Sari direct la conținut

Ciolacu, după întâlnirea cu avocații de la Roșia Montană: Le-am mulțumit pentru modul în care au luptat uneori chiar cu deciziile unor foști premieri

HotNews.ro
Roșia Montană , Foto: Jean-Christian Tirat / Sipa Press / Profimedia
Roșia Montană , Foto: Jean-Christian Tirat / Sipa Press / Profimedia

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit joi la Palatul Victoria cu echipa de avocați care a câștigat procesul Roșia Montană pentru România. „Le-am mulțumit în numele românilor pentru modul în care au luptat – uneori chiar cu deciziile unor foști premieri – în toți acești ani grei de proces”, a declarat Ciolacu.

Vineri seara, România a câștigat în dosarul Roșia Montană în care Gabriel Resources cerea despăgubiri de aproximativ 6,7 miliarde de dolari, potrivit Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţi.

Conform documentului prin care s-a comunicat hotărârea, decizia a fost luată cu majoritate și stabilește inclusiv o serie de daune pe care compania Gabriel Resources va trebui să le plătească României, sume de bani care țin de cheltuielile de judecată. În total este vorba de circa 1,1 milioane de euro, 30,3 milioane de lei și 0,928 milioane de dolari.

Totodată, conform deciziei, Gabriel Resources trebuie să mai plătească circa 1,4 milioane de dolari pentru costurile procesului de arbitraj.

Drulă l-a reclamat pe Ciolacu la DNA, ASF și ANI în cazul Roșia Montană

Președintele USR, Cătălin Drulă, a depus luni plângere penală la DNA împotriva premierului PSD Marcel Ciolacu pentru manipularea pieței, abuz în serviciu, deturnarea de fonduri și înșelăciune în cazul Roșia Montană. Tot luni, președintele USR a trimis sesizări și la Autoritatea de Supraveghere Financiară și Agenția Națională de Integritate, cerând celor două instituții să verifice dacă premierul Marcel Ciolacu a încălcat legile.

Potrivit unui comunicat al USR, în denunț liderul USR susține că premierul Marcel Ciolacu, dar și ceilalți miniștri români care au făcut declarații înainte de finalizarea procesului știau că „declarațiile pe care le făceau erau de fapt false și înșelătoare sau, cel puțin, nu era necesar să fie afirmate și au acționat cu intenție directă. Aceste declarații au avut în mod rezonabil un efect semnificativ asupra prețului de piață al acțiunilor Gabriel Resources”.

  • „Declarațiile mincinoase făcute de Ciolacu cu privire la pierderea procesului Roșia Montană trebuie investigate de autorități și nu pot rămâne fără consecințe. De la abuz în serviciu până la manipularea pieței și subminarea intereselor economiei naționale, Ciolacu a bifat infracțiunile contra intereselor României. A dovedit încă o dată că nu este decât un combinator politic fără nicio intenție de a acționa în favoarea României”, a declarat Cătălin Drulă.

Potrivit sursei citate, valoarea acțiunilor Gabriel Resources s-a dublat în februarie, pe fondul declarațiilor PSD și PNL, care anunțau pierderea procesului și plata unor despăgubiri de 6 miliarde de dolari. Aproape exclusiv pe baza declarațiilor premierului PSD din România, acționarii au câștigat mai mult de 300 de milioane de dolari, într-o singură lună.

Sâmbătă, liderul opoziției a trimis o sesizare oficială la Ontario Securities Commission, instituția care supervizează tranzacțiile bursiere din Canada, pentru a investiga o posibilă manipulare a acțiunilor companiei Gold Corporation.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro