Sari direct la conținut

Cine sunt colaboratorii publicației „Certitudinea", acuzată de extremism și distribuită la Teatrul Național București la un spectacol al lui Dan Puric

HotNews.ro
Ziar ce ar fi fost împărțit spectatorilor la Teatrul Național București, Foto: Facebook/ Iulian Bulai
Ziar ce ar fi fost împărțit spectatorilor la Teatrul Național București, Foto: Facebook/ Iulian Bulai

​Conducerea Teatrului Național București declanșează o anchetă și depune plângere la poliție după ce publicația „Certitudinea” – acuzată ca fiind de propagandă extremistă – a fost împărțită publicului la Sala Studio, la un spectacol al lui Dan Puric.

Situația a fost semnalată de către deputatul USR Iulian Bulai, preşedintele Comisiei pentru cultură, care afirmă că 500 de spectatori ai TNB au găsit, la Sala Studio, câte „un exemplar dintr-o publicaţie naţionalistă, revanşardă, rasistă şi antieuropeană, pe numele ei «Certitudinea»”.

Materialele de propagandă rusă au fost împărțite la un spectacol de duminică al lui Dan Puric, cunoscut pentru viziunile sale pro-Putin și pentru discursul anti-occidental.

Cine sunt colaboratorii publicației „Certitudinea”, acuzată de extremism și distribuită la TNB

În „Colegiul de redacție” al revistei „Certitudinea”, care îl are „coordonator moral și spiritual” pe Mihai Eminescu, sunt trecute nume de referință ale literaturii române precum Eudoxiu Hurmuzachi, Vasile Alecsandri, Nicolae Densușianu, I.L. Caragiale, George Coșbuc.

Conform site-ului publicației, colaboratorii acesteia sunt:

  • Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Dogaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Mircea Chelaru

General în rezervă, Mircea Chelaru, în vârstă de 73 de ani, este deputat AUR. După ce a trecut prin PUNR și prin partidul fondat de Dan Voiculescu, din care a fost exclus, alături de Codrin Ștefănescu, Chelaru a fondat, în 2017, Partidul Neamul Românesc, alături de „un grup de generali în rezervă”, punând „bazele doctrinei naţional-românismului”, conformCV-ului său postat pe site-ul Camerei Deputaților.

Printre funcțiile deținute de-a lungul vieții, Chelaru a enumerat, în CV:

  • Adjutant al primului adjunct al ministrului Apărării Naţionale şi Şef al Marelui Stat Major (1972-1974)
  • Şef de stat major la Regimentul 2 Mecanizat (1981-1985);
  • Şef Birou Operaţii al Diviziei 1 Mecanizată, (1987-1989);
  • Şeful cercetării (informaţiilor) Diviziei 57 Tancuri, (august 1989 – martie 1990);
  • Director în Serviciul Român de Informaţii, Diviziunea III, (1990);
  • Şef al cursurilor postacademice din cadrul Academiei de Înalte Studii Militare (1993-1995);
  • Şeful Statului Major General (2000 până la 31 octombrie);

Chelaru a fost trecut în rezervă în 2001, la câteva zile după ce a participat la o controversată comemorare a fostului mareșal Ion Antonescu. „Nici un evreu din România nu a luat drumul lagărelor naziste”, declara atunci Mircea Chelaru.

Dorel Vișan

Dorel Vişan, actor de teatru și film, are 84 de ani. Timp de 7 ani, până în anul 2000, a fost director al Teatrului Național din Cluj-Napoca. El este și autor al unor volume de poezie.

În timpul pandemiei, Vișan s-a remarcat prin opinii conspiraționiste, spunând că virusul SARS-CoV-2 a fost creat în laborator, că femeile vor fi sterile peste 14 ani, iar extratereştrii vor reveni pe Pământ pentru a reface viaţa.

Vișan și-a expus teoriile conspiraţioniste într-un interviu acordat în ianuarie publicației Cluj 24.

