Sari direct la conținut

Ciolacu: Dacă nu se face rotativa, altă variantă decât alegerile anticipate nu există / Ce spune liderul PSD despre o remaniere

HotNews.ro
Nicolae Ciuca si Marcel Ciolacu, Foto: AGERPRES
Nicolae Ciuca si Marcel Ciolacu, Foto: AGERPRES

​PSD exclude continuarea unei colaborări cu PNL la guvernare, dacă „rotativa” nu va avea loc. Cel puțin asta spune Marcel Ciolacu.

„Dacă nu se face rotativa, altă variantă decât alegerile anticipate nu există”, a spus liderul PSD, spunând că nu vrea să comenteze declarații făcute „cum se trezește unul pe plajă să dea știri la televizor”.

Ciolacu a adăugat că protocolul coaliției cu PNL este clar și prevede ca de anul viitor premierul să revină PSD.

Întrebat dacă vrea să fie premier, Ciolacu a răspuns că „e o onoare să fii prim-ministru, nu e pe voință”, liderii partidului având ultimul cuvânt în acest sens.

Reacția lui Ciolacu vine după ce în weekend liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, a susținut, despre „rotativa” din 2023, când funcţia de premier ar urma să fie preluată de PSD, că a schimba un premier cu un an înainte de alegeri, când ai război la graniţe, nu ar fi un semnal bun.

„În încercarea de a scăpa din încercuire, domnul Muraru creează fumigene la București”, a venit luni replica PSD, care îi invocă pe „penalii” liberali de la Iași. În același timp, PNL a ținut să își asigure partenerii de guvernare că „rotativa este un angajament luat de partid la formarea coaliţiei, iar PNL îşi respectă angajamentele”.

„Sunt ferm convins că se va face la un moment dat o remaniere”

Pe de altă parte, Marcel Ciolacu s-a declarat „ferm convins că se va face la un moment dat o remaniere”, dar spune că „în acest moment nu e luată o decizie cu prim-ministrul” în acest sens.

Precizările vin în contextul în care au existat mai multe informații de presă potrivit cărora se pregătește o schimbare la nivelul echipei guvernamentale, printre cei vizați fiind ministrul Apărării, Vasile Dâncu (PSD) și ministrul Energiei, Virgil Popescu (PNL).

Ciolacu a evitat să răspundă exact când a fost întrebat despre cei doi, preferând să spună că „va fi o discuție mai aplicată în interiorul Coaliției”, chiar dacă în urmă cu o lună, la evaluarea lui Ciucă, premierul se declarase mulțumit de toți miniștrii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro