Claudiu Năsui, deputat USR, propus ministru în guvernul de la Chișinău / A primit deja cetățenia moldoveană / Opoziția pro-rusă: „Se face Unirea pas cu pas, la foc încet”
Premierul moldovean Vasile Tofan a spus marți, într-un mesaj pe rețelele sociale, că prioritățile lui Năsui vor fi debirocratizarea aparatului de stat, rezolvarea problemelor companiilor de stat, reducerea cheltuielilor bugetare și eliminarea obstacolelor care stau în calea întreprinderilor mici și mijlocii.
Premierul Republicii Moldova Vasile Tofan l-a propus pe Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei în România, pentru funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării. Anunțul a fost făcut marți, 25 august.
Năsui, 41 de ani, a fost ministru al Economiei la București și este în prezent deputat USR în Parlamentul României.
El a confirmat pe Facebook că a acceptat să preia portofoliul Dezvoltării Economice și Digitalizării din Republica Moldova, motiv pentru care va demisiona din funcția de deputat.
Năsui a primit deja cetățenia Republicii Moldova, printr-un decret semnat de președinta Maia Sandu – o condiție legală pentru deținerea funcției de ministru.
Ce spune premierul moldovean
„Claudiu vine cu o combinație rară de pregătire economică solidă, experiență în sectorul privat, experiență politică și implicare directă în realizarea reformelor guvernamentale”, a spus Vasile Tofan pe Facebook.
„Și-a construit un profil foarte clar: mai puțină birocrație, mai multă transparență în modul în care statul cheltuiește banii, mai multă disciplină în sectorul public și mai mult spațiu pentru antreprenori”, a continuat prim-ministrul moldovean.
Acesta a mai spus că Năsui „a susținut constant reforme curajoase, inclusiv atunci când acestea presupun punerea sub semnul întrebării a unor structuri, cheltuieli sau privilegii perpetuate ani la rând”.
„Avem nevoie de acest tip de energie la Ministerul Economiei”, a adăugat Tofan.
Prioritățile lui Năsui
Premierul moldovean a vorbit și despre mandatul lui Năsui, spunând că „prioritățile acestuia vor fi debirocratizarea aparatului de stat, rezolvarea problemelor companiilor de stat, reducerea cheltuielilor bugetare și eliminarea obstacolelor care stau în calea întreprinderilor mici și mijlocii”.
„Vrem ca Ministerul Economiei să devină unul dintre principalele motoare ale reformei statului și ale creșterii economice”, a spus Tofan.
Am spus la învestirea Guvernului că programul nostru are economia în centru și că vom veni cu schimbări în echipă atunci când acestea vor fi necesare, a mai spus el.
Igor Dodon: „E un mod de a pregăti societatea și instituțiile statului pentru scenariul anexării țării noastre la România”
Fostul președinte socialist Igor Dodon a reacționat rapid, acuzând promovarea unui demnitar sorosist.
„Planul B în funcțiune. De Ziua Independenței, guvernarea PAS sfidează poporul moldovenesc și promovează un demnitar sorosist din România în funcția de ministru al Republicii Moldova”, a spus Dodon.
„Acesta e un mod de a pregăti treptat societatea moldovenească și instituțiile statului pentru scenariul anexării țării noastre la România”, a adăugat el.
„Se face Unirea pas cu pas, la „foc încet””, a continuat fostul președinte.
„Deja pierdem numărul persoanelor din România angajate în funcții înalte la noi. Inclusiv cu implicarea oamenilor din rețeaua Soros. Sub PAS, devenim mai puțin suverani, mai puțin independenți și cu riscul de a pierde statalitatea”, a mai spus Dodon.
Năsui: „Am rezonat cu viziunea domnului Tofan”
Năsui a confirmat marți că a acceptat propunerea premierului moldovean.
„Am rezonat puternic cu viziunea domnului Vasile Tofan, noul premier al Republicii Moldova, pentru această țară: ca Republica Moldova să devină cea mai primitoare țară pentru antreprenori”, a spus el.
„El înțelege că statul nu rezolvă problemele economice, în cel mai bun caz, doar le administrează, iar de cele mai multe ori, le agravează atunci când intervine în economie. Bogăția și prosperitatea, înainte de a putea fi redistribuite de stat, trebuie mai întâi produse, iar premisele necesare pentru aceasta sunt tocmai valorile pieței libere, care au funcționat oriunde au fost aplicate”, a mai spus deputatul USR.
„Am ales să răspund invitației domnului Tofan de a mă alătura Guvernului Republicii Moldova, chiar dacă acest pas presupune să renunț la mandatul de deputat în Parlamentul României și să-mi dedic experiența unui nou efort reformator, menit să ducă la capăt procesul de liberalizare și privatizare început după căderea comunismului”, a adăugat el.
Precedentele Dragu, Strugariu
Năsui este primul politician român care va ocupa o funcție de ministru în guvernul Republicii Moldova, dar nu este primul politician român importat la Chișinău.
Din decembrie 2023, Anca Dragu este guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei. Anterior, ea fusese ministră a Finanțelor Publice (2015–2017) și Președintă a Senatului României (2020–2021).
Dragu a obținut cetățenia Republicii Moldova cu o zi înainte de a fi numită la șefia Băncii Naționale a Moldovei.
Fosta eurodeputată din România, Ramona Strugariu, a fost aleasă în 2025 în funcția de directoare a Institutului Național al Justiției din Republica Moldova. Și ea a obținut cetățenia Republicii Moldova.