Redăm o parte dintre declarațiile făcute de actor pentru publicația locală:

  • „Se pare că societatea noastră, lumea noastră modernă, nişte oameni iresponsabili care se numesc savanţi vor să umble la ADN şi să bage informaţii, să-l ataşeze pe om la telefon. Nici şcoală nu mai trebuie, că ţi-o bagă ei, electronic. Într-o seară înveţi patru limbi străine. Ei, dacă vor încerca -şi au încercat -, asta e şi cu COVID-ul acesta. E foarte ciudată toată treaba asta (…)
  • Nimeni nu întreabă ce-i cu COVID-ul ăsta, de unde vine? L-a scăpat accidental sau a vrut să-l scape? Cine l-a făcut, din ce l-aţi făcut, de ce l-aţi făcut? Asta trebuie întrebat. Nu câte paturi să mai facă, cu oxigen.
  • După vaccinare, boala va merge mai departe. Pentru că ei au spus că vaccinul nu rezolvă. Doar măreşte imunitatea. Dar imunitatea poţi să ţi-o măreşti din alimentaţie, din ce bei, cum trăieşti etc. Spuneau savanţii că dacă vor umbla la ADN, la celula primară a vieţii, cam prin anul 2035, femeile Pământului se vor steriliza. Şi, atunci, va trebui să se întâmple un lucru –cum s-a întâmplat şi în alte epoci-, să vină străinii să refacă viaţa. Se crede că s-a mai făcut treaba asta. (…)
  • Extratereştrii. Deci, există viaţă şi în altă parte. Păi, nu vorbeşte Evanghelia, Geneza, la capitolul 6? Că lumea s-a amorţit pe pământ şi pământenii au făcut fete frumoase şi îngerii din cer, copiii Domnului, au văzut că fetele pământene sunt frumoase şi au coborât şi s-au culcat cu ele?”.

Întrebat ulterior despre aceste declarații, actorul spunea, într-o intervenție la Antena 3, că acestea sunt convingerile sale.

  • „Sunt convingerile mele din lecturi și din discuții cu oameni care cunosc aceste lucruri, pentru că la acest moment sunt o grămadă de opinii ale unor oameni care își dau cu părerea. Pornesc de la faptul că știința este o sabie cu două tăișuri
  • (…) Știința pote avea și un tăiș care nu este bun atunci când nu trece ceea ce face printr-un filtru moral”.

Florin Zamfirescu

Florin Zamfirescu, în vârstă de 72 de ani, s-a numărat și el printre cei care au ieșit în stradă, în toamnă, la mitingurile împotriva restricțiilor organizate de AUR sau de Diana Șoșoacă.

  • „Am ieşit în stradă pentru că socotesc că România este un vapor eşuat. S-a ales praful de tot ce am sperat. Şi am ţipat şi ne-am bucurat acum 31 de ani. Când eram în acelaşi loc, la Piaţa Universităţii, eram în balconul Universităţii şi eram fericiţi cu toţii că ţara nu are nicio datorie. Speram că cei care ne vor conduce or să cârmească vaporul ăsta, care astăzi este eşuat.
  • S-a ales praful de visurile noastre, de tinereţile noastre, de copiii noştri, de urmaşii noştri, de nepoţi. S-a ales praful de români.Acum am ieşit, pur şi simplu, din disperare. Speranţe mari nu am. Sper să cadă acest guvern. Sper ca în ultima clipă să apară omul necesar la conducerea ţării, pentru că toţi care sunt acum la conducerea ţării sunt nişte Iuda, vânduţi, trădători. (…)
  • Mai avem vreun pic de libertate când totul este obligatoriu şi interzis?”, declara Zamfirescu la Antena 3 în octombrie 2021, întrebat despre prezența sa la un miting anti-restricții.

În luna ianuarie a acestui an, actorul Florin Zamfirescu spunea că guvernele au ajuns atât de puternice prin tehnologie încât nu se mai tem de revolta populară și că este un moment de cotitură absolută. El a făcut aceste declarații într-o emisiune la Antena 3, unde a comentat protestele din Olanda, unde mii de oameni au ieșit în stradă împotriva vaccinării obligatorii și a pașaportului de vaccinare.

  • „Dacă eu aș fi picat din lună și nu aș cunoaște aceste imagini aș spune că este războiul puterilor contra popoarelor. Popoarele au început să devină mai slabe și ușor de învins de către puterile conducătoare.
  • Guvernele au ajuns atât de puternice prin tehnologie încât nu se mai tem de revolta populară. Înseamnă că bătălia e pierdută.
  • Tehnologie poate să fie și prostie pentru că o folosești cum vrei. Socotesc că e un moment de cotitură absolută.
  • Nu mai cred în nicio alegere pentru că nu sunt adevărate. La Uniunea Europeană nu e nimeni ales. Am auzit-o pe o parlamentară româncă vociferând extraordinar de argumentat și nu s-a schimbat nimic. (…) Toate aceste lucruri sunt dictate de undeva de sus, cine vreți, Dumnezeu, sau natura, care pornește cutremure, dar care sunt cumva dirijate cu un scop.
  • Ne-am înmulțit prea mult pe glob ca număr, cei care își iau sarcina să împuțineze numărul ăsta cred că ei hotărăsc, dar sunt doar instrumente.
  • Li s-a dat posibilitatea să câștige miliarde. Oamenii, indiferent de nivel, vorbesc prostii. Cred că am ajuns la un nivel pe glob al schimbărilor, al pedepselor”, spunea Zamfirescu.

Cătălin Berenghi

Cătălin Berenghi a candidat pentru Primăria Capitalei în 2020, din postura de președinte al partidului DAC (Dacismul Autonom Conservator). A vrut să candideze și la alegerile prezidențiale in 2019, dar nu a adunat numărul necesar de semnături. El se autodescrie drept „dac, legionar, fost luptător în legiunea străină”.

Berenghi a fost cinci ani în Legiunea Străină. Conform spuselor sale, a fost genist și sniper trecut prin „patru războaie”, ba a avut chiar „contact cu inamicul”: a căzut în ambuscade, s-a tras în el, dar a tras și el înapoi, conform principiului strămoșesc, moștenit din geto-daci „decât să plângă mama, mai bine să plângă mama lui”, a scris Digi 24.

El s-a făcut remarcat în 2015, când s-a aflat printre cele câteva zeci de persoane care au mers și au înfipt cruci pe terenul alocat de guvern constructiei unei moschei în Capitală. Berenghi a îngropat acolo carcase de porc, animal neacceptat în această religie. De asemenea, el a dus acolo mai mulți porci, vopsiți în culorile drapelului.

Berenghi a fost și unul dintre organizatorii protestelor anti-vaccin din toamna anului trecut. El susținea că o parte dintre cei care au protestat împotriva restricțiilor anti-COVID au murit sau au ajuns în stare gravă la spital, după ce ar fi fost infectați intenționat de către autorități.

  • „Mulți dintre aceia care au fost în Piața Victoriei pe 2 octombrie au fost bolnavi sau și mai rău, le mor prietenii apropiați sau chiar rude.
  • Cineva în seara de 2 octombrie afirma faptul că a simțit niște picături pe față. Se lucrează parapsihologic și după un plan bine instrumentat: EXTERMINAREA POPORULUI ROMÂN.
  • P.S. Știe cineva unde sunt structurile de forță care apară POPORUL ROMÂN, sau sunt și ei părtași la GENOCID?
  • P.P.S”, scria Cătălin Berenghi.

CITEȘTE ȘI: Deputatul USR Iulian Bulai îi cere ministrului Culturii demiterea directorului interimar al TNB, după ce spectatorii au primit câte un exemplar dintr-o publicaţie naţionalistă / Romaşcanu anunță o anchetă internă la TNB: „Nu putem tolera”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro