Sari direct la conținut

CNAIR face apel la șoferi să nu mai circule pe DN2 (E85) până când utilajele nu termină de deszăpezit

HotNews.ro
Utilaj deszapezire, Foto: CNAIR
Utilaj deszapezire, Foto: CNAIR

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) face apel către șoferi să permită utilajelor de deszăpezire să acționeze pe DN2 (E85). CNAIR spune că „în acest moment blocajele create de autovehiculele staționate pe carosabil fac imposibilă intervenția cu material antiderapant”.

„Atenție șoferi! Permiteți utilajelor de deszăpezire să acționeze pe DN2 (E85)! Facem apel la toți conducătorii auto să nu mai circule pe DN2 (E85) până când utilajele CNAIR nu vor finaliza intervențiile”, a transmis vineri seară Compania de Drumuri.

„În acest moment blocajele create de autovehiculele staționate pe carosabil fac imposibilă intervenția cu material antiderapant. Fiecare autovehicul care se adaugă coloanei deja formate între Urziceni și Buzău mărește sectorul de drum pe care nu se poate interveni”, spune CNAIR.

Totodată, CNAIR atrage din nou atenția „în special conducătorilor de autocamioane să nu plece la drum daca nu au anvelope adecvate, iar celor care se află deja pe DN2 să oprească pe dreapta, până se remediază situația”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro