Cine umbla cu anticoruptia in gura
„PDL-ul de astazi, la fel de corupt ca PSD-ul din 2004”.
Nu, n-o spun eu, nici ziaristi carcotasi, nici adversari politici. O spune senatorul PDL Iulian Urban, care nici nu a fost sanctionat sau atentionat pentru o afirmatie atat de grava. Probabil conducerea PDL este de acord cu afirmatia propriului senator.
Ultima lovitura de la Cluj a naucit, pur si simplu, conducerea PDL. In chiar fieful premierului, doi inalti reprezentanti ai PDL, ajunsi in functie, se presupune, cu binecuvantarea premierului, se trezesc incatusati de catre DNA. Este vorba de Radu Bica, vicepresedintele Consiliului Judetean si Sorin Apostu, primarul Clujului. Ambii sub acuzatii de coruptie, respectiv de luare de mita pentru masluirea de contracte cu statul.
Desi principala componenta a discursului politic al PDL este anticoruptia si acuzatiile de coruptie impotriva adversarilor politici. Dar, vorba lui Arghezi, „una vorbim, alta fumam”!
Mai mult, pe peretii primariei din Cluj exista afise impresionante: „Aici nu se ia mita”! Exceptie face primarul.
Cert este ca PDL este in degringolada, in zona cea mai sensibila, in care spera sa se deosebeasca de adversarii din alte partide: coruptia si lupta pentru integritate. Geaba coduri etice, geaba discursuri inflacarate, totul devine mistificare si ipocrizie.
Sigur, vom auzi, fiecare raspunde pentru faptele sale, nu e de vina intreg partidul pentru ce face unul sau altul dintre membrii sai.
In primul rand ca nu este vorba de unul sau altul, ci de membri de vaza ai partidului. In al doilea rand, ce semnal da PDL cand persoane importante din PDL, trimise in judecata pentru acte de coruptie (Gheorghe Falca) sau cercetate pentru gestionare frauduloasa a fondurilor europene (Ioan Botis), ajung in conducerea centrala a PDL, ca sefi de comisii pe domenii. Adica, nu s-au gasit in PDL altii mai competenti sa preia sefia acelor comisii? Explicatia este alta. Contributia la pusculita de partid si la succesul electoral din bazinele controlate reprezinta parola de acces la functiile inalte din PDL. Nu integritatea, nu onestitatea. Si asta sub privirile ingaduitoare ale lui Emil Boc, care nu se poate pune cu baroni locali de tipul Ioan Oltean, Seculici, Cezar Preda, etc.
Antonie Solomon a stat in arest preventiv sase luni, fiind cercetat pentru fapte de coruptie in dosarul PIC alaturi de omul de afaceri Cornel Penescu si de alti inculpati. Dupa ce a fost eliberat, in 8 septembrie 2010, Curtea de Apel Galati i-a permis lui Antonie Solomon sa-si exercite in continuare mandatul de primar.
PDL l-a sustinut pe Solomon pe toata perioada anchetei, evitand o decizie de excludere a acestuia din partid. Imediat dupa eliberarea din arest, Antonie Solomon a fost reales in functia de sef al Organizatiei Craiova a PDL.
Bogdan Cantaragiu apare in dosarul penal al deputatului PDL Giurgiu, Dan Pasat. Acesta din urma este cercetat de procurori pentru mai multe fapte penale comise in perioada 2007-2010. Pentru a ajunge in functia de presedinte al organizatiei Sector 1, deputatul Cantaragiu a beneficiat de sustinerea unor lideri marcanti ai Partidului Democrat Liberal: Elena Udrea, Vasile Blaga si Adriean Videanu.
Cristian Poteras, primarul sectorului 6 din Bucuresti, a fost trimis in judecata pentru fapte de coruptie legate de schimburi de terenuri. Ceeace n-a impiedicat-o pe Elena Udrea sa-i dea pa mana, din fonduri europene, 15 milioane de euro pentru modernizarea parcului Moghioros. Unul dintre cele mai frumoase parcuri bucurestene.
Convingerea, impartasita si de presedintele Basescu, ca nimeni nu trebuie sanctionat pana dupa judecata de apoi, se dovedeste catastrofala sub aspectul imaginii publice.
Nu e suficient ca economic ne prabusim la prima furtuna mai puternica. Ca unitatile economice inca de stat, multe falimentare, trag in jos bugetele publice. Ca deficitele bugetare trebuie acoperite din imprumuturi din ce in ce mai scumpe. Ca promisiunile cu investii ale statului se dovedesc desarte sau neinspirate si discretionare. Ca nu putem absorbi banii europeni, care au facut minuni pe timp de criza, in Polonia, de exemplu. Ca resurse importante ale tarii, in agricultura si turism, nu pot fi puse in valaoare din cauza mediului economic neatractiv si lipsa infrastructurii. Ca pana si Bulgaria ne-o ia inainte, aspirand firme grecesti si romanesti.
Pe langa toate acestea si multe altele, nici de integritate nu putem vorbi in politica noastra. Cu mortul economic in casa, mai marii PDL se tin de masluiri de licitatii, de trafic de influenta, ca de, lacomia e mare si viitoarele campanii electorale scumpe.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro