Sari direct la conținut

Ciucă înaintea ședinței PNL: Nu căutăm vinovați / Trebuie sa analizăm decuplarea de Bulgaria

HotNews.ro
Nicolae Ciucă și Lucian Bode, Foto: Guvernul Romaniei
Nicolae Ciucă și Lucian Bode, Foto: Guvernul Romaniei

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, vineri, că România caută soluţii împreună cu instituţiile europene pentru a continua demersurile pentru aderarea la spaţiul Schengen. Acesta a ținut să precizeze că nu se caută vinovaţi în interior și a făcut apel la unitate.

”Fac apel în continuare la tot ceea ce înseamnă o abordare decentă şi unitară pentru demersurile pe care urmează să le facem, în momentul în care afirmăm că s-au luat toate măsurile, s-au făcut toate demersurile pentru a putea să îndeplinim acest deziderat, nu căutăm vinovaţi în interior pentru că nu facem altceva decât să dăm satisfacţie celor care s-au opus aderării noastre”, a transmis premierul.

Nicolae Ciucă a mai spus că a discutat cu preşedintele României și cu preşedintele PSD iar România va continua demersurile pentru aderarea la spaţiul Schengen.

„În acest moment, se discută cu instituţiile europene şi cu Preşedinţia cehă pentru a putea să identificăm care sunt soluţiile imediate care pot fi luate. De asemenea, discutăm cu partea suedeză, pentru că urmează să preia Preşedinţia de la Cehia şi să analizăm, de asemenea, oportunitatea repunerii pe agenda Consiliului a deciziei de aderare (…) În condiţiile în care Austria îşi menţine decizia politică de a nu fi de acord cu aderarea României, nu cred că este oportun să înaintăm un termen faţă de care să ne raportăm”, a explicat premierul.

Și ministrul de Interne Lucian Bode a declarat, vineri, că o decizie privind aderarea României la spaţiul Schengen ar putea fi luată la Consiliul JAI care este programat să aibă loc în luna martie. Bode a precizat că deocamdată nu se pune problema unei decuplări de Bulgaria.

Bode a evitat să dea un răspuns tranșant pe această temă: „Pe noua procedură de evaluare a unui stat candidat lucrurile sunt relativ mai simple. Deocamdată niciun stat nu a fost evaluat pe noua procedură. Rămâne să vedem cu siguranţă la Consiliul de săptămâna viitoare, şi nu este pe agendă acest subiect, este subiectul migraţiei, dar inevitabil sunt convins că se va discuta şi acest subiect. Deocamdată rămânem în acest scenariu, cu posibilitatea punerii pe ordinea de zi la Consiliul JAI din martie sau la orice alt Consiliu extraordinar”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro