Cine este politiciana de stânga care tocmai a primit de la von der Leyen probabil cel mai puternic post creat vreodată în Comisia Europeană
Teresa Ribera, o socialistă din guvernul lui Pedro Sanchez, militantă pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice, dar în același timp o politiciană pragmatică și o negociatoare abilă va fi vicepreședintă executivă a Comisiei Europene pentru o tranziție curată, justă și competitivă, un portofoliu care combină coordonarea domeniului concurenței, a tranziției ecologice și transformarea economiei, scriu The Guardian, Politico și Reuters.
La începutul lunii mai, ministra spaniolă a mediului Teresa Ribera a tras un semnal de alarmă cu privire la viitorul UE, criticând printre altele faptul că unele persoane – Ursula von der Leyen printre ele – refuză să excludă colaborarea cu naționaliștii de dreapta și de extremă dreapta și nu ajută unitatea politică de centru, o referire la deschiderea arătată de șefa Comisiei Europene către Giorgia Meloni.
„Cred că este foarte îngrijorător și, până la un anumit punct, a fost o trădare”, a declarat Ribera pentru The Guardian.
Patru luni mai târziu, Ribera, care se declarase de asemenea îngrijorată de viitorul UE, a ajuns într-o poziție puternică din care va putea contribui la revitalizarea Comisiei Europene și a blocului comunitar.
Socialista în vârstă de 55 de ani, o militantă pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice, dar în același timp o politiciană pragmatică și o negociatoare abilă, potrivit celor care o cunosc, va fi una dintre cele mai puternice persoane din Bruxelles, primind de la von der Leyen un mandat mai mult decât solid.
În ciuda titulaturii sale oarecum greoaie – vicepreședintă executivă pentru o tranziție curată, justă și competitivă – Ribera va supraveghea un portofoliu extrem de influent și va fi, de asemenea, unul dintre cei mai importanți socialiști de la vârful unui executiv UE mai degrabă orientat spre dreapta.
Unul dintre cei șase vicepreședinți executivi, ea va împărți responsabilitatea cu comisarul francez Stéphane Séjourné pentru crearea unui „pact industrial curat”, menit să accelereze dezvoltarea economiei verzi din Europa, în condițiile în care UE urmărește să atingă până la mijlocul secolului ținta sa de a avea zero emisii nete de gaze cu efect de seră.
Politico scrie că este vorba, probabil, despre cel mai puternic post creat vreodată în cadrul executivului UE: unul care combină funcțiile de coordonator al domeniului concurenței, al tranziției ecologice și transformator economic.
Portofolii intercalate
Nu a fost o mișcare simplă din punct de vedere politic. Pentru a atenua îngrijorările naționale și partizane cu privire la Ribera – considerată de unii ca fiind prea la stânga – von der Leyen a propus o structură a Comisiei care să echilibreze puterea socialistei.
Ribera va împărți coordonarea tranziției ecologice cu mai mulți colegi, în special cu comisarul olandez de centru-dreapta pentru climă, Wopke Hoekstra, care va avea sarcina crucială de a propune obiectivele UE de reducere a schimbărilor climatice pentru 2040, cele care vor determina traiectoria către zero emisii nete.
În același timp, politicianul luxemburghez din cadrul PPE, Christophe Hansen, a fost propus pentru portofoliul agriculturii, oferind o altă potențială contrapondere la Ribera, care dorește ca industria agricolă să reducă emisiile mai rapid decât omologii săi de dreapta.
Ribera este însă efectiv cea însărcinată de von der Leyen cu punerea în aplicare a viziunii sale globale – de a face UE mai prosperă și mai verde în același timp. Iar raportul fostului prim-ministru Mario Draghi pentru Europa pare a fi un tipar pentru asta.
Este un diagnostic pe care politiciana spaniolă îl împărtășește în mare parte, scrie Politico.
„Aceasta este o mare oportunitate de a continua să construim visul european”, a declarat Ribera reporterilor la Strasbourg. De notat că Miguel Gil Tertre, funcționarul Comisiei pe care Ribera l-a numit șeful său de cabinet, a făcut parte din echipa care l-a ajutat pe Draghi să redacteze raportul.
Experiența solidă, cheia pentru un portofoliu puternic
Experiența lui Ribera a fost crucială pentru postul obținut – von der Leyen avertizase deja că va recompensa candidații cu un palmares solid cu funcții de conducere.
Negocierile dure și detaliate sunt o specialitate a lui Ribera. Ea a început ca tehnocrată și diplomată axată pe schimbările climatice, dar a fost ulterior și o ministră ambițioasă.
În 2020, Spania a devenit una dintre primele state care a stabilit un obiectiv legal de a atinge neutralitatea climatică până în 2050, un obiectiv adoptat ulterior de UE pentru întregul bloc.
În același timp, Ribera a negociat acorduri cu sindicatele și cu industria pentru eliminarea treptată a cărbunelui și a energiei nucleare, devenind pe parcurs o vedetă a mișcării internaționale pentru combaterea schimbărilor climatice.
Anul trecut, ea acuza guvernul regional conservator din Andaluzia că se angajează într-o „demagogie electorală pe termen scurt” și că face jocul extremei drepte prin încercarea de a continua planurile de irigare pentru fermele de căpșuni, care ar putea amenința supraviețuirea uneia dintre cele mai importante zone umede din Europa, Parcul natural Doñana.
Cu toate acestea, după cum arată disputa cu privire la Doñana, Ribera este, de asemenea, o pragmatică și o negociatoare. La șapte luni după aceste critici, ea și președintele regional din Andaluzia au ajuns la un acord istoric de investiții în valoare de 1,4 miliarde EUR pentru a contribui la protejarea zonei, dar și la diversificarea economiei locale, scrie The Guardian.
„Abilitatea rară de a negocia acorduri dificile”
În Europa, ea a condus discuțiile privind punerea în aplicare a agendei ecologice a UE. Iar la nivel internațional, a fost o sursă la care se apela pentru încheierea de acorduri în cadrul summiturilor anuale ale Organizației Națiunilor Unite privind clima.
După ce Rusia a invadat Ucraina, provocând creșterea prețurilor la energie, Teresa Ribera a negociat, de asemenea, o derogare de la normele UE privind piața energiei electrice pentru Peninsula Iberică, permițând Spaniei să își stabilească separat prețurile la energie electrică.
„Teresa Ribera are abilitatea rară de a negocia acorduri dificile: o tranziție echitabilă cu lucrătorii spanioli din industria cărbunelui și o eliminare treptată a combustibililor fosili cu marile state producătoare de hidrocraburi. Ea va avea nevoie de aceste abilități la Bruxelles”, a declarat pentru Politico Linda Kalcher, directoarea executivă a think tank-ului Strategic Perspectives.
Aceste realizări i-au adus lui Ribera încrederea deplină a liderului spaniol Pedro Sánchez, care a numit-o viceprim-ministră și i-a cerut să conducă redresarea economică a țării după pandemie. Sánchez a îndemnat-o apoi să preia un post de conducere în cadrul Comisiei una dintre principalele sale priorități politice, lucru pe care ea l-a făcut, în ciuda reticenței sale inițiale de a părăsi Spania.
Reticența conservatorilor
Nu toată lumea este bucuroasă de nominalizarea lui Ribera, iar politicienii de dreapta au semnalat acest lucru.
„Nominalizarea lui Teresa Ribera este o provocare”, a declarat Peter Liese, principalul deputat al PPE în domeniul climei.
Referindu-se la Frans Timmermans, socialistul însărcinat până de curând cu politica ecologică a UE, Liese a îndemnat-o pe Ribera să dea dovadă de mai multă considerație pentru industrie și agricultură.
„Ea nu ar trebui în niciun caz să continue politica lui Frans Timmermans fără modificări. Sper că ceilalți comisari vor face presiuni în acest sens – dacă este necesar, în conflict cu vicepreședinta”, a spus ea.
Oficialii guvernului francez și-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la opiniile ei privind energia nucleară.
Ribera nu a fost niciodată împotriva energiei atomice din principiu, dar a susținut că Spania, care are avantajul soarelui, are opțiuni mai ieftine decât flota sa îmbătrânită de centrale nucleare. De asemenea, Franța a intrat în conflict cu Ribera în legătură cu o propunere de conexiune energetică peste Pirinei, la care Parisul s-a opus.
Marți, Ribera a evitat un conflict pe tema energiei nucleare, afirmând că deciziile luate de capitale cu privire la mixul lor energetic au fost tratate cu „mare respect” la Bruxelles. Ribera a amintit de asemenea că a intermediat acorduri la nivelul UE care au favorizat energia nucleară.
Ulterior, ea a avertizat însă cu privire la utilizarea fondurilor publice pentru energia nucleară.
„La întrebarea dacă energia nucleară ar trebui promovată, aș spune că fiecare țară ar trebui să facă ce dorește. Stimulentele publice sunt o altă problemă. Aceasta este o chestiune foarte diferită”, a spus ea într-un interviu acordat El Pais.
Primele măsuri anunțate de Ribera
În același interviu acordat El Pais, Ribera a început deja să anunțe unele măsuri, declarând că intenționează să relaxeze normele privind concurența în cadrul UE pentru a consolida industriile europene și pentru a accelera examinarea reglementărilor privind fuziunile.
Comentariile lui Ribera au evidențiat protecționismul în creștere din Uniunea Europeană și eforturile de a ajuta companiile să fie mai puternice în competiția lor cu rivalii mai mari din SUA și China, scrie Reuters.
Poziția este de altfel în concordanță cu amintitul raport Draghi, care solicită o revizuire a normelor UE în materie de concurență și cere ca autoritățile de reglementare să examineze fuziunile pe o bază paneuropeană.
„(Normele) pot fi relaxate în multe direcții, dar întotdeauna în sensul consolidării capacităților europene”, a declarat Ribera.
„Avem de gând să le reformăm. Pentru a câștiga agilitate și pentru a ne concentra eforturile pentru a oferi industriei o dimensiune europeană strategică”, a adăugat ea.
Ribera a mai spus că Europa ar trebui să își propună mai mult decât să susțină câteva mari companii naționale.
„Competitivitatea Europei nu este rezolvată de trei sau patru campioni naționali. Avem nevoie de dimensiune pentru a concura pe piețele internaționale, dar avem nevoie și ca piața internă să funcționeze, cu un ecosistem de afaceri în care lucrurile sunt echilibrate în mod rezonabil”, a spus ea.