Sari direct la conținut

Cine este Toma- Florin Petcu, ministrul propus al Energiei

HotNews.ro
Toma-Florin Petcu, Foto: Camera Deputatilor
Toma-Florin Petcu, Foto: Camera Deputatilor

Toma-Florin Petcu (38 de ani), vicepresedinte ALDE, nominalizat pentru functia de ministru al Energiei, se afla la primul sau mandat de deputat, candidand la Giurgiu. Potrivit CV-ului, a detinut mai multe functii in administratia publica. Ultima dintre ele a fost la Agentia Nationala pentru Protectia Mediului, in perioada decembrie 2015- mai 2016, in calitate de presedinte.

UPDATE In CV-ul publicat pe site-ul Camerei Deputatilor, la „Competente si aptitudini organizatorice”, precizeaza ca poate asigura „asigura managementul oricarui compartiment din cadrul unei compani (sic!) cu exceptia celui economic” 🙂 Mai spune ca are „Pregătire militară şi de autoapărare, dobţndite ăn cadru Şcoli Superioare a Jandarmeriei Române de la unitate Roşu„. CV-ul prezentat pe site-ul Camerei Deputatilor contine si alte greseli. De exemplu: „Pot asigura un bun management, sunt un bun profesionist , pot asigura relatii bune cu parteneri externi si interni si deasemenea cu autoritatile locale”.

Este inginer constructor, avand studii la Universitate Tehnica de Constructii Bucuresti- Facultatea de Constructii Hidrotehnice si un master obtinut la Academia de Studii Economice Bucuresti.

In perioada octombrie 2013- iulie 2014 a fost subprefect de Giurgiu. Intre aprilie 2013 si august 2013 a fost director in cadrul Autoritatii pentru Administarea Activelor Statului (AAAS). In perioada septembrie 2011- martie 2013 a fost presedinte al Consiliului de Administratie si director general in cadrul CNF Giurgiu-Nav SA Giurgiu. De asemenea, in perioada august 2008-martie 2013 a fost presedinte al CA si director general in cadrul S.C. AEP Giurgiu-Port S.A. Giurgiu. In perioada decembrie 2007- august 2008 a fost sef santier in cadrul SV Lotus Giurgiu. Din 2003 pana in 2007, a detinut mai multe functii in cadrul CN- APDF- SA Giurgiu.

Potrivit declaratiei de avere, detine doua terenuri intravilane, unul de 5.000 mp si unul de 112 mp, in Municipiul Giurgiu. De asemenea, are o casa de 122 mp in Giurgiu si un autoturism Dacia Duster din 2013.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro