Clotilde Armand anunță că a început ridicarea gunoiului din Sectorul 1 / Anunțul Romprest
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat miercuri că primăria a plătit direct sortatorii de deşeuri, astfel încât Romprest a început să ridice gunoiul, iar în doar trei ore au fost depozitate 260 de tone de gunoi.
Anunțul primarului Clotilde Armand:
- „Primăria Sectorului 1 a reușit să deschidă astăzi dimineață porțile sortatorilor și să-i plătească direct (în ciuda piedicilor puse de Romprest) iar gunoiul a început să fie ridicat. În doar 3 ore de la deschidere Romprest a depozitat peste 260 tone de gunoi”, a scris pe Facebook Clotilde Armand.
Ea face un scurt istoric al crizei gunoiului din Sectorul 1:
- „Operatorul de salubritate nu și-a plătit sortatorii. Sortatorii și-au închis porțile și operatorul a lăsat gunoiul (lucru interzis de lege și de contractul de delegare) pe străzi. Primăria a găsit o soluție să plătească direct spre sortatori datoriile operatorului. Dar ce credeți? Compania Romprest Service S.A. s-a împotrivit vehement. Și au urmat multe zile de muncă pentru aparatul primăriei să găsească soluții. Și am găsit.
- Tot astăzi, Primăria Sectorului 1 a notificat Compania Romprest Service S.A. să reia, în 24 de ore, prestarea serviciului public de salubrizare, în caz contrar, după expirarea termenului, contractul cu această societate va fi reziliat de drept”.
La rândul său, compania de salubrizare Romprest a anunțat că a fost informată despre reluarea prestaţiei de către operatorul de sortare agreat Rom Waste Solutions SA, astfel că va putea preda la staţie deşeurile care în prezent blochează autospecialele şi echipamentele alocate serviciului, urmând să revină la regim normal de colectare a deşeurilor în Sectorul 1.
Luni seară, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat că în următoarea ședință a Consiliului Local va propune rezilierea contractului cu Romprest. În Sectorul 1, facturile de salubrizare stradală prezentate de firma de salubrizare în 2020 (excluzând serviciile prestate de terți) se ridică la 165 milioane lei fără TVA, de peste 8 ori mai mult decât la Oradea, potrivit unei analize comparative prezentate de Armand. Același document arată că pe kilometru pătrat costul anual al salubrizării stradale în Sectorul 1 ajunge la 2,42 milioane lei, adică de 14 ori mai mult decât în Oradea.
Criza gunoiului din Sectorul 1 – Războiul primarului Clotilde Armand cu Romprest
Acest scandal dintre Romprest și Primăria Sectorului 1 al Capitalei este doar cel mai recent act al unui război care durează de aproape 15 ani, de când Romprest asigură salubrizarea acolo. Acum, conflictul a izbucnit la finalul lunii mai, când Romprest a oprit colectarea gunoiului în sectorul 1, pe motiv că primăria nu i-ar fi plătit facturile.
Potrivit datelor extrase de la Registrul Comerțului, acționarii Romprest sunt:
- FIRSTCOM LLC- Cota de participare: 3.5443%. Naţionalitate: americană. SEDIU SOCIAL: S.U.A., LEXINGTON, KY 40504, 828 LANE ALLEN ROAD, SUITE 219
- DETACO LTD- Cota de participare: 42.6916% . Naţionalitate: canadiană. SEDIU SOCIAL: Canada, 247-925 BOUL DE MAISONNEUVE O MONTREAL QUEBEC H3A0A5 , CANADA
- S.C. COMPANIA NAŢIONALĂ AEROPORTURI BUCUREŞTI S.A.- Cota de participare: 10%. Naţionalitate: română. SEDIU SOCIAL: Calea BUCUREŞTILOR, Nr. 224E, Judet Ilfov; Cod poştal: 70000
- PREMIUM MANAGEMENT TEAM SRL- Cota de participare: 13.7641% . Naţionalitate: română. SEDIU SOCIAL: Bucureşti Sectorul 2, Şoseaua FABRICA DE GLUCOZĂ, Nr. 21, PARTER
- EUROPREST INVEST SRL – Cota de participare: 13.7641%. Naţionalitate: română SEDIU SOCIAL: Bucureşti Sectorul 1, Strada NISIPARI, Nr. 27, CAMERA 1, Etaj 1; Cod poştal: 14125
Florian Walter (numele real: Florian Busca, pe care și l-a schimbat) a fondat Romprest în 2011, firma devenind cel mai mare grup de curăţenie şi strângerea gunoiului din România. La un moment dat, AIG, unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii din lume, a deţinut un pachet de acţiuni în afacerea Romprest.
În 2015 Walter a fost dat in consemn la frontiera , dupa ce procurorii DIICOT au facut perchezitii la firma si domiciliul acestuia. „Existau indicii ca este in tara si se sustrage urmaririi penale”, au declarat la acel moment reprezentantii DIICOT intr-o conferinta de presa. Walter, implicat si in finantarea unor echipe de fotbal, e acuzat de procurori ca ar fi participat la o schema de evaziune fiscala in valoare de circa 4,5 milioane euro.
Un an mai târziu, Florian Walter a fost adus la Bucuresti, din Emiratele Arabe Unite, sub escorta Politiei Romane. Este imediat pus sub control judiciar, luni, de DIICOT Cluj.
În mai 29019 Florian Walter, moare la numai 56 de ani, în urma unui atac cerebral.
Potrivit informațiilor din presă, Maricel Păcuraru, patronul Realitatea PLUS, a preluat acțiunile Detaco LTD de la Alexandru Cosmin Walter, fiul fostului patron Florian Walter și controlează 42,69% prin intermediul fiului său.
Pachetul de acțiuni al Detaco LTD (companie înregistrată în Canada) este deținut de compania românească Magnum International Consulting S.R.L., al cărei unic acționar ar fi tot fiul lui Maricel Păcuraru.
Europrest Invest și Premium Management Team (deci 43,76% din Romprest) îl au ca acționar pe Andrei Drăcea, cetățean român născut la Moscova, care face afaceri cu statul în domeniul sănătății. De remarcat că Drăcea a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni în Premium Management Team de la Radu Budeanu, potrivit ZF.
REFERINTE
Criza gunoaielor din Sectorul 1: Primele amenzi date Romprest de către Poliția Locală