Judecătoarea care a decis arestarea preventivă este Alexandra Cristina Cojocaru Roșu, iar procurorul care coordonează ancheta penală este Adina Bocai. Este același magistrat care a investigat abuzurile sexuale ale fostului episcop de Huși, Cornel Onilă.
În dialogul cu HotNews, avocatul mă roagă să-i păstrez anonimatul. Nu este singurul care a cerut acest lucru.
„Puțini sunt cei care s-ar fi așteptat vreodată că la Iași ar fi magistrați care să deranjeze un personaj atât de puternic, de al cărui nume sunt legate carierele multor magistrați și universitari”, spune el. Se teme că astfel de afirmații pot duce la o cercetare a Baroului împotriva sa.
„Cine să îndrăznească să confrunte o familie atât de puternică”
Este o teamă pe care mai mulți oameni din sfera juridică și-au exprimat-o în conversațiile din ultimele două zile. Evită să-și asume un dialog public despre situații grave despre care știau că „se petrec de ani de zile” la Facultatea de Drept din Iași. Toți cu care am vorbit au cerut să nu le fie dezvăluită identitatea.
Un alt avocat din Iași îmi spune: „Am stagiare care mi-au povestit despre cum studentele se avertizau unele pe altele să aibă grijă la Alexandru Toader. Comportamentul său nepotrivit, abordarea studentelor în privat pe teme intime, era cunoscut de ani buni în rândul studenților de la Iași”.
La fel, dorește să-i fie protejată identitatea.
„Eu îi înțeleg de ce nu au avut curajul să denunțe. Cine să îndrăznească să confrunte o familie atât de puternică. Influența lui Tudorel Toader este uriașă. Facultatea este dominată de oamenii lui Toader, angajați în perioada mandatelor sale”.
Tudorel Toader, singurul coordonator de doctorat în drept penal din Iași
Tudorel Toader a fost rector al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași timp de 8 ani, până în 2024. A fost și ministru al Justiției timp de doi ani și jumătate. Și judecător CCR timp de zece ani.
Influența sa se menține la Universitatea din Iași, spun numeroase surse din sistemul juridic ieșean.
De altfel, este profesor universitar în cadrul Facultății de Drept a UAIC, iar din 2005 – coordonatorul de doctorat în Drept Penal. Este singurul.
De-a lungul anilor a coordonat doctoratele a numeroase cadre universitare, care acum predau la facultate, avocați sau magistrați.
Unul dintre prorectorii universității este Ioana Maria Costea, o apropiată a lui Tudorel Toader. Soțul acesteia, Sebastian Costea, a fost consilierul personal al lui Tudorel Toader, când acesta a fost ministrul Justiției, și mai apoi secretar de stat în minister.
Două dintre șefele Curții de Apel Iași, președinta Anda Crișu Ciocântă și vicepreședinta Diana Micu Cheptene, au fost doctorandele lui Tudorel Toader. În prezent predau la Departamentul de Drept Public, acolo unde are curs și fostul ministru.
Asta nu înseamnă că le descalifică din pozițiile pe care le ocupă. Explică însă reticența oamenilor de a ieși public.
Explică și frica studentelor, care este invocată și de procurori, în referatul în care cer arestarea preventivă a lui Alexandru Toader. Există „percepția că Alexandru Toader este protejat”.
Înscrisurile Comisiei de Etică a Universității, cerute de procurori, „confirmă existența unor relații profesionale în interiorul mediului universitar relevante pentru înțelegerea acestei percepții”.
„Urmează să dea examen cu avocata sau cu tatăl”
În dezbaterea în spațiul public, a apărut din nou întrebarea: de ce acum? Sunt aceleași întrebări care au apărut și în cazul Alfred Bulai, judecat pentru agresiune sexuală și folosirea funcției în scopuri sexuale.
O tânără acuză că a fost violată de Alexandru Toader în biroul notarial, scrie în referatul procurorilor. Recunoaște: nu a opus rezistență pentru că a intrat într-un blocaj.
„A explicat această conduită prin starea de blocaj și prin convingerea că opoziția ar determina nepromovarea disciplinei”, scrie în referatul întocmit de procuroarea Adina Bocai. O săptămâna mai târziu, acuză că a fost violată din nou – în biroul de la Facultate. După o altă săptămână, tânăra a renunțat la studii.
De ce nu a avut curaj la 19-20 de ani să iasă public? Dar cine i-a arătat tinerei că poate să aibă curaj?
În Comisia de etică a Universității, care s-a autosesizat după apariția investigației, Toader a fost apărat de un alt lector din Facultate.
„Ce curaj să aibă un student să denunțe comportamentul lui Alexandru Toader, când el știe că urmează să dea examen cu avocata lui sau cu tatăl lui. Ce curaj să aibă acești copii să demaște un universitar, când profesorii cu care dau examene, într-un fel sau altul, au legătură cu Tudorel Toader?”, spune un alt avocat, în dialogul cu HotNews.
În referatul procurorilor, o studentă relatează un alt moment care conturează tabloul universitar din Universitatea de la Iași: „Oricum nu m-aș răzbuna eu, se mai găsește cine s-o facă, urmează anul 3, ar fi spus Alexandru Toader „legând astfel referirea la anul III de examenul pe care urmau să îl susțină cu tatăl inculpatului”, notează procurorul în referat.
Unde greșește Tudorel Toader
După reținerea lui Alexandru Toader, fostul ministru al Justiției își apără fiul. O face și ca părinte, și ca avocat. Ca părinte, e de înțeles. Dar ca avocat greșește.
A spus într-o postare pe Facebook, imediat după reținerea fiului, în care a denunțat că ar fi vorba de „un abuz”, a afirmat că „îi demonstrăm nevinovăția”.
Nevinovăția nu se demonstrează. E treaba parchetului să probeze vinovăția. O știu toți juriștii.
Dar fostul ministru al justiției nu s-a oprit aici. A atacat o avocată , fără a-i indica numele public, afirmând că ar fi „motivat” două studente să dea declarații neadevărate împotriva fiului său. A acuzat că avocata are dosare penale și astfel și-ar ușura situația juridică.
Și de această dată, Tudorel Toader greșește. Din nou, orice jurist știe: un inculpat își poate ușura situația juridică, cu reducerea limitelor de pedeapsă la jumătate, numai în cazul în care el însuși ar denunța o faptă penală, față de care un procuror ar începe urmărirea penală a celui denunțat.
Baroul Iași nu a avut nicio reacție față de luările de poziție ale lui Tudorel Toader, chiar dacă astfel de mesaje riscă să descurajeze alți avocați să apere victime din acest dosar.
Riscă să descurajeze și studenții să vorbească.
Nicio reacție publică a asociaților de studenți
Când a fost întrebat, cum își protejează universitatea studenții, rectorul Liviu Maha, explica într-un dialog cu HotNews, că dacă de la două fapte reclamate, s-a ajuns la mai multe plângeri înseamnă că instituția le-a oferit „un mediu sigur” studenților pentru a vorbi despre posibile abuzuri.
Dar studenții au vorbit, cu frică, abia după ce au fost citați de procurori. Nicio sesizare nu a fost depusă înaintea declanșării anchetei penale, iar asta spune multe despre „mediul sigur” al studenților.
Nicio asociație studențească, nici măcar cea de la Facultatea de Drept, nu a reacționat public, până în acest moment, față de acest caz.
Asociația Studenților în Drept de la Iași le-a comunicat procurorilor că „recunoaște existența unor discuții și percepții informale privind conduita profesorului”, dar că nu au fost niște relatări asumate în cadrul unor proceduri instituționale.
Șapte victime la dosar
În total, la dosar, așa cum reiese din referatul procurorilor, nu sunt două studente care au declarat „împotriva” lectorului Alexandru Toader, cum spune tatăl lui.
Sunt șapte victime.
Anchetatorii subliniază însă că numărul studentelor pe care lectorul Toader le-a abordat în privat într-o manieră care a depășit cadrul profesional este mult mai mare, dar că nu sunt suficiente probe în acele cazuri pentru a susține o faptă penală.
„Acești studenți sunt într-o situație foarte vulnerabilă, nu știu câți vor avea puterea să reziste parcursului juridic al acestui dosar”, a spus, tot sub protecția anonimatului, un alt avocat.