Sari direct la conținut

Clădiri avariate după cutremurul din Satu Mare. Două școli au fost evacuate preventiv

HotNews.ro
Clădiri avariate după cutremurul din Satu Mare. Două școli au fost evacuate preventiv
Intervenție a pompierilor în Satu Mare după cutremurul de 4 grade Foto: ISU Satu mare via presasm.ro

Pompierii au intervenit după ce au fost sesizați privind desprinderea unui coș de fum dezafectat de pe acoperișul Liceul „I.C. Brătianu” din Satu Mare. De asemenea, ISU a fost informat despre existența unei crăpături de perete într-o sală de clasă din incinta Colegiului Național „Doamna Stanca” și a solicitat sprijinul Inspectoratul de Stat în Construcții care a stabilit că nu există un pericol, precizează ISU Satu Mare, citat de presasm.ro.

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4 s-a produs miercuri dimineața, la ora 7:57, în județul Satu Mare, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Ca măsură de precauţie, pentru protecţia elevilor şi a personalului didactic, imediat după cutremur au fost evacuate Şcoala Gimnazială Odoreu şi Şcoala Gimnazială Culciu.

„Evacuările au fost realizate din proprie iniţiativă, de către reprezentanţii şcolilor, în mod organizat, în vederea prevenirii unor situaţii de risc generate de posibile replici. În urma evaluărilor nu au fost identificate pericole, iar activitatea educaţională a fost reluată în condiţii normale”, a mai arătat ISU.

Pompierii au avut două intervenții în municipiul Satu Mare, la coșul dezafectat de pe acoperișul Liceului „I.C. Brătianu” și la o clădire de pe strada Petőfi Sándor unde au fost semnalate cărămizi desprinse din fațadă.

La Colegiul „Doamna Stanca”, Inspectoratului de Stat în Construcții a constatat că nu se impune oprirea cursurilor, întrucât crăpătura nu afectează structura de rezistență a clădirii. Cu toate acestea, imobilul va fi în continuare monitorizat, pentru a preveni orice risc potențial.

„Până la această oră nu au fost semnalate alte situații de urgență pe raza județului Satu Mare. Facem apel către cetățeni să păstreze calmul, să nu intre în panică și să urmărească doar sursele oficiale de informare. Autoritățile sunt mobilizate și monitorizează în permanență situația din teren, fiind pregătite să intervină în cel mai scurt timp acolo unde este necesar”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare, locotenent Alexandra Pop.

Seismul a avut loc la adâncimea de 4,1 kilometri, în apropierea următoarelor orașe: 22 km sud-est de Satu Mare, 34 km vest de Baia Mare, 55 km nord de Zalău. În luna octombrie, în România s-au produs 13 cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 și 4 pe Richter.

INTERVIURILE HotNews.ro