Cisiordania: Washingtonul impune restricții de viză pentru coloniștii israelieni acuzați de violență împotriva palestinienilor
Statele Unite au anunțat marți impunerea de sancțiuni împotriva coloniștilor evrei acuzați de atacuri asupra palestinienilor, în încercarea de a reduce violențele din Cisiordania ocupată, potrivit AFP.
„Astăzi, Departamentul de Stat pune în aplicare o nouă politică de restricționare a vizelor împotriva persoanelor suspectate de subminarea păcii, securității sau stabilității în Cisiordania, inclusiv prin comiterea de acte de violență” împotriva palestinienilor, a declarat secretarul de stat Antony Blinken într-un comunicat.
Secretarul de stat al SUA Antony Blinken l-a notificat de joi pe premierul israelian Benjamin Netanyahu că administrația Biden se pregătește să anunțe o serie de interdicții de acordare a vizelor împotriva coloniștilor israelieni implicați în atacuri asupra palestinienilor din Cisiordania.
Mai mulți coloniști israelieni au fost filmați joi seară, în satul palestinian As-Sawiya, din nordul Cisiordaniei, și spărgând geamurile cu pietre și bâte. Este cel mai recent dintre atacurile coloniștilor violenți, care au crescut semnificativ de la izbucnirea războiului Israel-Hamas.
תיעוד: ישראלים רעולי פנים השחיתו הלילה באלות ובאבנים עסק בכפר סאוויה שבשומרון@carmeldangor pic.twitter.com/ZBIRXJMrvz
— כאן חדשות (@kann_news) December 1, 2023