Sari direct la conținut

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews.ro
Marcel Ciolacu și Nicolaee Ciucă , Foto: Inquam Photos / George Calin
Marcel Ciolacu și Nicolaee Ciucă , Foto: Inquam Photos / George Calin

Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, admite șeful PSD.

„Nu am fost niciodată prieten cu domnul Nicolae Ciucă. Am fost doi parteneri de coaliţie care ne-am respectat. Părerea mea e că lucrurile au depăşit normalitatea. Va fi foarte greu să depăşim acest moment, dar eu sunt un bun creştin şi, de obicei, noi creştinii iertăm foarte repede. La fel şi eu, ca şi format de om. Normal că te deranjează când vezi că îţi este atacată familia, când pui anumiţi oameni să facă acest lucru, când vrei să pari altceva decât eşti, când ieşi cu nişte minciuni grosolane, chiar dacă e campanie electorală”, a afirmat Ciolacu joi seară la România TV, potrivit News.ro.

El a admis că va fi dificil ca o alianţă cu PNL să funcţioneze. „Va fi greu să funcţionăm în viitor, dar…”, a adăugat Marcel Ciolacu.

INTERVIURILE HotNews.ro