Sari direct la conținut

Ciucă nu se duce la negocierile cu sindicatele din educație. „Oferta” pe care o va face „echipa ministerială” trimisă de premier la discuții

HotNews.ro
Protest al sindicatelor din educație, Foto: Adi Iacob / HotNews
Protest al sindicatelor din educație, Foto: Adi Iacob / HotNews

Premierul Nicolae Ciucă nu va merge la discuțiile la care sindicatele din Educație l-au invitat joi. La discuții va fi trimisă „o echipă ministerială” care va încerca să-i convingă pe dascăli să renunțe la grevă.

Echipa ministerială care va merge la negocieri este formată din secretarul general al Guvernului, ministrul Muncii, ministrul Educației, ministrul Finanțelor și ministrul Fondurilor europene.

Însă la discuții oferta va fi aceeași: bonusuri pentru debutanți și profesorii din zone defavorizate.

În rest, creșterile salariale se vor face prin noua lege a salarizării.

„Aceste măsuri concrete nu pot fi rezolvate o singura dată printr-un numitor comun. Ele vor trebui să fie aplicate într-un calendar așa cum este asumat în continutul legilor, cu o bugetare asa cum e asumată în continutul legilor și pe o linie de dialog care va fi permanent deschisă de la nivelul Guvernului si Ministerului cu personalul didactic si nedidactic din Educație astfel încât să avem un sistem de educație performant care să asigure șanse la educatie oricărui. În această după amiază, pentru că nu vom finaliza sedinta de guvern până la ora întâlnirii, am dispus constituirea unei echipe ministeriale din care vor face parte ministrul Educatiei, ministrul Muncii, ministrul Finantelor și ministrul Fondurilor Europene, iar din partea primul ministru va participa secretarul general al guvernului. Sperăm că în urma acestei întalniri pe baza dialogului onest si echitabil, pe baza măsurilor reale pe care noi le propunem să avem întelegere si avem încredere unii în alții că acest demers se va încheia cât mai curând”, a declarat premierul la începutul sedinței de Guvern.

Președintele Klaus Iohannis a avut miercuri, prima reacție la greva din educație, aflată în cea de a treia zi. „S-au găsit soluții pentru o parte din solicitările făcute de sindicate. Acestea vor fi onorate, indiferent cum se vor desfășura negocierile”, a spus Iohannis.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro