Sari direct la conținut

Cine este și ce avere are Iulian Dumitrescu, suspectat de luare de mită. Împrumuturi de aproape 150.000 de euro către PNL și persoane fizice

HotNews.ro
Seful CJ Prahova Iulian Dumitrescu, Foto: Inquam Photos / Lavinia Cioaca
Seful CJ Prahova Iulian Dumitrescu, Foto: Inquam Photos / Lavinia Cioaca

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, vizat joi de percheziţii DNA, este prim-vicepreşedinte al PNL şi unul dintre cei mai influenţi oameni din partid, dar şi un om politic extrem de discret, care evită apariţiile publice. În cea mai recentă declaraţie de avere consemnează împrumuturi de aproape 150.000 de euro către partid şi către persoane fizice. La rândul său, are un credit bancar de 127.000 de euro, dar și o datorie de 180.000 de dolari, cu termen de restituire în acest an.

În vârstă de 51 de ani, Dumitrescu este născut în judeţul Prahova, la Vălenii de Munte, însă mare parte a carierei sale politice s-a desfăşurat în judeţul Călăraşi.

Iulian Dumitrescu a avut două mandate de senator din partea PNL: 2012 – 2016, senator de Călăraşi, 2016 – 2020, senator de Prahova.

Înaintea alegerilor locale din 2020, el a preluat şefia filialei Prahova a PNL, stabilindu-şi domiciliul în oraşul Plopeni. A candidat din partea PNL pentru Consiliul Judeţean Prahova, obţinând, în 2020, sprijinul USR. Preşedintele de la acea vreme al USR Prahova, Mihai Poliţeanu, anunța public că partidul îl va susţine pe Dumitrescu pentru preşedinţia CJ Prahova.

Odată ce a ajuns șef al Consiliului Județean Prahova, Dumitrescu a susţinut în alte funcţii importante vechi colaboratori de-ai săi, pe care i-a adus în Prahova din judeţul Călăraşi, unde ocupaseră funcţii în administraţia din acel judeţ, scrie News.ro.

Un exemplu în acest sens este Dumitru Tudone, fost secretar general al Consiliului Judeţean Călăraşi, care şi-a făcut mutaţie în judeţul Prahova pentru a lucra în administraţia locală din acest judeţ. Familia lui Tudone este în Călăraşi, afirmă surse apropiate politicianului. La momentul în care a fost ales vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Tudone era trimis în judecată de DNA, fiind ulterior achitat.

În cei peste trei ani de când conduce CJ Prahova, Iulian Dumitrescu a fost acuzat că ajunge foarte rar la birou, adversarii săi politici afirmând, în discuţii informale, că acesta conduce instituţia „prin telefon”.

Iulian Dumitrescu a intrat în conflict direct cu primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, care în acest mandat l-a acuzat pe preşedintele CJ Prahova că a făcut mai multe acţiuni sau a respins unele măsuri cu scopul de a prejudicia imaginea publică a edilului din Ploieşti, deşi cei doi au fost aleşi sub sigla aceluiaşi partid.

Ales prim-vicepreședinte al PNL în septembrie 2021, în „echipa câștigătoare” a lui Florin Cîțu, Iulian Dumitrescu – unul dintre cei mai influenți lideri din PNL – a fost în cărți, în octombrie 2021, pentru funcția de ministru al Transporturilor în Guvernul minoritar PNL-UDMR cu Nicolae Ciucă premier.

În vara lui 2021, Iulian Dumitrescu și senatorul liberal George Stângă au fost înregistrați de DNA în biroul lui Cătălin Drulă, atunci ministru al Transporturilor, căruia îi cereau să îi păstreze în funcție pe șefii Asociației Române de Salvare a Vieților Omenești pe Mare și Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați, după cum rezultă din propunerea de arestare preventivă transmisă de procurorii DNA Tribunalului Constanța, consultată de G4Media.ro.

Ce avere are Iulian Dumitrescu

Conform celei mai recente declaraţii de avere, completate în iunie 2023, Iulian Dumitrescu deţine împreună cu soţia un apartament de peste 150 de metri pătraţi achiziţionat în 2008 şi unul de 45 de metri pătraţi cumpărat în 2005, precum şi un autoturism Range Rover din 2014.

În 2023, Dumitrescu menţiona, la capitolul împrumuturi, 45.000 de euro daţi Partidului Naţional Liberal, precum şi trei împrumuturi către persoane fizice, totalizând 170.000 de lei şi 70.000 de euro.

Preşedintele CJ Prahova are mai multe conturi în lei care totalizează sub 70.000 de lei.

La capitolul ”datorii”, el menţionează un credit de aproape 127.000 de euro la First Bank, scadent în 2036, precum şi un împrumut de la o persoană fizică, în valoare de 180.000 de dolari, contractat în 2012 şi scadent anul acesta.

În 2022, el a încasat 164.268 de lei de la CJ Prahova.

În 2020 a vândut un teren de aproape un milion de lei unei societăţi, teren situat în judeţul Ilfov şi în aceeaşi zi a vândut pentru 775.000 de lei, aceleiaşi firme, un alt teren situat în judeţul Dâmboviţa.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro