Când a fost ultima oară zăpadă mare în București și în alte orașe din țară. Unde a fost strat de un metru la câmpie în acest secol?
A devenit știre și când ninge afară și ar fi „breaking news” dacă se depune strat mare de zăpadă. Ninge tot mai rar și mai puțin și doar de câteva ori pe secol se depune strat mare de zăpadă la câmpie. Care au fost cele mai serioase ninsori din acest secol în câteva orașe din țară și cât a ținut stratul de zăpadă?
Iarna lui 2012 rămâne legendară
Iarna lui 2012 a fost ultima care a adus ninsoare foarte serioasă în sudul țării. Pe 14 februarie erau 72 cm la stația meteo Filaret și 63 cm la Băneasa, conform datelor ANM. Astfel de grosimi ale stratului de zăpadă apar cam o dată pe secol.
Februarie 2012 a fost una dintre cele mai reci luni la București, a început cu -23° C, iar pe data de 9 au fost -24° C. În acea lună au fost 15 nopți geroase (minime de sub -10° C).
Zăpada a ținut mult atunci, chiar dacă au fost spre final de februarie și maxime de +11° C. Pe 29 februarie erau 21 cm la București, iar pe 1 martie a nins și s-au făcut 26 cm. Stratul de zăpadă a rezistat până pe 10 martie.
Tot în acea zi de la jumătate de februarie 2012 au fost 69 cm la Craiova și 50 cm la Iași.
La Brașov, stratul de zăpadă a ajuns la 31 cm pe data de 2 februarie 2005, valoare valabilă pentru stația meteo de la Ghimbav. În zone mai înalte din Brașov stratul de zăpadă a trecut de 40-45 cm în acest secol.
La Constanța au fost 35 cm pe 11 ianuarie 2017 și stratul de zăpadă a ținut toată luna.
La Oradea, cel mai consistent strat de zăpadă din acest secol a fost între 11 și 13 ianuarie 2003, măsurând 30 cm.
La Sibiu, stratul de zăpadă a ajuns la 35 cm la final de ianuarie 2005.
La Târgu Mureș stratul de zăpadă a ajuns la 33 cm la jumătatea lui februarie 2012.
La Predeal, stratul de zăpadă a ajuns la 62 cm pe 10 martie 2022 și 64 cm pe 1 martie 2018.
O ninsoare de primăvară mai recentă în București a fost pe 24 martie 2018, când stratul de zăpadă a ajuns la 23 cm. Stratul de zăpadă s-a tot micșorat și a dispărut total după 4 zile.
Cum este stratul de zăpadă pe 7 decembrie la ora 14 (date ANM)
45 cm la Călimani, 34 cm la Bâlea Lac, 33 cm la Omu, 32 cm la Lăcăuți. La stațiile meteo Filaret și Băneasa erau 2 cm.
Câteva exemple de strat gros de zăpadă în țară în ultimii 15 ani
2008
La Zimnicea s-a înregistrat cel mai gros strat de zăpadă de la câmpie măsurat în acest secol: 106 cm la 4 ianuarie 2008.
2009
La Oravița stratul de zăpadă a atins 80 cm pe 20 februarie. În Caransebeș au fost 31 cm.
2012
În comuna Bisoca, la 850 m alt, stratul de zăpadă a ajuns la 102 cm la jumătatea lui februarie. Comuna este situată în nordul județului Buzău, la poalele munților Vrancei. Datorită faptului ca această așezare este situată la mare înălțime (800-900 m) de aici provine și denumirea ei: în limba slavonă, „vîsokii” înseamnă „la înălțime”.
2017
Pe 21 aprilie la Predeal erau 50 de cm de zăpadă, la Brașov erau 15 cm, la Întorsura Buzăului 24 cm, iar la Bârnova, lângă Iași, stratul ajunsese la 65 cm.
2020
Pe 7 februarie erau 34 cm de zăpadă la Giurgiu.
2021
La Bâlea Lac stratul de zăpadă era de 356 cm la final de martie.
2020
Pe 20 aprilie stratul de zăpadă la Omu era de 225 cm.
2023
În dimineața zilei de 6 aprilie 2023, la stația meteo din comuna Bârnova, la câțiva km de Iași, grosimea stratului de zăpadă a atins 57 cm, deloc puțin pentru luna aprilie. La Iași erau 35 cm, la Cotnari 39 cm, iar la Darabani, 32 cm. Pe 7 aprilie, stratul de zăpadă era de 55 cm la Bârnova, 35 cm la Cotnari și 27 cm la Iași, arată datele ANM.
La Omu, cea mai gros strat de zăpadă a fost pe 28 aprilie: 255 cm. Luna mai a început cu un strat de 253 cm, iar la jumătatea ei erau peste 200 cm.