Sari direct la conținut

Cine sunt rebelii Houthi care au intrat în luptă împotriva Israelului? „Atacurile vor continua”

HotNews.ro
Luptatori Houthi in capitala Yemenului, Foto: Hani Mohammed / Associated Press / Profimedia Images
Luptatori Houthi in capitala Yemenului, Foto: Hani Mohammed / Associated Press / Profimedia Images

Rebelii Houthi din Yemen au intrat miercuri în războiul dintre Israel și Hamas, care se desfășoară la peste 1.600 de kilometri de centrul lor al puterii, anunțând că au lansat atacuri cu drone și rachete împotriva teritoriului israelian, relatează Reuters.

La sfârșitul anilor 1990 familia Houthi din nordul Yemenului a înființat o mișcare de „reviriment” religios pentru secta șiită „Zaydi”. Adepții acestuia, numiți zaydiți, trăiesc cu precădere în Yemen, unde formează aproximativ 45% din totalul populației. Zaydiții nu recunosc decât primii cinci imami, până la imamul Zayd ibn Ali, care a murit în 740 e.n. în centrul Irakului.

Zaydiți au condus în trecut Yemenul, însă de-a lungul anilor centrul lor de putere din nordul țării a devenit marginalizat, confruntându-se cu mari probleme economice.

Pe măsură ce fricțiunile dintre noua mișcare Houthi și guvernul de la Sana’a, capitala Yemenului, au crescut, cele două părți au ajuns să poarte o serie de războaie de gherilă și un scurt conflict la graniță cu Arabia Saudită, marea putere sunnită din regiune.

Rebelii Houthi au reușit să alunge guvernul Yemenului din capitala țării

Tensiunile au izbucnit într-un război civil în 2014, când capitala Sana’a a fost capturată de rebelii Houthi. Îngrijorată de influența tot mai mare a șiiților la granița sa, Arabia Saudită a intervenit în martie 2015 în fruntea unei coaliții sprijinite de Occident pentru a susține guvernul yemenit favorabil Riadului.

Cu toate acestea, rebelii Houthi au reușit să preia controlul asupra majorității nordului Yemenului, precum și a unor orașe importante, în timp ce guvernul sprijinit de coaliția internațională și-a stabilit sediul la Aden, cel mai mare oraș și port din sudul țării.

ONU estima în noiembrie 2021 că peste 377.000 de civili au fost uciși în timpul războiului civil în condițiile în care acesta a provocat mai multe episoade de foamete în Yemen.

Însă țara s-a bucurat de peste un an de calm relativ după ce ONU a reușit să medieze un armistițiu fragil. Arabia Saudită a purtat și ea negocieri cu rebelii Houthi pentru a ieși din război.

Yahya Saree, purtătorul de cuvânt al rebelilor pe probleme militare, a declarat într-un anunț televizat că mișcarea Houthi a lansat „un număr mare” de rachete balistice și drone înspre Israel pe 31 octombrie și că alte astfel de atacuri vor urma pentru „a ajuta palestinienii să obțină victoria”.

Saree a mai spus că de la începutul conflictului dintre Hamas și Israel rebelii au lansat 3 atacuri asupra teritoriului israelian. Afirmația sa a părut să confirme că rebelii s-au aflat în spatele unui atac cu dronă ce a avut loc pe 28 octombrie care a provocat însă explozii în Egipt. Israelul a pus atunci atacul pe seama rebelilor din Yemen.

Un alt presupus atac al lor ar fi avut loc pe 19 octombrie, când marina americană din Marea Mediterană a anunțat că a interceptat 3 rachete de croazieră ce se îndreptau spre Israel.

Coaliția care luptă împotriva insurgenților afirmă că aceștia sunt susținuți de Iran

Rebelii Houthi fac parte din așa-zisă „Axă a Rezistenței” susținută de Iran, cea mai mare putere șiită din Orientul Mijlociu. La fel ca Iranul, aceștia și-au exprimat sprijinul pentru palestinieni imediat după atacul surpriză al Hamas împotriva Israelului care a șocat comunitatea internațională pe 7 octombrie.

Saree a declarat miercuri că Israelul este responsabil pentru instabilitatea din Orientul Mijlociu și că un „cerc al conflictului” din regiune este extins de „crimele continue” ale statului israelian.

Potrivit acestuia, rebelii Houthi vor continua să lanseze atacuri până când „agresiunea israeliană se va opri”.

Strigătul de luptă folosit de Houthi este „Moarte Americii, moarte Israelului, blestem asupra evreilor și victorie pentru islam”.

Rebelii au demonstrat în timpul războiului civil din Yemen că pot folosi cu succes drone și rachete, lansând atacuri asupra unor instalații petroliere și de infrastructură din Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.

Coaliția condusă de saudiți care susține guvernul yemenit acuză Iranul că oferă arme, instruire și finanțare rebelilor. Ei neagă însă acest lucru, afirmând că își dezvoltă pe cont propriu armele pe care le folosesc. În cazul unor rachete de croazieră cu rază lungă, astfel de afirmații frizează ridicolul.

Urmărește ultimele evoluții ale războiului dintre Israel și Hamas LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro