Cine este medicul rănit grav după ce a încercat să salveze pacienți din incendiul care a mistuit secția ATI a SJU Neamț
Medicul care a suferit arsuri grave în incendiul de la Secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț este Cătălin Denciu și era de gardă la momentul tragediei. El are arsuri pe 40% din suprafața corpului după ce a încercat să salveze din flăcări pacienți care erau internați în stare critică, cu Covid-19.
Cătălin Denciu era medicul ATI de gardă sâmbătă seară, când a izbucnit incendiul. Denciu face parte dintr-o familie de doctori, soția sa este medic ginecolog și au doi copii, potrivit presei.
Medicul a încercat să salveze un pacient în momentul incendiului, iar acum ambii sunt în stare critică, a declarat pentru Mediafax directorul Spitalului Județean Piatra Neamț, Lucian Micu.
„Din dorința lui se a salva cât mai multe vieți. Putem spune că s-a aruncat în flăcări pentru a-i salva. El a scos din celălalt salon, salonul alăturat. A încercat să intervină și unde ardea. Asistenta a încercat să îl ajute”, a adăugat managerul spitalului.
El a suferit arsuri grave pe 40% din suprafața corpului și „este conștient”, a declarat ministrul Nelu Tătaru.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, medicul ar urma să fie dus cu o autospecială SMURD la Iași, de unde va fi luat de aeronavă și adus la București, la Spitalul Floreasca, declara ministrul Sănătății.
Autoritățile iau în calcul însă și transferul acestuia în Belgia, la Spitalul Militar Regina Astrid, au declarat, pentru Mediafax, surse din cadrul forțelor de intervenție.
Sindicatul Medical România face apel către Ministerul Sănătăţii pentru trimiterea imediată în străinătate a medicului Cătălin Denciu din SJU Piatra Neamţ, care a suferit arsuri grave „în timp ce îşi exercita în mod eroic misiunea de salvare a pacienţilor aflaţi în secţia ATI!”.