Sari direct la conținut

Ciolacu susține că nu discută ”instituțional” prelungirea stării de alertă / ”Guvernul raportează intenționat cifre mai mari ca să facă presiune”

HotNews.ro
Marcel Ciolacu, Foto: Hotnews
Marcel Ciolacu, Foto: Hotnews

Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri seară la Antena 3 că, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, nu are la această dată nicio discuţie instituţională pe tema prelungirii stării de alertă, potrivit Agerpres.

„În acest moment, eu nu am nicio discuţie instituţională în ceea ce priveşte prelungirea stării de alertă. Ne-am transmis mesajele şi ce ne dorim noi prin acel HG prin intermediul dumneavoastră, al televiziunii. Cu toţii aşteptăm să intrăm în normalitatea promisă în campanie de preşedintele Iohannis”, a spus Ciolacu la Antena 3.

”Guvernul raportează intenționat cifre mai mari ale îmbolnăvirilor”

„Nu că am suspiciuni, am certitudini (cu privire la raportările zilnice de cazuri şi de teste – n.r.). În momentul în care noi am anunţat că ne gândim dacă votăm sau nu încuviinţarea prelungirii stării de alertă, mai exact juridic, deodată la televiziuni a explodat numărul de îmbolnăviri. Cum am ieşit cu documente că la ANRP s-au făcut plăţi în avans cu luni de zile (…), în acel moment a început să crească numărul de cazuri”, a declarat Ciolacu.

Marcel Ciolacu este de părere că prelungirea stării de alertă este folosită ca formă de manipulare a populaţiei.

„Eu, în virtutea funcţiei vremelnice de preşedinte al Camerei, am dreptul la orice informaţie. Cum scrie la lege, sunt îndreptăţit de a avea orice informaţie. Eu nu am primit oficial de la nicio instituţie a statului român nicio informaţie, care este stadiul şi ce se întâmplă cu adevărat. Aceste informaţii există, le are preşedintele României. Dacă au avut astfel de informaţii, că este de fapt o mascaradă, şi continuă, sunt convins că, indiferent de ce poziţie ai avut, vremelnic, în stat, vei răspunde pentru aceste lucruri. În acest moment, această prelungire a stării de alertă este folosită în această direcţie, de manipulare a românilor şi de a-şi da toată lumea cu părerea”, a afirmat Ciolacu.

Liderul PSD a mai precizat că, în opinia sa, starea de alertă nu ar trebui prelungită cu mai mult de 15 zile.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro