Sari direct la conținut

Ciprian Ciucu clarifică expresia „a te murdări de PSD”: „Am citat din discursul colegilor de la USR”

HotNews.ro
Ciprian Ciucu, Foto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu
Ciprian Ciucu, Foto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu

Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, a afirmat joi, la Euronews că expresia folosită cu o zi în urmă, care a deranjat PSD, a fost o „metaforă dură”, dar care nu i-a aparținut lui, ci „colegilor de la USR”.

Miercuri seara, în timp ce comenta pe baza neînțelegerilor dintre partidele care negociază coaliția de guvernare, PSD-PNL-USR-UDMR, Ciucu a declarat că „PSD nu dorea USR la masă, iar USR nu voia neapărat să stea la masă, ca să nu se murdărească de pesedism”.

După această declarație, primarul sectorului 6 a afirmat că lui nu îi este „silă” să stea la masa negocierilor cu social-democrații și a motivat că expresia „a te murdări de PSD” face parte din discursul celor de la USR. 

El a adăugat și că PSD este „esențial în formarea unei coaliții stabile” și credibile, în contextul în care președintele Klaus Iohannis a făcut un apel către partide să se întoarcă la negocieri pentru formarea unui guvern.

„Eu nu am spus niciodată că îmi este silă să stau la masă cu PSD. Cu referire la expresia «a te murdări de PSD», eu doar am citat din discursul colegilor de la USR. Poate nu am fost explicit, oricum metafora este dură. Oamenii politici cu experiență, care pun pe primul plan interesul public, nu pleacă de la masa negocierilor pentru atâta lucru”, a transmis Ciucu la Euronews.

PSD a anunțat că renunță la guvernare

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat joi că partidul se retrage din coaliție, dar că va vota în Parlament un guvern de dreapta. „Nu poți face nimic cu așa-ziși parteneri cărora le e „silă” să stea la masă cu tine și care au impresia că așa se „murdăresc”, a spus Ciolacu.

El a transmis că nu se poate construi nimic durabil cu parteneri „care sunt incapabili să depășească propriile orgolii și clișee ideologice și care se comportă la fel ca în campania electorală care ne-a adus aici”.

Anunțul lui Ciolacu vine la o zi după ce liderii partidelor pro-europene conveniseră ca viitorul premier să fie desemnat de PSD. Motivul pentru care PNL, UDMR și minoritățile au acceptat acest lucru este faptul că PSD a obținut cel mai mare scor la alegerile parlamentare din 1 decembrie, au declarat pentru HotNews surse apropiate negocierilor.

Decizia lui Ciolacu a fost o surpriză chiar și pentru o parte dintre liderii PSD, susțin surse din partid. Potrivit acestora, Ciolacu nu s-a consultat cu membrii conducerii în luarea acestei decizii, ci doar a existat un o convorbire telefonică cu o parte din membrii Consiliului Național înainte de anunțul oficial de pe Facebook.

Surse din partid au susținut că supărarea lui Ciolacu a plecat de la atacurile lansate de PNL prin Ilie Bolojan (la HotNews) și Ciprian Ciucu (la Euronews) la adresa PSD. 

Potrivit informațiilor Hotnews, social-democrații au fost deranjați de atitudinea pasivă a lui Bolojan de la negocieri.

„Totul a plecat de ieri, când am rămas suspendați în discuții, domnul Bolojan se uita pe telefon mai mult, iar domnul Ciucu, smecherul din București, a ieșit la televizor. Ați văzut ce a spus”, a declarat unul dintre liderii PSD pentru Hotnews. „E o decizie finală 100%, ne-am dus prea mult, nu ne mai putem întoarce”, a adăugat acesta. „Ne-am săturat, nu se mai poate”.

INTERVIURILE HotNews.ro