Cine este Siegfried Mureșan, propunerea PNL, USR și UDMR pentru funcția de prim-ministru
PNL, USR și UDMR au anunțat vineri că îi vor avansa președintelui Nicușor Dan o propunere comună pentru funcția de prim-ministru. Cele trei partide au decis să îl nominalizeze pe eurodeputatul Siegfried Mureșan.
În vârstă de 44 de ani, Mureșan este vicepreședinte al Partidului Național Liberal și al Partidului Popular European (PPE). De profesie economist, este de 12 ani eurodeputat la Bruxelles.
Primul mandat în Parlamentul European l-a câștigat pe listele Partidului Mișcarea Populară, formațiune politică fondată de fostul președinte Traian Băsescu, potrivit Recorder.
A studiat la Academia de Studii Economice din București, și-a continuat studiile la Berlin, iar apoi a lucrat pentru trei ani în Parlamentul German.
Mureșan a fost consilier al președintelui Comisiei pentru Afaceri Europene. Înainte de a candida pentru un loc în Parlamentul European, a fost funcționar al legislativului comunitar.
Locul eligibil pentru Parlamentul European l-a obținut grație Elenei Băsescu, după ce fiica fostului președinte nu a mai dorit un mandat în PE.
Siegfried Mureșan este considerat printre cei mai influenți eurodeputați din Parlamentul European
Mureșan a făcut campanie electorală pentru Elena Udrea, pe când fosta protejată a lui Traian Băsescu aspira la funcția de președinte.
În trecut, Mureșan a fost propus de Traian Băsescu și pentru funcția de premier. În 2018 a părăsit Partidul Mișcarea Populară și s-a înscris în PNL. Avea de atunci să ducă o luptă împotriva PSD, formațiune care l-a susținut în campania electorală pentru un nou mandat în PE.
Potrivit unui studiu al platformei de cercetare Eu Matrix, Siegfried Mureșan se clasa în 2024 pe locul 36 în topul celor mai influenți europarlamentari din actuala legislatură. Parlamentul European are 720 de eurodeputați.
De asemenea, Siegfried Mureșan a fost negociator-șef și raportor al Parlamentului pentru Bugetul Uniunii Europene din 2024.