Noi informații CNSAS despre activitatea lui Gigi Nețoiu, candidat la Primăria Capitalei, în cadrul Securității
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a anunțat vineri că a primit noi informații despre Gigi Nețoiu, candidat la alegerile pentru funcția de primar al Capitalei, din care rezultă că acesta a fost cadru al Securității Municipiului București, în perioada 1985-1989.
Potrivit instituției, documentele au fost primite pe 25 noiembrie și includ o fișă de evidență cadre.CNSAS precizează că verificările sunt în curs, iar decizia oficială urmează să fie comunicată „cu celeritate”.
„Pentru domnul Nețoiu Gheorghe, n. 01.08.1959, candidat la funcția de primar general al Municipiului București, CNSAS a primit la data de 25.11.2025 informații noi și neprocesate, respectiv, o fișă de evidență cadre, din care rezultă faptul că a fost cadru al Securității Municipiului București în perioada 1985-1989. Verificările prevăzute de OUG 24/2008 sunt în curs de finalizare, rezultatul acestora urmând să fie comunicat cu celeritate opiniei publice”, spune CNSAS într-un comunicat de presă.
Fost acționar al echipelor de fotbal Rocar București, FC Dinamo București și FC Universitatea Craiova, dar și deputat în legislatura 2012-2016 ales din partea PP-DD, Gigi Nețoiu candidează ca independent pentru funcția de primar general al Capitalei.
Omul de afaceri a fost implicat în dosarul transferurilor frauduloase din lumea fotbalului, primind o condamnare de 3 ani și 4 luni închisoare, în 2014. A ieșit condiționat din închisoare, după ce a executat un an și 9 luni închisoare, potrivit Agerpres.
CNSAS mai spune că a primit și procesat de la Birourile Electorale de circumscripție date pentru persoanele care candidează în 6 unități administrativ-teritoriale și un consiliu județean, din totalul de 14 unități administrativ-teritoriale în care se organizează alegeri locale parțiale.
Au fost procesate informații pentru 43 de persoane, dintre care 29 sunt născute după 22.12.1973 și, conform art. 2, lit. b, teza 3 din OUG 24/2008, nu se încadrează în prevederile legale.
