Sari direct la conținut

Cluburile ar putea fi închise după ora 22.00. Orban: „Va trebui să ne gândim foarte serios dacă nu luăm aceste măsuri”

HotNews.ro
Ludovic Orban, Foto: Guvernul Romaniei
Ludovic Orban, Foto: Guvernul Romaniei

​Cluburile ar putea fi închise după ora 22.00 dacă nu se respectă regulile de protecție sanitară, a declarat sâmbătă, premierul Ludovic Orban, care a cerut controale ample la terase, restaurante, piețe, supermarketuri, benzinării, transport public sau parcuri.

„Sunt unele cluburi care, părerea mea, ar trebui închise. Va trebui să ne gândim foarte serios dacă nu luăm măsuri ca în alte țări ca după ora 22-23 să se închidă. Dacă nu avem capacitatea să îi aducem la respectarea regulilor va trebui să luăm astfel de decizii”, a spus premierul la începutul unei ședințe la MAI.

El a cerut o „amplificare la limita maxim posibila a actiunilor de control”.

„Am văzut în ultima perioadă că există o minoritate, poate si indusă în eroare de o campanie mizerabilă, care refuză să respecte regulile. Scopul e de a crește eficiența acțiunilor. E clar că există zone și activități unde ne confruntăm cu o încălcare mai gravă a regulilor. Va trebui să concentrăm toate eforturile spre aceste zone astfel încât să fim eficienți. Obiectivul nostru clar este de a ne asigura că orice actor e angajat în respectarea regulilor. Aceia care nu respectă regulile vor fi sancționați. Avem o creștere a numărului de cazuri, aceasta ne indică printre zonele prioritare zonele urbane, pe litoral, stațiunile de munte există încălcări ale regulilor. Încă avem focare, un număr mare de cazuri provin din focare: spitale, centre de bătrâni”, a mai spus Orban.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro