lui Eugen Tomac a beneficiat de fonduri europene din PNRR pentru „creșterea nivelului de digitalizare”, a scris luni G4media.
Scopul proiectului a fost creșterea nivelului de digitalizare a societății, iar valoarea nerambursabilă s-a cifrat la aproape 145.000 de lei. În cadrul firmei a lucrat și soția liderului PMP, Diana Postică, în prezent viceconsul în cadrul Ambasadei României la Bruxelles.
Diana Postică a fost numită în 2022 de MAE viceconsul al Ambasadei României din Bruxelles.
Anterior, în 2021, ea a fost membră în Consiliul de Administrație al Engie, poziție din care a demisionat în ianuarie 2022.
Contactat de G4media, Eugen Tomac a spus că nu are „nicio legătură cu acel proiect”: „Nu am fost implicat”.