Cine fraudeaza votul din strainatate?

Primul ministru/candidat și ministrul de externe au explicat întârzieriile procesului de votare din străinătate spunând căa fost vorba de aplicarea cu mai multăscrupulozitate a legii electorale pentru a nu mai permite fraude ca în 2009. Cred căguvernul se folosește de o manipulare pentru a justifica o serie de limitări care îi servesc interesul. În finalul articolului arăt cănumărul mare de voturi de la secția de vot din Paris din 2009 s-a datorat eficienței membrilor secției de votare și nu unei fraude. Însămanipularea acestei povești sperie pe toatălumea – alegători și membri ai secțiilor de vot – și duce la măsuri care nu servesc cetățenilor ci partidelor politice.

O recapitulare pe scurt a ceea ce ni se spune ca a fost “frauda” din 2009. 3700 de oameni au votat la turul al doilea de scrutin în secția de vot la Paris de pe 6 decembrie 2009. Era un număr normal pentru dimensiunile comunității din Paris și pentru istoricul secției de votare (vezi aici comparații cu alte secții de votare). În primul tur votaseră 2400 de alegători și fuseseră două serii de formalități de completat (vot și referendum), iar la referendumul anterior alegerilor votaseră 3500 de oameni. Cifre asemănătoare au fost în numeroase secții din diasporă și secții speciale din țară. Nimeni nu și-a pus întrebarea de ce exista o singurăsecție de votare pentru toți românii din Paris și împrejurimi, în timp ce în orice sat mai măricel din România sunt cel puțin două. În schimb s-a calculat cât de repede au votat românii: 5 alegători pe minut.

Această poveste a fost întoarsă pe toate părțile și acum e dată ca exemplu pentru ce s-ar putea întâmpla dacă alegătorilor din străinătate li s-ar asigura condițiile necesare pentru a vota. Însă votul din străinătate este puternic îngrădit de numeroase limitări. Numărul mic de secții de votare (neschimbat din 2009, deși au fost și atunci scandaluri), distanțele pe care trebuie să le parcurgă alegătorii, lipsa de informații sunt factori care reduc prezența la vot. Momentul Paris 2009 a fost doar un exemplu despre cât de mulți români ar putea vota dacăar fi condiții bune, iar momentul Paris 2014 aratăce se întâmplăatunci când guvernul și politicienii preferăsădea vina pe fantome în loc săia măsurile adecvate pentru a combate frauda și a rezolva problemele alegătorilor.

Prima limitare: numărul de ștampile

Câte secunde ați ținut ștampila de vot în mână ieri, când ați votat? Eu m-am cronometrat ieri. Au fost cam 10 secunde din momentul în care am luat ștampila de pe masă și am returnat-o. Atunci când unele canale mass media au început manipularea legată de votul de la Paris au calculat timpul pe care un alegător îl petrece cu ștampila în mână, dar l-au comparat cu timpul pe care un alegător îl petrece de când intră în secția de votare până când iese. Însă aduceți-vă aminte. În timp ce dumneavoastră discutați cu membrul secției de vot altcineva votează în cabina de vot și atunci când vă întoarceți să vă luați cartea de identitate de pe masă deja altcineva v-a înlocuit în cabina de vot. Deci timpul mediu de vot care trebuie calculat e timpul pe care votantul îl petrece cu ștampila în mână. Săzicem cam un minut.

Dacă un alegător din Paris ar fi reținut o ștampilă în medie 7 minute (așa cum au apreciat atunci comentatorii că ar fi fost normal) atunci numărul maxim de alegători ar fi fost:

60(minute) / 7(minute) x 5 (ștampile, câte au fost în secția de votare din Paris în 2009) x 14 ore (ziua de vot, între 7.00 și 21.00) = 600 de alegători.

Dacă însă media timpului de folosire a ștampilei este de un minut, atunci numărul maxim de alegători este de 60 (minute) / 1 (minut) x 5 (ștampile) x 14 (ore) = 4200 de alegători. Adică un pic mai mult de 5 alegători pe minut.

4200 e numărul de alegători pe care o secție de vot cu 5 ștampile ar trebui să poată să-l servească. În cazul în care BEC acordă secției de vot doar 3 ștampile numărul scade la 60 x 3 x 14 = 2520 de alegători.

În experiența mea de observator al alegerilor din România din 2003 până în 2012, am văzut numeroase secții din votare în care existau 5 sau 7 ștampile. La secțiile de votare din străinătate în care am fost din 2004 până ieri (Paris și Bruxelles), am văzut cel mai des 3 ștampile la primul tur. Evident, atunci când sunt doar 3 ștampile și un număr mic de cabine de vot (în secția mea de votare de ieri erau 3 ștampile și 2 cabine de vot) numărul de votanți scade dramatic.

A doua limitare – birocrația excesivă

O secție de votare din străinătate la alegerile prezidențiale e ca o fabrică. Se lucrează aproape non stop. Atunci când sunt programate mai mult de un vot sau buletinul de vot e complicat (ca la parlamentare, sau turul 1 al prezidențialelor) membrii secției de vot nu se ridică de la masă timp de ore, scriu în continuu liste electorale suplimentare. Pentru fiecare alegător ei scriu în listă nume, prenume, CNP, serie CI, adresă și solicită semnătura alegătorului. Dacă se adaugă și un referendum, trebuie completate două liste separate. Totul se face de mână de către aceeași oameni timp de 14 ore. Să adăugăm că aceeași oameni numără după ora 21.00 miile de voturi.

Cu cât se adaugămai multe așa zise elemente de securitate pentru votare se îngreuneazăși mai mult mecanismul. Semnarea declarației pe proprie răspundere în fața membrului secției de votare adaugăcam 5 – 10 secunde la proces. Când însămembrii secției de votare înțeleg căcererea trebuie completatăîn fața lor (ceea ce e greșit), procesul se gripeazădefinitiv.

A treia limitare – numărul de membri de birou de vot

O secție de vot poate avea între trei și șapte membri. În străinătate președintele secției de votare este membru al corpului diplomatic, iar restul membrilor sunt reprezentați ai candidaților sprijiniți de partide parlamentare. La al doilea tur sunt chiar doi reprezentanți pentru fiecare candidat. Restul până la șapte se completează cu voluntari. La primul tur de la alegerile prezidențiale din 2004, faimoasa secție de vot din Paris era compusă din 3 membri și avea 3 ștampile. O secție de votare cu personal și logisticăde nivelul unui cătun pentru toatăregiunea parizianăși nordul Franței. Înțeleg căla fel a fost la New York anul acesta. E doar un exemplu de limitare absurdă. În acel an și apoi la toate scrutinurile cu afluență mare, ambasada a suplimentat numărul de membri ai biroului de vot cu angajați. Era o măsură aprobată de către BEC pentru a face față numărului mare de alegători.

A patra limitate – timpul acordat votului

Mii de români din străinătate încearcă să voteze la prezidențiale în secțiile de votare. Pe de-o parte scrutinul e mult mai interesant decât celelalte pentru că românii din străinătate nu votează la alegerile locale și pot vota pentru candidații din țara de rezidență în cazul europarlamentarelor. Pe de altă parte, la prezidențiale nu există cerința de a prezenta un certificat de reședință în țara în care se votează, ca la legislative.

Am arătat mai sus cum numărul de alegători posibili pe secție de votare se reduce din cauza logisticii neadecvate, a birocrației și a numărului mic de membri de vot. Acum imaginați-vă că 5.000 de români din Paris încearcă să voteze într-o secție de vot care de fapt poate servi cam 2000 – 2500. Deja după ora 12 sunt cozi enorme și o medie de așteptare de trei/patru ore. Cine se așează la coadă mai târziu de ora 17.00 nu are mari speranțe să voteze. Să ne înțelegem, cei cărora nu li s-a permis să voteze ieri nu erau oameni care au venit să voteze pe la opt jumate, după ce au fost la film. Era vorba despre oameni care ajunseseră la secția de votare cu patru-cinci ore înainte de închiderea votării.

Legea electorală pentru alegerile prezidențiale nu prevede posibilitatea prelungirii votării dincolo de ora 21.00. Legea pentru referendum, legea pentru alegerile legislative dă această posibilitate. Dacă nu există în lege, BEC ne spune că nu este de competența lor să hotărască prelungirea. BEC, autoritatea supremăîn aceste alegeri și singurul organ care poate lua decizii în aceastăprivințăpreferăsătacă. Fărănici un fel de explicații.

Sămânța scandalului din diaspora

Legea 370/2004 prevede că alegătorii care la ora 21.00 se află în sala unde se votează pot să-și exercite dreptul de vot. Am observat alegeri în 15 țări de pe continente diferite și doar în România am văzut această prevedere. Manualele de standarde electorale prevăd că membrii secției de votare trebuie să permită tuturor alegătorilor care se află la coadă să voteze, indiferent dacă sunt în interiorul centrului de vot, al secției sau în fața secției. La alegerile din Tunisia în 2011 pe care le-am observat, alegătorii au continuat să voteze și trei ore după ce s-a încheiat timpul reglementat. Prevederea din legea românească reduce numărul la câteva persoane în cazul în care secțiile de vot sunt de dimensiuni mici.

Dacă însă o secție de votare este organizată într-o sală mare – sala de primire a unui consulat ca la Bruxelles, sau holul ambasadei, ca la Paris – atunci la ora 21.00 se pot găsi în secția de votare poate și 100 de persoane îngrămădite. Chiar conform legii noastre foarte limitative votarea ar trebui să continue. Doar că nu a fost cazul cel puțin la Ambasada din Paris. Din filmulețe, fotografii, relatări, e clar căoamenii erau în secția de votare (pe imagini se văd cabinele de vot) și căvotarea s-a închis la ora 21.00. Pentru mine gestul BEC de a suspenda votarea pentru alegători care se aflăîn secția de votare este un abuz și ar trebui pedepsit prin lege.

Nu dați în membrii secțiilor de votare din străinătate

Ajungem la deznodământ. Explicația pentru recordul la participare la vot din 2009 de la secția de vot din Paris este numai și numai eficiența membrilor secției de votare. Eram observator din partea societății civile și am rămas de la început până la sfîrșit în secția de vot. Numărul membrilor a fost suplimentat de ambasadă și personalul administrativ ajuta cu atribuțiuni care nu au afectat procesul de vot. Una dintre găselnițe pentru a eficientiza procesul a fost că un membru al secției stătea cu tușiera în fața cabinelor de vot pentru a reduce traseul ștampilelor (v-am explicat mai sus importanța timpului pe care îl petrece alegătorul cu ștampila în mână). Toate aceste măsuri erau luate pentru că exista o presiune reală din partea alegătorilor. La fiecare rundă de alegeri prezidențiale ora 21.00 îi pune pe membrii secției de vot cu o masă de oameni nemulțumiți care îi numesc hoți, comuniști și altele. Oameni care ca și cei de ieri au așteptat ore în șir în frig și ploaie. La primul tur în 2009 s-au spart geamuri de către cei care nu mai voiau să aștepte. Însăca dovadăcănu a existat nici o fraudă, nici o plângere nu a fost depusăde către reprezentanții candidaților, deși și PSD și PNL aveau reprezentanți în secția de votare.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro