Sari direct la conținut

Ciorbea a cerut instanței supreme și CSM "lămuriri" privind completurile de judecată. El s-a întâlnit cu mai mulți "petiționari" care i-au cerut să sesizeze Curtea Constituțională

HotNews.ro
Victor Ciorbea, Foto: Agerpres
Victor Ciorbea, Foto: Agerpres

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, s-a întâlnit cu mai mulți „petiționari” care contestă modul de constituire a completurilor de judecată, între care fostul europarlamentar PSD Adrian Severin, condamnat la 4 ani de închisoare pentru luare de mită, un notar condamnat într-un dosar al lui Radu Mazăre și Adrian Toni Neacșu, fost membru CSM și avocat al fostei soții a lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive. Victor Ciorbea a declarat pentru HotNews.ro că aceștia contestă constituirea completurilor atât la instanța supremă, cât și la celelalte instanțe, civile sau penale, și îi cer sesizarea Curții Constituționale.

Ciorbea a spus că a trimis deja scrisori către conducerea Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Consiliului Superior al Magistraturii și așteaptă lămuriri „cât mai repede” legat de modul de constituire a completurilor.

Avocatul Poporului a anunțat printr-un comunicat de presă că s-a întâlnit cu mai mulţi „petiţionari” care contestă modul de constituire a completurilor de judecată – jurnalista Adina Anghelescu de la Luju.ro, avocatul Toni Neacşu, „domnul profesor universitar dr. Adrian Severin, domnul profesor universitar dr. Constantin Sima şi domnul lector universitar dr. Jean Paul Andrei”.

„Petiţionarii” i-au cerut Avocatului Poporului sesizarea Curții Constituționale în legătură cu constituţionalitatea constituirii completurilor de judecată, atât la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi la celelalte instanţe judecătoreşti, civile sau penale, „din perspectiva considerentelor reţinute de către Curtea Constituţională” în decizia prin care a stabilit că există un conflict de natură juridică între Parlament şi Guvern pe tema formării completurilor de 5 judecători de la instanța supremă.

Avocatul Poporului: Dânșii au venit la mine în calitate de cetățeni, de petiționari

„Dânșii au venit la mine în calitate de cetățeni, de petiționari care și-au exprimat nemulțumirea în legătură cu faptul că s-a ajuns doar la constatarea conflictului juridic de natură constituțională de către CCR și doar pentru completurile de cinci care nu sunt stabilite în mod aleatoriu. Ei spun că o astfel de decizie se impune, din numeroase motive, și la alte completuri ale Înaltei Curți, iar unii și-au extins criticile și la completurile stabilite pe baza regulamentului CSM privind felul în care se alcătuiesc completurile la toate instanțele de judecată. Spun că ar trebui ca toate completurile de la toate instanțele ar trebui să fie trase la sorți, iar eu le-am cerut să îmi trimită și precizări scrise în acest sens, a declarat Victor Ciorbea pentru HotNews.

El a susținut că sunt „și alte memorii, mai multe”, în care este contestat modul de constituire a completurilor de judecată.

Avocatul Poporului a spus că a trimis scrisori și a solicitat precizări din partea conducerilor instanței supreme și CSM privind „aspectele semnalate de petiționari” legate de constituirea completurilor.

Întrebat dacă a scris ICCJ și CSM în urma acestei întâlniri, Ciorbea a răspus: „Decizia o luasem pe baza a ceea ce primisem, însă discuțiile de ieri au conturat și mai mult necesitatea de a solicita punctul de vedere și din partea Înaltei Curți și a CSM, să răspundă foarte clar la întrebări. Sunt întrebări diferite și specifice, pentru că și reglementările sunt diferite”.

Ciorbea a spus că așteaptă răspunsuri „cât mai repede”, după care va decide dacă va sesiza Curtea Constituțională privind modul de constituire a completurilor: „Fie ajung la concluzia că este vorba de aspecte foarte consistente de neconstituționalitate și atunci sesizez Curtea Constituțională, fie ajung la concluzia că nu sunt sau sesizez doar pe anumite aspecte”.

La sfârșitul lunii ianuarie, ministrul Justiției, Tudorel Toader, spunea că Avocatul Poporului poate sesiza Curtea Constituțională privind alcătuirea completurilor de trei judecători de la Înaltă Curte, iar cei care au dosare în curs de judecată sau în cale de atac pot ridica excepții de neconstituționalitate în instanță. Toader a făcut aceste declarații în contextul în care vorbea despre intenția de adoptare a unei Ordonanțe de Urgență care le va permite celor condamnați definitiv de completuri de 5 judecători, începând cu 2014, să poată face recurs în anulare.

Premierul Viorica Dăncilă declara în 7 februarie că i-a transmis prim-vicepreședintelui Comisiei Europene Frans Timmermans că vrea să dea ordonanța de urgență pe completurile de 5 și că actul normativ este un act de dreptate, nefiind vorba de o amnistie și grațiere

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro