Sari direct la conținut

Ciucă, despre canalul Bâstroe: Există informaţii că s-a dragat mai mult decât s-a convenit

HotNews.ro
Nicolae Ciucă, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Nicolae Ciucă, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă afirmă că în cazul canalului Bâstroe „există date şi informaţii că s-a dragat mai mult decât era agreat”, dar că „nu este firesc ca un astfel de subiect să fie preluat şi speculat politic”.

„Am autorizat ca în perioada imediat următoare să aibă loc întâlniri bilaterale, ca să putem să avem deschis şi onest pe masă toate datele şi informaţiile şi de-o parte şi de cealaltă şi să identificăm soluţiile în plan bilateral. A fost semnalată şi Comisia Europeană, astfel încât împreună să putem să identificăm şi ceea ce s-a întâmplat şi măsurile care trebuie luate astfel încât să protejăm Delta Dunării, un patrimoniu natural nu doar al României, ci un patrimoniu mondial, european. Există date şi informaţii că s-a dragat mai mult decât era agreat, şi anume 3,5 metri adâncime. Anul trecut, ţinând cont de nevoia de export de grâne din Ucraina, s-a cerut un acord pentru a putea să se dragheze în zona localităţii, a portului Ismail, ceea ce s-a şi aprobat şi navele de dragare, în obişnuinţa prezenţei lor pe canalul Bâstroe şi pe braţul Chilia, de regulă execută lucrări de întreţinere. Acum, pentru a putea să clarificăm, este nevoie de datele oficiale de la fiecare instituţie. Am putut să vedem că există evidenţe clare că adâncimea este mai mare de 3,5 metri, ceea ce trebuie clarificat”, a spus Ciucă într-un interviu la Antena 3, citează Agerpres.

Întrebat ce măsură va fi luată dacă s-a dragat mai mult, el a răspuns că „sunt aspecte care se rezolvă în cadrul forumurilor internaţionale care se ocupă nemijlocit de soluţionarea acestor încălcări ale tratatelor internaţionale la care atât România cât şi Ucraina sunt parte”.

„Există soluţia tehnică pentru acest aspect. (…) În momentul de faţă nu cred că este firesc ca un astfel de subiect să fie preluat şi speculat politic şi în continuare există această asumare şi angajament pentru a acorda sprijinul necesar Ucrainei, poporului ucrainean. E clar că trebuie să protejăm acest patrimoniu natural al României şi al lumii”, a mai declarat premierul Ciucă.

Scandalul privind Canalul Bâstroe

Ucraina nu a încălcat niciun acord prin adâncirea canalului Bâstroe de la Dunăre, pentru a-şi majora exporturile de alimente de la porturile sale fluviale, şi este pregătită să-i arate României activitatea desfăşurată, a declarat miercuri ministrul adjunct al Infrastructurii din Ucraina, Iuri Vaskov, citat de agenția Reuters.

Explicațiile vin în contextul în care Bucureștiul a cerut Kievului să stopeze imediat lucrările de dragaj pe Bâstroe în cazul în care acestea nu au ca scop exclusiv întreținerea căii de navigație și a cerut accesul de urgență în zonă pentru a verifica ce lucrări au fost făcute.

Scandalul a izbucnit săptămâna trecută, după ce ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că „există semnale că în acest moment Ucraina face lucrări de dragare a canalului Bâstroe, acest lucru putând avea impact asupra mediului şi Deltei Dunării”, iar „Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Mediului trebuie să vină cu o poziţie şi să informeze”.

A doua zi, Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că va transmite Comisiei Europene că România se opune intenției Ucrainei – care nu este una nouă – de a face lucrări de dragare pe Canalul Bâstroe, precizând că până acum nu a fost informată de vreo instituție din România despre lucrări de adâncire a Canalului Bâstroe pe care le-ar face acum ucrainenii. MAE a reamintit poziția României, care nu este de acord cu propunerea de includere a brațelor Chilia și Bâstroe ale Dunării în rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T).

Premierul Nicolae Ciucă a reacționat și el în acest scandal luni, spunând că ambasadorul ucrainean la București a fost convocat luni la Ministerul de Externe pentru a fi solicitată aprobarea Ucrainei ca autoritățile române să meargă să facă verificări acolo.

CITEȘTE ȘI:

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro